Închipuiește-ți, dragă cititorule de ziar, gândit cuminte și scris cu ochii minții, însă așternut pe hârtie de destoinicul tipograf, că ai avut norocul și bucuria de cunoaște pe acei bătrâni și înțelepți țărani români care mereu își îndeamnă copiii și nepoții, deveniți domni mari la oraș, să nu uite ca măcar atunci când vin în satul lor natal să vorbească precum le este vorba părinților și bunicilor, dar și să se îmbrace în hainele moștenite din străbuni. Ca urmare, de la astfel de vrednici plugari români ai satelor agnițene, reghinene, ludușene, târnăvene, gurghiene, sighișorene, sibiene, blăjene, toplițene, brașovene, avrigene, săliștene și făgărășene am putut pricepe nu numai că omul este întrupat din pământ și că se va întoarce în locul întrupării, dar și că nu există alb fără negru și nici fericire fără nefericire. Iar mai nou am mai deprins a învăța încă ceva de la acei oameni de omenie. Și anume: Că prostia nu numai că n-are leac, dar n-are nici margini. De unde și zicalele: „Ești un prost fără margini!" sau „Ești un prost fără pereche"; • Copilul sugar vorbește cu mama lui nu numai gângurind, ci și plângând, în vreme ce tatăl său se joacă cu el într-un fel „de-a ascunselea" pentru a-i pune la încercare și verificare atât puterea auzului urechilor și claritatea văzului ochilor, cât și neuitarea memoriei minții. Dacă toate corespund vârstei acelui copil-minune, părinții și bunicii lui au toate motivele din lume să se considere fericiți și ocrotiți de Duhul Sfânt!; •De o bună bucată de vreme, atât ploile cât și grindinile, brumele, înghețurile, dezghețurile, zăpezile și furtunile vin și plecă de-a valma, nu în fireasca succesiune a acelor patru anotimpuri ale anului. Dovadă că, în nesăbuința lor, oamenii se autodistrug distrugând natura; •Cum casa mea părintească e la țară, într-o dimineață răcoroasă de toamnă timpurie am prins a urca la pas drumul lung și pietruit al dealului de deasupra bisericii și cimitirului din sat, ajungând, într-un târziu, la marginea grădinii de pe hotar, plină cu meri, peri, pruni și gutui încărcați de roadele pământului. Și în loc să-mi văd de treaba cositului, mă surprind că sunt tot mai mirat și încântat de spectacolul sclipitor și ireal de liniștitor al mulțimii „lacrimilor de rouă ale ierburilor înflorate". Cele care parcă mi-ar fi cerșit mila mâinilor și bunătatea inimii de a nu le tăia cu tăișul coasei. Așa se face că avea să fie întâia oară când mă bucuram că sunt nevoit să amân cositul otavei pentru o viitoare și nu prea îndepărtată dimineață brumărie. Atunci când roua dimineților se transformă nu în lacrimi plângătoare, ci în stropi de gheață, iar florile tomnatice ale ierburilor nu mai simt durerea tăișului ascuțit al coasei; • Toate apele pâraielor, râurilor, fluviilor, mărilor și oceanelor lumii (fie că sunt curgătoare, liniștitoare, molcome sau învolburate de valuri și taifune), în gândirea omului înțelept iau forma conturului rotund al nemărginimii Pământului; • Prietene necunoscut, te rog ține minte și ia aminte la ceea ce încerc să-ți spun în șoaptă. Ca să nu ne audă nimeni, nici măcar noi doi: oricât aș vrea, imaginația mea nu va fi niciodată asemănătore cu a ta. Și invers: a ta cu a mea! Așa că nu-i nicio supărare sau întristare; • O mai veche mărturisire înțeleaptă a regretatului meu prieten și coleg în ale gazetăriei, Cristian Țopescu (1937-2018): „Să crezi ceea ce spui; Să spui ceea ce crezi!"; • O urare mai mult decât năstrușnică, rostită de omul hâtru și bun de gură, sărbătorit la cumpăna dintre ani: „Toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim!"; • De la filosoful-poet Lucian Blaga (1895-1961) am deslușit înțelesul de neînțeles al „Imnului liric" dedicat curajoșilor și îndemânaticilor săpători cu hârlețul, cazmaua, târnăcopul și lopata, a fântânilor adâncite până la apa limpede și rece a Pământului Românesc. Cea care ne astâmpără setea gurilor însetate și ne domolește fierbințeala dureroasă a buzelor crăpate de arșița verilor. Ia auziți cât de frumos spune poetul Lacrămului Văii Frumoase a Sebeșului Albei-Iuliei: „Sapă, sapă până dai de stele-n apă". Ca apoi să continue cu versul: „Ce dor! Să auzi vocile tăcerii"; • Din gândurile gândite și mărturisite verbal sau așternute pe hârtie, pornite din inepuizabila minte deșteptă a regretatului prozator-filosof Octavian Paler (1926-2007), din Lisa Făgărașului: 1. „Nu în puține cazuri, femeia și bărbatul nu știu să se despartă la vreme. Așteaptă să dispară tot ceea ce i-a apropiat și legat, până ajung să le fie silă de ei"; 2. „Am învățat că indiferent cât de bun îți este un prieten, oricum te va răni din când în când…Iar tu trebuie să-l ierți, pentru asta"; 3. „Cine caută lumea, se găsește pe sine, și invers: Cine se caută pe sine, găsește lumea"; 4. „Fericirea nu înseamnă să ai ceea ce dorești, ci să dorești ceea ce ai"; 5. „Nu există decât doruri vremelnice…Mai târziu devine prea târziu…Să aștepți oricât. Să aștepți orice. Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent"; 6. „Vai de cel care după ce deschide ușa camerei seara, nu are cui spune „Bună seara"; 7. „Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preț"; 8. „Niciodată n-ai avut suficientă imaginație pentru a-ți închipui lumea fără tine"; 9.„Lașitate înseamnă nu numai să eviți sau să fugi, tot lașitate e și dacă nu-ți pasă".
