DECIZII EXISTENȚIALE

Există într-adevăr o dilemă în a pleca sau nu din România, mai ales pentru un tânăr. Aș privi problema aceasta în doi pași: prima decizie este de a pleca sau nu, temporar, să zicem pentru o perioadă de ordinul lunilor sau anilor. A doua decizie este de a transforma temporarul în definitiv sau a reveni în țară.

Prima decizie mi se pare destul de ușor de luat: recomand oricui o experiență într-un sistem diferit de al nostru. Pentru mine, personal, experiența studiilor în Franța a fost, fără exagerare, salvatoare. Fără această experiență nu aș fi avut șansa de a înțelege, prin comparație, mecanismele nocive ale mediului social românesc. Plecând, am găsit normalitatea și suportul de care aveam atunci mare nevoie. Inutil să mai amintesc despre calitatea sistemului de educație și cercetare de acolo. Orice tânăr care nu se complace în mediocritate ar trebui, cred, să tindă la ceva mai bun decât poate găsi, în general, la noi. Mai mult, în etapa de formare este o greșeală să nu încerci să ai o astfel de experiență.

A doua decizie, de a permanentiza sau nu “exilul”, este mai importantă și mai dificilă. Așa cum bine spunea chiar domnul Pleșu într-un interviu, întrebarea este: “dacă cei plecați au la ce să se întoarcă?” Fiind prea dureros să răspundem negativ din start, alternativa este să investigăm problema mai în detaliu. Aș putea recurge din nou la exemplul personal. Dar mă tem că nici mie nu îmi e foarte clar de ce nu am plecat definitiv, dacă am făcut bine sau nu, rămânând. Un răspuns frumos mi-a fost oferit de un prieten arhitect care avea posibilitatea să plece în Germania. El mi-a spus așa: “aici este ceva de făcut, pentru asta merită să rămâi”. Mi-a plăcut această explicație, pentru că pune mai presus ceea ce poți face pentru semeni decât realizarea personală.

Într-adevăr, există o mare provocare în a face lucrurile mai bune, acolo unde răul este deja foarte extins, unde este dificil să faci lucruri care, în altă parte, sunt ușor de făcut sau deja făcute. Dacă suntem motivați de o asemenea provocare, următoarea întrebare este: ce avem de făcut, concret?

Pentru a putea ajuta, trebuie să ai și posibilitatea de a face asta. Nu poți salva de la înec pe cineva, fără să știi să înoți. Nu poți fi eficient în a ajuta fără a te proteja pe tine însuți de răul pe care cel ajutat (persoană sau sistem) ți l-ar putea produce. Ce rezolvi rămânând într-un mediu toxic, fără să posezi mijloace de protecție, fără să înțelegi după ce legi se conduce acel mediu? Este necesar, deci, să studiem cu atenție și perseverență acest mediu, așa cum am face cu o problemă științifică. Un avantaj al abordării științifice este detașarea: făcând răul mai suportabil, aceasta oferă o protecție emoțională.

Cred că cei care vor să rămână/revină în România (mă refer, evident, la cei de bună credință, motivați de idealuri nobile) trebuie să fie în primul rând conștienți de demersul dificil la care se angajează. Trebuie să caute a înțelege istoria și psihologia poporului român, dinamica socială a acestuia. Trebuie să se întrebe dacă sunt dispuși să își asume riscul, dacă se simt destul de puternici. Apoi, să își caute instrumentele și strategiile adecvate. Iar dacă au făcut aceste lucruri, nu ne mai rămâne decât să le urăm succes, căci această provocare nu e una simplă!

Lasă un comentariu