… a găzduit nu un oarecare zgomotos și banal protest politic (liber și puțin manipulat), ci o foarte cuminte și simbolică „supărare patriotică". Pur românească. Cea de susținere a mult prea repetatul, obositorul și enervantul demers birocratic (rămas fără ecou) pentru aprobarea oficială a amplasării unui bust care să îl înfățișeze pe tribunului Avram Iancu, așa cum era el de tânăr și de frumos în prima lui vizită în Sibiu. Iar locul dezvelirii și sfințirii acelui bust să fie cel pe care îl merită cu prisosință „Crăișorul Moților Munților Apuseni!" Adică: „Pantheonul cărturarilor românilor transilvăneni" din Parcul ASTRA. Acolo unde stau expuse privirilor admirative ale trecătorilor avizați atât busturile corifeilor „Școlii Ardelene a Blajului", cât și cele ale liderilor politici și spirituali ai românilor transilvăneni din timpul pregătirii și desfășurării sângeroasei Revoluții de la 1848. Numai că dintre cei mai merituoși să aibă un astfel de simbol lipsește tocmai chipul luminos al lui Avram Iancu. Cluj-Napoca și Târgu-Mureșul au astfel de impunătoare simboluri exprimate sculptural-artistic. La fel și alte numeroase orașe și sate din țară, mai ales cele din „Țara de piatră a moților."
Precizez că autorul ineditului protest cultural și istoric sibian nu avea să fie vreun fălos intelectual al zilelor noastre, cu velietăți de revoluționar decembrist '89 sau de parlamentar național ori european bine plătit, așa cum s-ar crede! Nu, nicidecum. Ci talentatul scriitor și curajosul jurnalist, Lucian Stănchescu, rudă nu prea îndepărtată a strămoșilor legendarului oltean Tudor Vladimirescu. Despre acest om-protestatar, trecut de vârsta de 40 de ani, știam doar că a străbătut cu pasul mai toată Europa, nu numai cu eșarfa tricoloră prinsă peste umeri dar și îmbrăcat în vechi haine populare românești. Pentru ca acum, în friguroasa și ploioasa lună noiembrie, trei zile și tot atâtea nopți să înghețe pe străzile vânturoase ale Sibiuliui, și de cele mai multe ori în tovărășia unor mult prea puțini români patrioți, demni și curajoși. L-am văzut revoltat, nevoit de împrejurări să fluture cu tristețe un steag tricolor neobișnuit, având în mijloc, în loc de stemă, chipul îndoliat al lui Avram Iancu. Parcă îl aud spunându-mi: „Bade Ioane, să știi că acest tricolor e un fel de sânge de-al meu, pe care îl port peste sângele de la naștere. Cu el am intrat în Parlamentul Franței și în Primăria Parisului, cu el am fost la Palatul Elysee, expunând chipul sculptorului gorjan Constantin Brâncuș, cu el am izbutit să-i conving pe parlamentarii țării mele să oficializeze data nașterii acestuia (19 februarie 1876) ca „Ziua Națională Brâncuș". Protestul meu de acum e împotriva unei crime culturale, pentru că este o crimă culturală și istorică să îl interzici pe Avram Iancu în propria lui țară. Și să îl alungi din propria lui istorie, mai ales că el a făcut istorie mare. Dacă Avram Iancu nu se năștea pe acest legendar și străvechi pământ al Daciei, astăzi în Transilvania curgea o istorie străină pe o albie românească."
Ce tare fain om! Ce mare român! Ce tânăr patriot!
Demersului său stradal i s-au alăturat, declarativ, numeroși membri și simpatizanți ai Asociațiunii Transilvane ASTRA, precum și ai Asociației Cultural-Patriotice „Avram Iancu". Acei români care au strâns, din donații, fondurile necesare realizării unui bust măreț cu chipul „Craiului Munților", între ei regăsindu-i și pe trei vechi și statornici prieteni de-ai mei: filologul-universitar, moț și sibian, Pamfil Maftei; sculptorul sibian Radu Aftenie, realizatorul bustului „ascuns privirilor", precum și istoricul-cercetător științific-universitar Mihai Racovițan, originar din Târnăveni, orașul al cărui „Cetățean de Onoare" este. El mi-a împărtășit crezul său cum că Avram Iancu rămâne pentru noi și viitorime cea mai iubită, cea mai adevărată personalitate istorică ivită din rândul românilor ardeleni. Toate generațiile dintre 1848 și 1918 l-au privit ca un simbol tutelar, l-au considerat marele precursor al Unirii! Trei orașe importante din Transilvania sunt strâns legate de numele său. Cluj-Napoca, unde între 1841-1846 a urmat cursurile liceale și cele superioare de drept, Târgu-Mureș, unde între 1846 - martie 1848 și-a făcut practica de avocat, și Sibiul, unde a venit, la începuturi, cu speranța concurării cinstite și drepte pentru ocuparea unui post vacant la Tezauriatul orașului. Un demers profesional care se va dovedi imposibil de realizat, de vreme ce la o astfel de slujbă ajungeau numai fiii grofilor unguri și cei ai baronilor și patricienilor sași. Dezamăgit și revoltat peste măsură se reîntoarce la Târgu-Mureș, unde își reia vechile îndeletniciri de tânăr cancelist practicant. Ajunge, apoi, de mai multe ori în Sibiu, unde locuiește când în casa cu numărul 27 din strada care astăzi îi poartă numele, când la așa zisul „Han al Mediașului", situat pe actuala stradă a Mitropoliei, la nr.7. O clădire impunătoare, dar care parcă înadins ținută în paragină de neinteresații ei stăpâni. Așa se face că reprezintă realmente o mare rușine urbanistică, cu atât mai neplăcut și mai grav cu cât ea poartă un simbol drag românilor ardeleni: o placă comemorativă al cărei înscris amintește de popasurile repetate și riscate ale lui Avram Iancu.
(Va urma)
