Calendarul Evaluării Naționale (EN VIII) în anul școlar 2018 - 2019

Distribuie pe:

Recent, Ministerul Educației Naționale a aprobat calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII) în anul școlar 2018-2019.

Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Națională se face în perioada 3 - 7 iunie 2019. Conform ordinului de ministru privind structura anului școlar 2018 - 2019, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor încheia vineri, 7 iunie 2019.

Prima probă scrisă din cadrul EN VIII (Limba și literatura română) va avea loc în data de 18 iunie 2019. Următoarea probă scrisă (Matematică) se va desfășura în 20 iunie, iar ultima (Limba și literatura maternă - pentru elevii care au studiat această disciplină) este programată în 21 iunie.

Afișarea primelor rezultate este prevăzută pentru 25 iunie (până la ora 12), procedură urmată de înregistrarea contestațiilor, în intervalul orar 14 - 20. Examenul se va încheia sâmbătă, 29 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.

Ulterior afișării rezultatelor, în perioada 3 - 7 iulie, absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, vor completa opțiunile din fișele de înscriere pentru admiterea la liceu. Vor parcurge aceeași procedură și absolvenții clasei a VIII-a care doresc să fie admiși în licee din alt județ.

Verificarea fișelor de către părinți și candidați, corectarea greșelilor în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 4 - 8 iulie.

Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat, a absolvenților clasei a VIII-a, este programată vineri, 12 iulie 2019.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu, a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor V-VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere, informează Ministerul Educației Naționale.

Lasă un comentariu