SESIZARE PRIMITĂ LA REDACȚIE

Distribuie pe:

În cursul zilei de 23 octombrie am primit o sesizare la redacție în legătură cu o mică parcare de cartier, de autoturisme, de pe strada Libertății nr. 99 și 101. În numele locatarilor ne-a contactat telefonic Ioan Petri, am înțeles, președinte de asociație de proprietari, care ne-a relatat că parcarea în cauză este cu suprafață din beton, dar în stare avansată de degradare. Domnia sa ne-a relatat că a făcut mai multe cereri de a se reface suprafața de parcare cu pavele noi. Nu a fost refuzată doleanța, dar este mereu amânată. La fața locului am constatat că suprafața în discuție este destinată parcării autoturismelor, amenajată din pavele care sunt în stare de degradare, în discordanță cu peisajul dintre blocuri. În același timp, pe alte suprafețe din apropiere, sunt amenajate spații de parcare, de dată mai recentă, și, ceea ce-i drept, arată mai bine. Avem convingerea că și parcarea în discuție se va încadra în curând în peisajul general. Am remarcat în același timp îmbunătățirea modalității de colectare a deșeurilor, dar să nu omitem faptul că pașii spre un trai civilizat se fac prin colectarea selectivă a deșeurilor.

Lasă un comentariu