Acreditare temporară pentru unitățile sanitare care desfășoară activități de donare și transplant

Distribuie pe:

“Un număr semnificativ de unități sanitare care desfășoară activități de donare, prelevare, conservare și transplant al organelor, țesuturilor și celulelor de origine umană au fost acreditate în perioada 2013-2014, pentru o perioadă de 5 ani, așa că un număr de 57 de unități sanitare din cele 74 acreditate necesită reacreditarea”, a atenționat Ministerul Sănătății.

Astfel, Guvernul a creat, în ședința din 9 noiembrie 2018, cadrul legal pentru ca aceste unități să își desfășoare activitatea în baza acreditării temporare, pentru o perioadă de maximum 6 luni, până la obținerea unei noi acreditări.

În acest moment, majoritatea unităților sanitare au depus dosarele la Agenția Națională de Transplant și se află în diverse etape de evaluare, în vederea reacreditării.

“Consider absolut necesară reacreditarea periodică a unităților care desfășoară activități de donare, prelevare, conservare și transplant al organelor, țesuturilor și celulelor de origine umană, pentru siguranța pacienților.

În același timp, am considerat necesară acordarea unei acreditări temporare pentru ca activitatea de transplant să nu aibă de suferit. Întregul proces de evaluare poate dura până la 60 de zile, iar unitățile sanitare au primit informarea din partea Agenției Naționale de Transplant referitoare la înnoirea acreditării.

Unele spitale au depus dosarele, altele au fost deja reacreditate, precum centrul din Târgu- Mureș. Fac un apel ca unitățile sanitare să grăbească procedurile necesare reacreditării, astfel încât să fie asigurată buna desfășurare a activităților în aceste unități”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

 

Lasă un comentariu