Nu știu alții cum sunt iarna, mai ales în vremea colindelor Crăciunului și Bobotezei, dar eu când văd că, în sfârșit, după lungi așteptări prinde a ninge zdravăn peste țară, simt că dau în mintea cuminților copii ai țăranilor-oieri din satele și cătunele Mărginimii Sibiului. Și, astfel, cuprins de o nestăvilită bucurie de viață, uit de toate tristețile și regretele. Iar dacă cumva mai am și norocul să îmi iasă în cale mulți copii, cu multe sănii, și de departe să-i aud cum vin țipând, atunci, precum în poezia lui George Coșbuc, degrabă mă prind cu ei la joacă. Și mă împing, și sar râzând, prin zăpadă fac mătănii, vrând-nevrând. Astfel încât, dacă m-ar ține baierile bătrânei mele inimi, atunci de bunăseamă că aș sta cu ei la joacă până când, făcându-i-se milă de mine, badea “Mitu' Ștef al Ciobanului” (cel mai cuminte și cu multă minte om bătrân al satului Gura Râului) m-ar chema în casa lui călduroasă și primitoare să cinăm împreună cu ai săi copii, nurori, gineri, nepoți și strănepoți. După care, cocoțat și înfofolit într-un călduros cojoc ciobănesc, să șăd lângă birjarul cailor cu zurgălăi, înhămați la sania lină cu tălpici din lemn a lui “Niculiță Brad”. Astfel încât să mi se pară drumul, la întors acasă, nu numai scurt și prea puțin întortocheat, dar și o repetabilă și nostalgică plimbare dintr-o îndepărtată zi de iarnă adevărată ai anilor copilăriei mele. Și nu de alta, dar așa cum erau ei de bine potcoviți, acei doi cai înspumați, frumoși și ascultători au luat-o pe drumul lung și cunoscut al hotarelor gurenilor și poplăcenilor-americani, după care m-au “deșertat”, într-un târziu, lângă secularul “drum de fier” al tramvaiului ce face legătura Rășinariului poetului Octavian Goga(1881-1938) cu Muzeul ASTRA din Pădurea “Dumbrava Sibiului”.
Uitasem a vă spune că la căderea acelei seri, trecând pe lângă Școala Gimnazială “Aurel Decei”, din Gura Râului, i-am auzit pe copiii-elevi ai acelui mândru sat de munte, recitând și cântând, alături de profesorul lor de muzică, Ioan Motronea, poezia “Iarna pe uliță”, creație de inspirație locală, din îndepărtatul an 1896, a năsăudeanului George Coșbuc. Așa cum tot el avea să compună și să recompună, în aceeași așezare a Mărginimii Sibiului, încântătoarele poeme “Nunta Zamfirei”, “La oglindă” și “Dușmancele”.
