ELITELE UNIVERSITĂȚII DE ARTE DIN TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Regizorul Traian Penciuc a participat, în India, la festivalul religios care se repetă o dată la 120 de ani!

Ne cunoaștem de aproximativ 25 de ani, de când am scris un articol amplu despre participarea Universității de Teatru la singurul festival de gen de atunci, din Costinești, Gala Tânărului Actor, unde a mers întregul autocar al UAT plin, eu având onoarea de a fi prezentă alături de studenții absolvenți. Între ei, Diana Boboc, pentru care, și cu care Traian Penciuc regizase „O, ce zile frumoase", de Samuel Beckett, actrița fiind mai mult decât remarcabilă în acel rol. Este actriță demult la Teatrul „Merlin" din Timișoara (pentru copii și tineret). De altfel, Traian Penciuc își amintește că acela era singurul festival de teatru pentru studenți, în afara celui creat, la Târgu-Mureș, de Vlad Rădescu: „Întâlnirile școlilor și academiilor europene de teatru".

În prezent, Traian Penciuc predă la UAT, având pe lângă Facultatea de Inginerie, și Regie, și un doctorat în muzică, făcut la Cluj, și o activitate practică în teatru și didactică. Între disciplinele predate, sunt unele de care sigur nici nu ați auzit: tehnoredactare muzicală, estetică muzicală, analiza și sinteza electronică a sunetului muzical, ilustrație muzicală și sound design, noi tehnologii în educația muzicală, prelucrarea textului și a imaginii pe calculator. Cu o activitate prestigioasă, a fost secretar general de redacție al revistei „Symbolon", având principalele activități și responsabilități, respectiv, conducerea activității redacționale a revistei, copy-editor, operare baze de date academice, ocupându-se pe larg de cercetare academică.

A început să predea fiind cadru didactic asociat, lector universitar doctor, secretar literar cu activități PR, obținere drept de autor, web design, grafică, administrare site, el a creat și realizat, de fapt, site-ul Teatrului Național. Între marile lui reușite, în afara spectacolelor create ca regizor în diverse teatre, am reținut participarea la UGC Academic Staff College, Jawaharlal Nehru University, în India, pentru o facultate de arte și estetică. Fiind pasionat de religiile lumii, s-a dus în India la cel mai mare festival de gen.

Din activitatea lui prestigioasă, în tehnologie în general, rețin sisteme și tehnologii de fabricație, elemente de proiectare, desen tehnic, electrotehnică și electronică aplicată, elemente de informatică, fiabilitate și calitate, orientare și consiliere vocațională, tehnologie generală. În telecomunicații, laborator electronică, instalații de electroalimentare, electronică analogică, digitală, tehnici și sisteme de radiocomunicații, comutație, rețele și sisteme de transmisiuni, echipamente terminale, măsurări electrice și electronice, tehnici de comuntație și transmisiuni, dispozitive electronice, circuite digitale, tehnologia rețelelor de comunicații, sănătatea și securitatea muncii și foarte multe astfel de lucruri nemaiauzite la cei care lucrează în domeniul teatrului! Din activitatea didactică, a predat la Liceul Teoretic „Traian Vuia", a fost regizor artistic la Teatrul Național din Timișoara și la Teatrul „Merlin" de acolo, dar și la Teatrul Național din Târgu-Mureș. A fost membru în diverse comisii, corector, în comisia de examinare pentru titularizare, membru în comisia de organizare a Olimpiadei școlare, examen de bacalaureat, examene de calificare profesională. De asemenea, profesor titular în învățământul preuniversitar, la Grupul școlar „Gheorghe Șincai", la liceul „Bolyai Farkas".

A absolvit Understanding Research Metods, metode în cercetarea calitativă, la Londra, Universitatea de studii orientale și africane, de procesare sunet muzical, Georgia Institute of Coursera, Suvey of Music Technology. A obținut certificat de competențe profesionale pentru ocupația formator, informatică, doctor în muzică, titlul tezei de doctorat fiind „Conceptul de fantasmă în spectacolul de teatru și operă". A studiat estetica teatrului și a operei la Academia de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj. De asemenea, poate preda regia de teatru, estetica teatrului, scenografie, arta actorului, istoria teatrului universal, teatrologie, dramaturgie, ecleraj. A studiat ingineria, 5 ani, la Cluj, profil electric, specializarea electrotehnică, acționări electrice și sisteme de calcul... și regia, la Târgu-Mureș, tot 5 ani. A terminat liceul „Bolyai" de aici. A mai făcut atestate la Universitatea „Petru Maior", specialiștii viitorului pentru educație și formare, membru activ al societății internaționale, manager de proiect la Casa Corpului Didactic Mureș, formarea continuă a profesorilor de Științe tehnologice în societatea cunoașterii, competențe integrate, planificarea activităților artistice. Programe de scriere muzicală computerizată Sybelius, marketing artistic și managementul resurselor umane, criterii de acreditare a revistelor și editurilor pentru domeniul muzică, instrumente digitale de ameliorare a calității evaluării în învățământul preuniversitar, Course for European Teachers of Science. Și-a luat definitivatul în învățământ la Cluj, Universitatea Tehnică.

Fascinat de Mircea Eliade, a participat în India, Bengal, la interviuri cu persoane care au fost martore la evenimente din biografia lui. A practicat teatru religios tibetan, în Dharamsala, Himachal Pradesh, India, interpretarea sacrului pe scenă. A studiat teatrul religios popular în Maha Kumbh Mela, Allahabad, Uttar Pradesh, India, pe malul marelui fluviu Gange. Acest festival religios se repetă o dată la 120 de ani și înglobează toate religiile Pământului! Deocamdată atât, deși e jumătate din cât am vorbit, vom reveni, în cadrul aceleiași rubrici.

Mulțumiri doamnei conf. univ. dr. Cristinela Olăreanu, care a facilitat întâlnirea, având în vedere că Traian Penciuc a montat cu ea teatru antic „Medeea Redux"!

 

Lasă un comentariu