Reprezentând prima zi din cea dintâi lună a Primăverii, neastâmpărul mândriei, sfidării, îngâmfării şi prostiei, îl face pe omul bogat să agaţe mărţişoare sclipitoare şi costisitoare, până şi în balcoanele luxoasei sale vile, în vreme ce ţăranul modest purcede a prinde în cuiul uneia dintre grizile de lemn ale micuţei sale case, un săculeţ plin cu mere şi nuci. Neuitând, însă, să aşeze lângă el un plăpând şi foarte plăcut mirositor firicel de busuioc, înmuiat în Sfânta Agheazmă a Bobotezei. Observăm, astfel, că între cele două gesturi există o mică-mare diferenţă! În vreme ce gestul bogatului exprimă toate faţetele posibile ale mândriei sale, cel al săracului defineşte credinţa lui străbună, omenia, dragostea, iubirea şi sinceritatea. De unde şi nevoia de a vă oferi spre ascultare, înţelegere şi închinare, o prea blândă şi mult prea-cuminte poezie-priceasnă, asemănătoare unei sfinte şi ispăşitoare rugăciuni! Auzită nu mai ştiu nici unde şi nici când anume. Oricum, se prea poate să fi fost gândită, spusă sau scrisă de un autor necunoscut. Cel care ar fi putut fi un vrednic plugar sau o destoinică ţărancă româncă; un dascăl de ţară sau o măicuţă stareţă de schit monahal; un păstor de vite sau un cioban-oier; un blând preot într-o cuminte biserică de sat sau un îngândurat pădurar; un om bătrân şi trist sau un tânăr optimist; un bărbat destoinic sau o bunicuţă iubitoare a copiilor, copiilor săi! Aşadar, n-am decât să le mulţumesc tuturor pentru această patriotică, dulce şi dumnezeiască visare, înbrobodită în meşteşugite versuri şi înţelesuri!
„Doamne, Prea Sfinte Doamne, care-ai creat Pământul/Şi Muntele şi Marea, şi Soarele şi Vântul/Acum când nu ştiu încă ce zile-mi mai rămân/Dă-mi, Doamne, iar mândria că m-am născut ROMÂN!/Nu-ţi cer nici bogăţie, nici glorie, nici avere,/Pământuri, acareturi sau slavă şi putere./Un singur lucru, Doamne, îmi este de ajuns:/Să am fericirea să mor cu fruntea sus!/De ce-ai lăsat Tu, Doamne, acest popor blajin/Ce te-a slăvit de-a pururi cu cuget de creştin/Ce ţi-a'nchinat biserici în fiecare sat/ S-ajungă azi să umble cu capul aplecat?/Când astăzi totul se vinde şi cumpără pe bani,/ Când Ţara e condusă de hoţi şi şarlatani,/Ascultă, Doamne Sfinte, şi ultima mea rugă:/Fă, Doamne-n Ţara asta să fiu stăpân, nu slugă!/Dă-mi, Doamne, iar tăria să lupt cu toţi duşmanii/Ce cred că sunt puternici fiindc'au furat toţi banii./Când conştiinţa tace în Ţara Românească,/ Dă Doamne, ca poporul din somn să se trezească!".
Aşadar, rogu-te pe tine cititorule să ţi minte şi să iei aminte la înţelepciunile şi la îndemnurile acestei cântări de prea temute vremi şi vremuri! Cuvinte pline de mult dor şi jele; de deznădejde şi întristare; de încredere şi îmbărbătare! Iar de vei vrea şi putea, povesteşte-o şi altor români adevăraţi ca tine! Ba chiar, dă-o mai departe, să călătorească pe aripile nevăzute ale vântului în toată Marea Românie Mare! Şi încă ceva: ce-ar fi să avem un astfel de gând-îndemn în chiar ziua cea mai nimerită a unui astfel de demers patriotic: cea de duminică, 8 aprilie, reprezentând Creştineasca Sărbătoare a Învierii Domnului şi întâia zi a Sfintelor Paşti din Anul 100 al Unirii, de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 2018! Atunci când, în faţa altarelor sfintelor biserici, românii ortodocşi şi cei greco-catolici vor mulţumii lui Dumnezeu că i-au ajutat să asculte şi să înţeleagă înţelesurile sfintei liturghii închinată cinstirii memoriei eroilor-martiri ai neamului românesc de pretutindeni!
