Născut în 17 mai 1960, în Valea Vinului, județul Satu Mare. După absolvirea a 8 clase, urmează cursurile Liceului „Doamna Stanca" din Satu-Mare și Liceului agricol din Livada. În perioada 1984-1989 este student la Facultatea de Agricultură din Cluj-Napoca, absolvită ca șef de promoție, fiind repartizat la SCZ Târgu-Mureș și IAS Zau de Câmpie. Între 1984 și 1989 este șef de fermă la IAS Zau de Câmpie. Între 1989 și 1994 este directorul IAS Acățari, iar în 1994 se privatizează. Căsătorit, soția inginer agronom, inspector școlar, are două fete, doi gineri și doi nepoți. Hobby: fotbalul și biologia.
- Domnule inginer, sunteți administratorul unei societăți agroindustriale, printre cele mai performante din județul Mureș. Din ce constă activitatea acesteia?
- CERAGRIM SRL exploatează o suprafață de 1.600 ha teren agricol, din care 1.360 ha - teren arabil, diferența pășuni și fânețe. Are în proprietate două ferme cu vaci de lapte: la Grebenișul de Câmpie cu 600 capete și la Ormeniș, comuna Viișoara, cu 300 de capete. Deține o fermă pentru creșterea porcilor, unde se cresc scrofițe și vieri de reproducere din rasa PIC, cu un efectiv total de 3.600 capete, din care matcă 300 de scroafe de reproducere. În prezent, se lucrează la modernizarea fermei din Coroiul Mic, pentru încă un efectiv de 200 de scroafe. Avem o fabrică de nutrețuri combinate, la Sânpaul și o moară pentru grâu. Societatea mai deține o brutărie, dată în folosință în anul 2015, cu fonduri europene, în valoare de 1,6 milioane euro. Din grupul de firme Ceragrim SRL Ungheni mai face parte și Societatea MED Mureș, cu o unitate de procesare a cărnii de porc și bovine și o rețea de magazine pentru desfacerea produselor din carne și panificație, cu 7 magazine.
- În ultimii ani se înregistrează o criză de meseriași pe piața muncii din agricultură și industria alimentară. Cum vă descurcați la acest capitol?
- În ce privește forța de muncă din agricultură și industria alimentară, este din ce în ce mai puțină și foarte slab calificată profesional. La un moment dat ne-am gândit să aducem meseriași din Sri-Lanka și Vietnam, dar procedurile sunt foarte complicate. Din câte sunt informat, Guvernul României va dispune măsuri de simplificare a procedurilor. Noi va trebui să importăm forță de muncă străină din țările asiatice, datorită deficiențelor grave din învățământul românesc. După 1990, au fost desființate școlile profesionale, fără să fie înființate alte forme de pregătire a meseriașilor în toate domeniile de activitate economică. Atâta timp cât nu se vor lua măsuri pentru reintroducerea, în școlile din România, a examenului de admitere după clasa a VIII-a, în așa fel ca în liceu să fie admiși elevi la clasele reale și umane și la școli profesionale de prestigiu, nu se va rezolva criza forței de muncă. Mai există și un alt aspect, lipsa forței de muncă de pe piață se datorează și atracției spre țările Uniunii Europene, unde se pare că sunt mai bine plătiți, chiar dacă acasă se poate câștiga aproape la fel. Se spune că circa 4 milioane de români, forță de muncă calificată, a plecat din țară. Vreau să mă refer și la învățământul superior din România, în majoritatea cazurilor, nu există o corelare între cerere și ofertă. Să amintesc doar de învățământul superior agricol, cu cinci universități de profil și 25.000 de studenți la diverse specialități legate de agricultură și industrie alimentară. Cu pregătirea acestor studenți se cheltuiesc sume enorme, dar angajarea lor în câmpul muncii lipsește aproape cu desăvârșire.
- Ați fost repartizat în cercetare științifică din agricultură. După un stagiu de doi ani la IAS Zau de Câmpie, urma să vă transferați la SCZ Târgu-Mureș, ce părere aveți de sectorul de cercetare la ora actuală?
- Am abandonat cercetarea științifică și m-am orientat spre producție, dezamăgit de situația din acest domeniu. După părerea mea a fost o mare greșeală din partea guvernanților că au încurajat distrugerile acestui sector vital pentru agricultura României. Faptul că din 140 stațiuni de cercetare științifică, câte existau în România până în 1989, la ora actuală mai funcționează doar 24, este strigător la cer. Începând cu anul 1990 s-a tot distrus baza genetică la bovine, suine, păsări. S-a lichidat baza genetică din sectorul vegetal, horticol, prin dispariția unor soiuri românești valoroase. În prezent, datorită declinului din cercetarea științifică se importă semințe și material săditor neaclimatizat la noi. Drept urmare, multinaționalele au ocupat, în România, întreg sectorul de desfacere a semințelor cu soiuri străine. Apropo de soiuri străine, ing. Dorel Istrate din Șăulia de Câmpie a obținut la un soi de grâu francez o producție record, este drept, pe o suprafață foarte mică, de câteva hectare, dar și cheltuielile de producție au fost foarte mari.
