Așezarea la răscruci, între continente, vecinătatea cu puteri imperiale: egipteană, asiriană, babiloniană, au făcut ca factorul geografic să fie hotărâtor pentru evoluția istorică milenară a acestui popor.
Impresionează vastitatea spațială acoperită de diaspora evreilor, cât și diversitatea mediilor locale, cu etnii felurite, în mijlocul cărora ei trebuiau să-și ducă traiul. Cu toate acestea, evreii au reușit să-și păstreze individualitatea, ca popor, până în zilele noastre. Acest fapt a constituit pentru ei dreptul lor sfânt.
Poporul evreu a cunoscut, de-a lungul mileniilor, perioade de prosperitate sau momente dureroase, dar indiferent de aceasta, indiferent de locul în care se găseau ei, au păstrat și intensificat legăturile cu patria mamă.
Elementul care a asigurat și a întărit prosperitatea poporului evreu a fost sentimentul patriotic. Luând în considerare acest element, nu ne poate mira afirmația lui Strabon conform căreia nu există nicio localitate în lume în care să nu existe evrei.
Coeziunea națională, dorul lor de libertate, păstrarea și folosirea cultului strămoșilor, a trecutului lor, a constituit elemente de unire, de trăire și de rezistență în fața momentelor din lunga lor existență.
Civilizația iudaică s-a constituit și a durat timp de paisprezece secole, pe un teritoriu situat de-a lungul coastei de răsărit a Mării Mediterane, la extremitatea vestică a Asiei. Textele Biblice numesc acest teritoriu Palestina - “țara în care curge laptele și mierea”.
Celula de bază a societății iudaice o constituie familia și clanul.
Slujitorii sinagogii sunt:
Rabinul. Până acum cinci sute de ani, rabinul era doar un profesor, dar odată cu trecerea timpului a fost necesar ca evreii să plătească un salar rabinului. Mai târziu, el a devenit lider spiritual, fiind considerat autoritatea supremă. Pentru a deveni rabin, un bărbat trebuie să aibă multe calități: să cunoască bine legea, să fie evreu, să fie om de caracter. El este un învățător, un exemplu, de aceea lui i se adresează întrebările mai grele. Succesul sinagogii va depinde, în mare măsură, de rabinul său.
Cantorul (Hozzan) a cărui îndatoriri sunt variate și seamănă cu cele ale unui Shammash (sexton). El este cel care conduce rugăciunea și partea muzicală. Pe lângă voce, el trebuie să aibă și alte calități: să cunoască legea, să înțeleagă și să simtă rugăciunile și cântările.
Sammashul are grijă ca toate obiectele din sinagogă să fie la locul lor și, uneori, îl asistă pe rabin.
Gabbai-ul este acela care se ocupă de buna funcționare a sinagogii, el stabilește programul din sinagogă, îl supraveghează pe sexton și se ocupă și de partea financiară.
(va urma)
