FAPTELE, ADEVĂRUL ȘI... ÎNȚELEPCIUNEA

Distribuie pe:

* “Cea mai înaltă înțelepciune la care poți ajunge este atunci când ceea ce ai spus se îndeplinește. Cât e de simplu, dar cât e de greu! În curgerea vremii, numai Hristos și Marc Aureliu au fost filosofii care au adeverit gândirea lor, prin faptele lor”.

Vasile Conta (1845-1882), filosof, scriitor și ministru român. Studiază dreptul, și în anul 1872 dobândește titlul de doctor în drept al Universității din Bruxelles. Revenit în țară, practică avocatura și va obține, prin concurs, Catedra de Drept a Universității din Iași. Mare patriot, el și-a manifestat iubirea pentru apărarea Basarabiei. Între anii 1870-1872, Eminescu era la studii în Viena. Aici, Vasile Conta îi trimite un volum cu “Cântecele basarabene” și Eminesu îi răspunde: “Mi-ai trimis, domnule Conta, un prieten sincer ca să mă iau în ceasuri lungi și plictisitoare. A fost o revelație pentru mine «Cântecele basarabene». Multe din ele seamănă cu cele din Moldova de sus. Ah!, cum aș dori să văd această parte înstrăinată...”. Publică în revista ieșeană “Convorbiri literare” și este coleg de clasă cu Ion Creangă și prieten cu poetul nepereche Eminescu. În anul 1881 devine ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor. Moare de ftizie (tuberculoză pulmonară) și este înmormântat la Iași.

***

* “Adevărul este unul singur, nealterat, concret și imuabil. Dar omul este, în schimb, acela care se plimbă mereu între acest adevăr și iluziile lui. Păcatul se află aici, nu atât din ignoranță, cât în minciuna deciziei luată fără frică de Dumnezeu. A te pune conștient sau ignorant împotriva adevărului înseamnă, inevitabil, a te pune împotriva lui Dumnezeu. Omul, prin rațiunea lui, poate considera multe concepții ca fiind valide și chiar relaționale adevărului determinat oarecum de oportunitățile vieții, dar asta nu înseamnă și corectitudinea opiniei. De aici cunoașterea adevărului mai întâi și pe urmă exprimarea viziunilor în tiparele acestuia”.

Mircea Gălățean (Starețul Arsenie) (1969-), licențiat în teologie la Facultatea de Teolologie Ortodoxă din Cluj-Napoca din cadrul UBB. Sub numele de călugăr Arsenie, s-a născut în 23 iulie 1969 în Cluj-Napoca, actualmente fiind starețul mănăstirii “Înălțarea Domnului” din localitatea Muntele Rece, județul Cluj. Prima carte apărută la Editura “Grinta”, în anul 2010, cu titlul “Reflecții efective” (jurnal metafizic) a obținut premiul pentru debut, secțiunea eseu, în cadrul Festivalului Național de Proză “Liviu Rebreanu” - Bistrița 2010. În anul 2011 publică la Editura “Grinta” cel de-al doilea volum de eseuri cu titlul “Gânduri Consonante” (jurnal fizionomic).

***

* “Dacă vrei să auzi lucruri frumoase despre tine, învață a spune lucruri frumoase; când vei învăța aceasta, caută să săvârșești fapte frumoase și astfel rodul lor va fi că vei auzi lucruri frumoase”.

Epictet (55-135), filosof grec stoic. O mare parte a vieții a trăit la Roma, până în momentul exilului la Nicopolis, unde a și murit. La început a fost sclav, libert și secretar al lui Nero, al lui Domițian și discipol al lui Rufus. La Roma a întemeiat o școală celebră, cu discipoli remarcabili, între care s-a distins Arrian. Alături de acesta și de Seneca, Epictet rămâne, în plan filosofic, ultima fază a stoicismului: nestoicismul roman.

P.S. “Când un rege (conducător) ascultă de vorbele nedrepte, toți slujitorii lui calcă legea” (Proverbe 29, 12).

 

Lasă un comentariu