„Mama mea a fost cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată. Tot ceea ce am, datorez mamei mele. Ei îi atribui tot succesul meu în viață, prin educația morală, intelectuală și fizică pe care am primit-o de la ea", spunea George Washington.
O femeie locuia cu micuța ei fiică Margareta, într-un cartier situat la marginea unui oraș. Nu mai aveau pe nimeni, tatăl fetiței murise înaintea nașterii ei și, când se ducea la piață, sărmana mamă era nevoită s-o lase singură acasă. O făcea, desigur, călcându-și pe inimă când nu avea altă ieșire. Odată, mama avea de făcut niște cumpărături urgente. Își îmbăie odrasla și-i dădu de mâncare, apoi o culcă în pătuc. Fetița adormi. Femeia ieși tiptil și dădu fuga la magazin, spre a se întoarce mai curând acasă. În cameră, pe masă, rămăsese lampa aprinsă. În graba plecării mama uitase s-o stingă, iar în casă, afară de Margareta, nu mai era decât pisica. Tot jucându-se, pisica sări deodată peste masă, atinse cu lăbuța lampa aprinsă care se răsturnă și căzu jos. Petrolul se vărsă pe podea și luă foc. În odaie izbucni un incendiu. Întreaga locuință se aprinse dintr-odată. Fereastra bucătăriei plesni în țăndări și fumul năvăli în stradă. Un trecător chemă pompierii, dar focul se întețea din ce în ce. Locatarii dădură buzna în stradă, uitând de fetiță.
Deodată răsună un țipăt și mulțimea văzu o femeie care-și croi drum printre oameni și se năpusti în casa cuprinsă de flăcări. „Fetița mea! Fetița mea! - striga femeia. A rămas acolo, sus, în pătucul ei!". Pompierii încercară să o oprească, spunându-i că e prea târziu și nimeni nu putea scăpa cu viață dintr-un asemenea pârjol.
„Lăsați-mă! Lăsați-mă!" - striga biata mamă și, smulgându-se din mâinile pompierilor, dispăru în flăcări... Mulțimea încremeni de groază.
Mama urcă în fugă treptele pe jumătate arse, intră în locuința ei și se repezi în odăița fetiței. În mijlocul fumului și vâlvătăilor fetița rămăsese, ca prin minune, întreagă și nevătămată. Mama o înveli până peste cap cu plapuma și apucă să coboare cu ea scările, care se prăbușiră imediat la spatele ei. Casa se nărui la rândul ei și când femeia apăru în stradă, nimănui nu-i venea să-și creadă ochilor. În nețărmurita ei bucurie, mama nu simțea câtuși de puțin durerea arsurilor.
O, dragoste de mamă, există oare ceva mai presus de tine? Da, există! Iubirea lui Dumnezeu e mai presus decât iubirea de mamă. El și-a dat Fiul, ca să ne izbăvească pe noi de focul veșnic, de moartea veșnică, care-i așteaptă pe toți acei ce nu vor primi mântuirea prin Fiul lui Dumnezeu.