- Pentru încurajarea unei agriculturi performante avem nevoie de comasarea terenurilor agricole. De altfel și accesarea subvențiilor vor fi legate și de acest aspect. Ce părere aveți despre comasare?
- Pentru a implementa o agricultură performantă, România, ca stat suveran, după 1990 nu trebuia să distrugă structura exploatațiilor agricole existente în regimul trecut. În urma aplicării abuzive a Legilor fondului funciar s-a încurajat fărâmițarea terenurilor agricole. Practic, pentru o perioadă de 10-15 ani marile exploatații agricole și complexele agrozootehnice s-au desființat. În 1989 aveam 16 milioane de porci în complexe industriale, astăzi mai avem circa 4 milioane de capete. În 1989 aveam un efectiv de 8,5 milioane de bovine , astăzi mai avem 1,8 milioane de capete. Fărâmițarea a favorizat și abandonarea unor suprafețe, astfel că din 9,5 milioane de hectare se mai lucrează doar 5 milioane de hectare în suprafețe comasate. Spre dezamăgirea noastră, dacă din 2020 se vor reduce subvențiile pentru fermele mari la 100.000 de euro pentru o fermă, se va ajunge la a doua fărâmițare a terenurilor agricole. Dacă un fermier încasează în prezent circa 400.000 de euro după 2.000 de hectare, cu 200 de euro/ha, după 2020 același fermier va fi sprijinit cu 100.000 de euro, la 2.000 de hectare, ceea ce reprezintă 50 de euro/hectar. Prin urmare, va fi obligat să încurajeze fărâmițarea.
- Cum vedeți vânzarea terenurilor agricole către străini?
- Vânzarea terenurilor către străini este o mare prostie. Din datele statistice rezultă că s-a vândut străinilor 30 la sută din suprafața arabilă a țării. Cele mai fertile terenuri din vestul și sudul țării și 20 la sută din suprafață s-au arendat de străini, înseamnă că 50 la sută din suprafața țării este exploatată de firme străine. Fenomen nemaiîntâlnit în nicio țară din UE. Se așteptă de mult o lege clară care să împiedice categoric vânzările către străini, folosind aceleași criterii, precum cele din Franța, Germania, Polonia, Ungaria. Pe o distanță de 100 km de la frontierele României să nu se vândă teren agricol, pentru siguranța națională, iar cei care cumpără teren la noi în țară să aibă rezidență în România cel puțin 15 ani, să fie cetățeni români și cu studii de specialitate. Din păcate această lege bate pasul pe loc.
- Cum vedeți programele guvernamentale de încurajare a creșterii porcilor din rasele Mangalița, Bazna; livrarea lânii și creșterea tomatelor?
- Teoretic, aceste programe sunt binevenite, dar, practic sunt nerealizabile. Pentru rasele de porci, Bazna și Mangalița nu avem o bază genetică. Apoi, aceste rase se pretează pentru creșterea în gospodăriile populației, iar din punct de vedere economic acest sistem este un dezastru, fiindcă consumul de furaje este dublu pentru un 1 kg de spor , față de un porc dintr-o rasă ameliorată. Viteza de creștere la aceste rase este foarte mică, dacă un porc ameliorat îl aduci la greutate de sacrificare în 5 luni, la rasele amintite îl obții în 10 luni, iar randamentul carne carcasă la tăiere este de 38 la sută, la porcul ameliorat este de 58 la sută. Mai amintesc și de concurența acerbă de pe piața cărnii de porc în Uniunea Europeană. Programul cu tomatele trebuie completat cu fabrici de conserve care să proceseze producția, altfel arunci totul la gunoi. Nici cu programul valorificării lânii de oaie nu stăm mai bine. Un leu pentru kilogramul de lână nu ajunge nici pentru a acoperi tunsul, iar dispariția fabricilor de prelucrare reprezintă tot o distrugere a economiei românești. Guvernul trebuia să ia niște hotărâri privind încurajarea întreprinzătorilor în creșterea berbecuților pentru carne și, implicit, a exportului în țările arabe. Înainte de 1989 plecau berbecuții din România cu 12 lei/kg, astăzi pleacă cu 5-7 lei /kg. Atunci, unde-i afacerea profitabilă…?!
