Răsturnare de situație: lebedele dispărute au fost returnate celor care le-au salvat!

Distribuie pe:

Cele trei lebede salvate, la sfârșitul lunii aprilie, de specialiștii Centrului de Reabilitare a Animalelor Sălbatice din Târgu-Mureș, după ce au aterizat pe un batal plin de reziduuri petroliere, dispărând în urmă cu trei zile din adăpostul pentru păsări aflate în recuperare, au fost returnate Grupului Milvus, după mediatizarea cazului, au declarat, miercuri, reprezentanții organizației neguvernamentale, citați de Agerpres.

„În urma mediatizării dispariției celor trei lebede din centrul de recuperare, persoane necunoscute au adus păsările înapoi, astfel încât dimineața (joi, 10 mai) acestea erau din nou în curte. Suntem foarte fericiți că păsările sunt în viață. Probabil cei care le-au luat s-au speriat foarte tare când au văzut ce impact au avut materialele de presă și pentru faptul că polițiștii fac cercetări pentru aflarea făptuitorilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Grupului Milvus Târgu-Mureș, Iulia Vizi.

Reamintim că luni, conducerea Grupului Milvus anunța dispariția păsărilor de la Centrul de Reabilitare a Animalelor Sălbatice, acolo unde lebedele erau sub supraveghere, deoarece penele lor erau încă îmbibate cu ulei și erau pregătite pentru o nouă spălare.

Lebedele au ajuns la centrul din Târgu-Mureș de la Suplacu de Barcău, unde au aterizat pe un batal plin de reziduuri petroliere și s-au depus mari eforturi din partea specialiștilor Grupului Milvus și de la Vets4Wild ca acestea să fie menținute în viață. Din cele șase lebede aduse în acest centru, trei dintre pui nu au supraviețuit. Lebedele erau complet acoperite de ulei, iar cele trei au fost salvate cu greutate.

Păsările au ajuns în grija Grupului Milvus datorită intervenției ISU, Gărzii de Mediu și Agenției pentru Protecția Mediului Oradea, mai precizează sursa citată.

Lasă un comentariu