• Vă rog fiți îngăduitori nu numai cu țara mea, dar și cu românii și neromânii din ea! Tuturor acordați-le măcar prezumția de nevinovăție, chiar dacă așa-zișii hoți, anonimi de profesie, continuă să jefuiască România, iar dușmanii ei din născare să o dușmănească și batjocorească! În vreme ce verdictele procurorilor-anchetatori ai DNA-ului și sentințele definitive ale judecătorilor, membrilor Curții de Apel și cei ai Curții Constituționale continuă să se influențeze reciproc, iar năravurile din fire ale avocaților și recuperatorilor-executori ai averilor ilicite au același comportament cu al bișnițarilor și cămătarilor. Dovadă că se prefac a nu ști că aducerile aminte înving timpul și schimbă destine.
• De la maestrul sibian al condeiului, Andrei Ileni, am deprins a pricepe ceea ce nu știam prea sigur dacă e sau nu adevărat! Și anume: dacă năsăudeanul George Coșbuc (1867-1918), poetul-tălmăciuitor al originalului capodoperei literare „Divina comedie", scrisă de florentinul-italian Dante Aligheri (1265-1321), era sau nu pe drept considerat un romantic întârziat într-un Ardeal trilingv (română, maghiară și germană). Însă ceea ce e absolut sigur este faptul că având limba latină, cum se spune „la purtător", a rămas uluit de a nu avea prea mult ce să traducă, într-atât de românești îi păreau latineștile ei cuvinte scrise. Altfel spus, el a tradus și tălmăcit limba lui față de vorbele „frumoase", dintr-o limbă, soră bună cu a lui vorbire maternă și paternă. Și ce coincidență istorico-literară peste timp: miercuri, 9 mai 2018, comemoram 100 de ani de la moartea poetului George Coșbuc, iar sâmbătă și duminică (1 și 2 Decembrie 2018), vom sărbători tot atâția ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia.
• Recunosc că, cu multă teamă aveam să-l întreb pe un prieten-consătean cam ce părere are, despre scrisul meu, o mai veche cunoștință de-a lui, devenită o mare doamnă, care a ajuns profesor universitar și eminent critic literar. Citiți ce mi-a răspuns el, după ce n-a stat prea mult pe gânduri: „Desigur că are o părere bună, din moment ce dânsa știe că ești prietenul meu". Vedeți ce răutăcios la gură și simpatic la suflet e acel prieten al meu!? Astfel că m-am lămurit de firea lui, total și definitiv, cu toate că a continuat, întrebându-mă: „Ioane, dragule, știi tu oare de ce și pentru ce cuvântul „memorie" e de gen feminin?" Necunoscând răspunsul, mi l-a dat tot el: „Pentru că ori te lasă, ori te înșală!".
• Am cunoscut și continui să-i cunosc și să-i recunosc pe acei oameni puturoși și săraci lipiți pământului, care își fumează și își beau nu numai banii ajutorului social sau de șomaj, dar și leiuții indemnizațiilor pentru creșterea și școlarizarea propriilor lor copii, nepoți și strănepoți. Iar primarii acelor localități și asistenții serviciilor sociale se fac că nu văd și că nu aud cum că lenea este obiceiul de a te odihni înainte de a te obosi și îmbăta!
• Șeful pălincarilor sălăjeni, inginerul-pomicultor și economistul-mecanizator agrarian, Grigore Ardelean, a dat o definiție ingenioasă licoarei care se zice că ar curăța gura de microbi și trupul de zile. Ia auziți cum îi spune el acelei pălinci sălăjene, tare de peste 55 de grade alcool, dulceagă, aromată și galbenă precum fagurele încărcat cu mierea de tei a albinelor: „Ulei digestiv. Extract-natural din zeamă de prune, mere pădurețe și pere mălăiețe. Indicat pentru combaterea intoxicațiilor alimentare la nunți, botezuri, aniversări și alte aglomerații la masă. Recomandat și la parastasuri, dar mai ales ca dezinfectant la priveghiuri, unde vorba „Morții cu morții și viii cu viii!" îi duce pe toți în aceeași situație, cu ajutorul așa-zisului „ulei digestiv". Recomandabil: A se feri de lumină și de alte gâturi străine, setoase și pofticioase".
