„Ferice de cine citeşte"

Un lucru se ştia sigur la curtea vieneză a lui Iosif al II-lea: că împăratul nu prea suferea cărţile. Totuşi, într-o zi, valetul său îl văzu cum ţine o carte în mână. Cum trebuia să i se atragă atenţia că e ora la care înălţimea Sa acorda audienţele, se apropie de suveran, dar acesta părea cu totul fascinat de o pagină tipărită. Servitorul nu îndrăzni să tulbure această lectură. Minutele se scurgeau, dar împăratul nu dădea semne că şi-ar sfârşi plăcerea cititului. Deodată, Iosif închise cartea cu atâta putere încât valetul tresări.

- În sfârşit! exclamă împăratul şi se lăsă liniştit pe speteaza fotoliului ca după o îndelungată concentrare. Valetul îndrăzni atunci să se apropie. Citindu-i probabil nedumerirea pe faţă, Iosif, vesel acum, deschise cartea, arătându-i o muscă terciuită.

- Priveşte, dragul meu, mult timp m-a necăjit, dar am găsit soluţia să-i vin de hac.

Lasă un comentariu