MARCEL IUREȘ: „Mi-a fost furată prima tinerețe..."

Distribuie pe:

- Maestre Marcel Iureș, teatrul dumneavoastră, Teatrul ACT, a fost prezent, cu mare succes, în Festivalul Național de la București, cu spectacolul Cetatea soarelui. Ați „umblat" foarte mult în lume, ați filmat în studiouri celebre, alături de cei mai mari actori ai lumii, acolo ați fost apreciat și, probabil, bine plătit, și, totuși, v-ați întors acasă, ca să-i bucurați pe români.

- Acum, toată lumea vrea să emigreze, cine știe pe unde. Nu asta este soluția. Dacă nu facem curat în noi înșine, nu putem să ne curățăm nici pe noi, nici pe ceilalți. Trebuie să avem conștiința faptului că noi, românii, suntem capabili să facem daruri. A face ce trebuie să faci, în momentul în care trebuie, indiferent dacă place sau nu unora.

- Un dar a fost și prezența dumneavoastră la conferințele de presă, la care nimeni nu se aștepta.

- Tocmai acei dintre noi, care am fost acolo, ne-am salvat, pentru că s-a creat acea comuniune sufletească între noi, care suntem de același fel...

Simplul fapt că suntem acolo și vorbim de victorii parțiale, a mea, a Maiei Morgenstern... și ale celor care au dus faima în afară e mare lucru. Aceste valori pot face un serviciu culturii, de faimă, de bun augur. Avem valori la care trebuie să fim atenți, și ca nație și comunitate artistică. Nu poți să pleci din țară, cel puțin ca artist. Suntem prea legați de limbă, condiționați, excepțiile nu fac decât să întărească regula.

- Ce este Teatrul ACT?

- O formă de protest la un act de agresiune socială. Este o fundație non-profit, nonguvernamentală, cu un statut exclusiv cultural, care și-a creat drept scop un spațiu complet independent.

- Răspunde Cetatea soarelui acestor dorințe?

- Îmi place enorm să joc în Cetatea soarelui, pentru că este primul spectacol al Teatrului ACT, e prima pietricică din istoria spectacolelor acestuia, pentru că e un spectacol al lui Mihai Măniuțiu, pe care îl consider un fenomen, o întâlnire cu un om și un artist deosebit ca Adrian Titieni, și cred, pur și simplu, în acest spectacol.

* * *

Teatrul ACT este un spațiu neconvențional și unic. Teatrul ACT este primul teatru de proiecte independente din România, deopotrivă producător de spectacole proprii și scena-gazdă a unor spectacole produse de alte teatre. ACT își propune să aducă în fața spectatorilor artiști de elită ai culturii române și internaționale, în spectacole de teatru, dans, muzică, în expoziții de fotografie și artă plastică.

*

Dacă va să fie Întâlnirea Școlilor și Academiilor Europene de Teatru la Târgu-Mureș, mai mult ca sigur, va fi invitat și MARCEL IUREȘ, care, odinioară, a fost răsplătit cu urale la turneul cu Richard III. Acum, joacă Hamlet și va fi prezent, deocamdată, la Festivalul internațional de la Sibiu. Legătura n-am făcut-o întâmplător, pentru că domnul Vlad Rădescu l-a invitat pe artist la un curs de actorie, când eram studentă la Universitatea Ecologică din București, oaspetele - prezent în acea perioadă pe toate marile ecrane ale lumii, alături de George Clooney și Nicole Kidman, în The Peacemacker - „Pacificatorul" - rememorând, cu nostalgie, momentul târgumureșean. Marcel Iureș s-a numărat și el printre cei mai mari dascăli din țară care au predat în școala amintită. Actoria Universității Ecologice (clasa Constantin Codrescu - Vlad Rădescu) a scos anul acesta o adevărată promoție de aur, capabilă să înlocuiască trupa „mineriadei" de la „Nottara". Așadar, domnul Vlad Rădescu își poate crea un „Holywood" personal, cu sau fără funcție, cu sau fără sediu și trupă impusă. Ca și Marcel Iureș, care a creat o Fundație ai cărei patroni sunt, nici mai mult, nici mai puțin, ALAN BATES, TOM CRUISE, JUDY DENCH, IAN HOLM, DIANA RIGG, TOM STOPPARD, datorită cărora există acum Teatrul Act, pe Calea Victoriei.

Maestrul Marcel Iureș mi-a mărturisit:

- Teatrul ACT a fost creat pentru a câștiga timp. Timpul nu se poate câștiga altfel decât învățând să respecți ceea ce e cu adevărat valoros. Învățând, deci, să te respecți pe tine însuți, îi respecți și pe ceilalți și îi și protejezi. Ceea ce se petrece de jumătate de an în Teatrul ACT este rodul atitudinii companiilor independente față de ele însele, aplicând principiul amintit. Acestea, formate în majoritate din tineri, au consimțit să scurteze timpul așteptării, să-și facă un proiect acum, nu peste nouă luni sau cinci ani, și să-și prezinte producțiile în acest spațiu, învățând să atragă sponsorii și să pornească de la un buget realist, să-și creeze o trupă coerentă, cu o structură și niște voci profesioniste, care să se închege, să conlucreze. Structura nu seamănă cu cea de stat. Un singur om, aici, muncește cât patru, pentru un salariu sensibil egal cu cel din teatrele subvenționate, iar de echipă n-a știut nimeni până în faza a ceea ce numim simbioză între oamenii care dau ființă și legitimează existența unei instituții. Oamenii formează instituția, nu invers. E singurul mod în care se poate scrie o istorie reală a oricărui lucru. Fiecare își joacă șansa într-o libertate totală, pentru că în acest spațiu poate dovedi, aici și acum, nu peste 40 de ani, că își merită un „nume mare", că este capabil să aibă succes, să plece mulțumit și fericit pentru că a jucat alături de un prieten sau un coleg, la 26 de ani, dacă atâția are, și nu la 47, la sfârșitul carierei. Mie mi-a fost furată prima tinerețe. Am trăit primejdia submarinului în care cinci oameni sleiți se chinuiesc să continue să respire. De asta mi-am dorit acest teatru, ca să ofer altora șansa de a se împărtăși, de a fi martori unul pentru celălalt, ai oricărui lucru adevărat. Acesta este modul de a trăi al Teatrului ACT, al acestui spațiu. E un adevăr vechi cât Biblia, lumea, universul, așa funcționează natura, nu e ceva ieșit din comun. E măsura firească a fiecărui lucru.

 

1999

(Din volumul de interviuri „Colivia de vise", Ed. Tipomur)

P.S. La 2 august 1951 s-a născut actorul Marcel Iureș, fondator și director al Teatrului Act din București, teatru independent. Este unul dintre cei mai cunoscuți actori români pe plan internațional, cu o serie de roluri secundare în „Interviu cu un vampir", „Misiune imposibilă", și trei roluri principale, în „Pacificatorul", „Războiul lui Tom Hart" și „Layer Cake". Dintre filmele sale cele mai recente amintim „Pirații din Caraibe: La capătul lumii", „Tinerețe fără tinerețe" sau „Călătoria lui Gruber" (Rador).

 

LA MULȚI ANI, MARCEL IUREȘ!

Lasă un comentariu