Se povestește despre o femeie care locuia la țară că timp de mulți ani a pregătit mâncare pentru cei care lucrau la câmp, fiind răsplătită cu o parte din recolte. Însă niciodată nu fusese apreciată pentru străduințele ei. Odată, la sfârșitul unei zile de muncă, țăranca le-a adus în loc de mâncare o căpiță mare de fân. Înfuriați la culme, lucrătorii flămânzi, au luat-o la ceartă, întrebând-o dacă nu cumva a înnebunit. Dar ea le-a răspuns liniștită: „Ei, asta-i bună, de unde era să știu preferințele voastre? De douăzeci de ani gătesc pentru voi, și în tot acest timp nu mi-ați adresat nici măcar un cuvânt care să mă facă să pricep că nu sunteți cu toții niște rumegători!”.
