Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a anulat, joia trecută, sentința Comisiei Europene privind refuzul de a înregistra inițiativa cetățenească europeană “Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor și menținerea culturilor regionale”, inițiată de Balázs-Árpád Izsák și Attila Dabis, lideri ai Consiliului Național Secuiesc (CNS), inițiativă pentru înregistrarea căreia sunt necesare un milion de semnături. În motivarea sentinței, Curtea de la Luxembourg constată că instanțele sesizate, inclusiv Comisia Europeană, au aplicat greșit dreptul comunitar atunci când au refuzat acest proiect:. “Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a refuzat să înregistreze inițiativa cetățenească europeană care urmărea ameliorarea situației regiunilor cu minorități naționale”, se arată, explicit, în decizia CJUE.
Istoria inițiativei CNS a început în 2013, când cei doi semnatari au susținut că prin aplicarea politicii sale de coeziune, UE periclitează particularitățile etnice, culturale, religioase sau lingvistice ale regiunilor locuite de minoritățile naționale, iar aceste particularități sunt privite ca serioase și permanente deficiențe demografice, pe care UE ar trebui să lupte să le elimine din politica sa de coeziune. La vremea respectivă, Comisia Europeană a apreciat că reglementarea propusă nu este de competența UE și, prin urmare, cererea este inadmisibilă. A urmat un proces la Tribunalul Curții Europene, dar și această instanță a respins sesizarea (2016), motivând că reclamanții nu au putut dovedi existența unor pericole reale în materie. Decizia a fost atacată la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, proces în care România, Slovacia și Grecia au intervenit de partea Comisiei, iar Ungaria de partea inițiatorilor, care au și avut câștig de cauză, CJUE invocând interpretarea și aplicarea tratatelor de bază.
Imediat după pronunțarea hotărârii, Consiliul Național Secuiesc a reacționat printr-un comunicat remis MTI, afirmând că decizia CJUE constituie “un succes uriaș” și solicită Comisiei Europene ca, în baza documentului, să înregistreze inițiativa depusă în 2013, astfel încât să se poată trece la adunarea milionului de semnături. Reprezentanții CNS precizează că lansarea inițiativei a fost justificată de faptul că locuitorii din Ținutul Secuiesc au constatat că, în pofida finanțării generoase acordate României de către UE, economia regiunii rămâne în urmă, iar secuii se confruntă cu obstacole în ce privește afacerile, ocuparea forței de muncă, sănătatea, educația și rezolvarea problemelor curente. Scopul colectării de semnături în susținerea inițiativei este tocmai modificarea normelor politice de coeziune a UE, astfel încât banii contribuabililor din Uniune să nu poată fi utilizați în politici anti-minoritare. “Dăinuirea comunităților naționale autohtone care trăiesc într-o minoritate, în țara lor natală, este o condiție esențială pentru conservarea acelei comunități și, astfel, pentru conservarea diversității culturale a Uniunii”, se arată în comunicat. Liderul CNS consideră că sentința reprezintă, de fapt, un triplu succes: “A câștigat Comisia Europeană, care își poate eficientiza politica de coeziune, a câștigat România, și a câștigat Slovacia, deoarece dacă și regiunile locuite, în majoritate, de comunități naționale din România și Slovacia funcționează bine, acest lucru aduce bani țării și țara va funcționa mai bine”. Cu alte cuvinte, vor avea de câștigat nu doar secuii și aliații lor din Țara Bascilor, ci toate țările din UE întrucât, “dacă o să le meargă mai bine secuilor, dacă o să intre bani în Ținutul Secuiesc din fondurile de coeziune, acei bani intră în România”, a explicat Balázs, precizând că CE are la dispoziție două luni pentru a înregistra inițiativa, după care se poate trece la adunarea unui milion de semnături din cele cel puțin 7 state ale UE interesate. “Dacă începe strângerea se semnături, putem continua, la nivel unional, lupta pe care am pornit-o pentru Ținutul Secuiesc și pentru secui”, conchide președintele CNS. Acesta reamintește că președinția României la Consiliul UE are ca motto: “coeziunea - o valoare comună europeană, iar România trebuie să învețe din această sentință”. Or, “atâta timp cât durează sărăcirea artificială a Ținutului Secuiesc, acest motto nu este credibil”.
Liderii maghiari, atât cei din Transilvania, cât și cei de la Budapesta, sunt conștienți de faptul că Uniunea Europeană se află în fața unei reforme uriașe, ce presupune regrupări, resetări și reorientări care, sub pretextul dezvoltării economice a “regiunilor naționale”, încurajează, în fond, tendințe și idealuri autonomiste mai vechi și mai noi. Ungaria este pregătită pentru ceea ce numește “noul model al politicii de identitate din Europa Centrală”, care ar putea reprezenta o nouă oportunitate pentru politica națională maghiară. Mai mult, președintele Parlamentului Ungariei, László Kövér, a sugerat (sursa - MTI) ca Forumul Reprezentanților Maghiari din Bazinul Carpatic (KMKF) - organizația cea mai puternică de politici naționale, mandatată democratic - să adopte, anual, în luna martie, începând din 2020 - un raport privind apărarea identității maghiare în Europa Centrală, document pe care să-l pună la dispoziția guvernelor statelor vecine, precum și conducerii UE, susținând, totodată, că, în noua configurație, Europa poate conta pe maghiari, deoarece aceștia reprezintă, din 1920, “cea mai experimentată națiune a Europei” și “nu există o altă națiune europeană a cărei treime să lupte, de un secol încoace, pentru a-și păstra identitatea, în ciuda forțelor care se opun acestui lucru”.
Revenind la recentul “succes uriaș” al reprezentanților secuilor: a învățat România ceva din această sentință, mai precis, din dedesubturile și din posibilele, dacă nu chiar iminentele ei consecințe, inclusiv din parșivenia UE de a condiționa acordarea fondurilor de respectarea “statului de drept”? Există, la ora actuală, în România, vreo “organizație de politici naționale, reprezentativă, mandatată democratic”? Nu. De la dezintegrarea PUNR și fărâmițarea, până la pulverizare, a Vetrei Românești (din motive pe care nu le analizăm acum, dar care nu sunt imputabile nici CNS, nici UDMR, nici lui Dragnea, nici lui Putin), se tot vorbește de necesitatea revigorării politicii naționale și a coagulării, pe eșichierul politic, a tuturor forțelor naționaliste, într-un pol unic, coerent, articulat, credibil și redutabil. Au fost create, la repezeală și din motive conjuncturale, o serie de formațiuni care s-au grupat și s-au regrupat, urmând să organizeze un mare congres (dar nu l-au mai organizat din varii motive) în care să-și expună ideologia și programul, cu promisiunea fermă că: se vor opune autonomei secuiești, vor apăra moneda națională, vor promova produsele românești, limba oficială, micii producători autohtoni, munții, apele, solul și subsolul etc. Adică, nimic nou. În lipsa unui proiect național(ist) viabil, adecvat situației geo-politice europene, și a unor lideri care să se ridice la nivelul noilor standarde, paradigma naționalistă s-a redus, lamentabil, la organizarea de felurite reuniuni, forumuri, mese rotunde și conferințe “prezidate” de sfertodocți și culturnici cu pretenții de patrioți și salvatori ai neamului, plagiatori și autori de texte grețos - pășuniste, mari naționaliști și gureși iubitori de neam și țară, care, în lipsă de idei, citează, plângăcios, din clasici, văicărindu-se cum ne asupresc unii și alții, cum vor să ne sfârtece țărișoara și să ne fure limba. Gândul ne duce la “Balanța” inegalabilului Ion Băieșu, din care cităm și subliniem: “Noi, românii, avem o vocație ancestrală de victime împăcate cu suferința, ne place umilința, penitența, hăituiala, mocnim în noi cu veacurile, așteptând dracu' știe ce, tăcem și pufnim, dar nu mârâim, au stat turcii călare pe noi patru secole, ne luau copiii, femeile, tinerii, iar noi tăceam, ba chiar le împrumutam cuvintele: ciorap, tavan, ciorbă, mișmaș, cearșaf, caraghios. Chiar că eram niște caraghioși, cum ieșeam noi din codri, cu săgețile și cu flintele, o dată la o sută de ani, și-i înghesuiam prin câte o mlaștină, după care o tuleam iar, la umbră deasă, luam cavalul și mai compuneam o doină nemuritoare (...) Asta e, ne place să suferim, și, dacă ni se ia suferința, parcă ni se ia plăcerea de a trăi”. (Ion Băieșu - Balanța, Ed. Minerva, București 1990)
Dar, să fim politically correct: în timp ce combatem, cu mânie, tendințele de secesiune regională sau locală ale unora, avem și noi marile noastre realizări: tot sub pretextul dezvoltării economice, chipurile, s-a creat de exemplu, vestita Alianță a Vestului (se pregătește Țara Făgărașului), un fel de două feluri, care va face și va drege, și va atrage bani europeni, și va construi autostrăzi, aeroporturi, spitale, trotinete etc. Vorba primarului de Iași: “Facem și noi Alianța Estului, se mai face Alianța Dobrogei, Alianța Bucovinei din cea a Estului, și ce ne facem? Ne îndreptăm spre dezintegrare? (...) Facem mai rău decât înainte de 1859? Ne punem singuri piedică, sau ne adunăm toți cei care gândim pozitiv la aceeași masă și spunem: Încercăm să facem ceva comun pentru România?” (Bună întrebare. Păcat că “răspunsul, prieteni, e vânare de vânt”, vorba cântecului.)
... Aflăm, și nu ne surprinde, că, pe ultima sută de metri, când alegerile europarlamentare bat la ușă, politicarzii noștri s-au gândit că trebuie să răsune, în UE, și “vocea patriotului naționale” de pe-un picior de plai, care să susțină unitatea, independența, “Miorița”, valurile Dunării, doina nemuritoare, neatârnarea, integritatea teritorială, dragostea de pământul strămoșesc etc., pentru care nu vor precupeți niciun efort, “renumerația” după bugetul Bruxelles-ului nefiind nici ea de lepădat.
Referindu-se la oamenii de stat care ar trebui să gestioneze trebile țării, Nicolae Iorga formula următoarea definiție, valabilă și azi, și mâine și mereu: “Înțeleg prin aceasta oameni de un patriotism jertfitor, de un naționalism fără tranzacții, de un simț hotărâtor al unității românești fără regionalisme (...) Înțeleg oameni de o largă cultură, înainte de toate, una de o perfectă orientare în sensul nostru, în legătură cu ce suntem, cu ce am suferit și cu ce am făcut. Înțeleg oameni de un mare curaj, fără prieteni care să se ceară satisfăcuți, oameni la care o acțiune sigură și răpede să vie după o hotărâre neîntârziată. Cu talente sau fără, așa trebuie să fie acești oameni”.
...Să ne ierte Vlad Țepeș, dar, “resursa umană”, oferta, întruchipată de duetul Sebi Ghiță - Bogdan Diaconu... să fim serioși!
