Deși, după evenimentele din decembrie 1989, maghiarimea din țări ale fostului Imperiu ungar, dezintegrat în noiembrie 1918 (România, Slovacia, Serbia, Bosnia, Ucraina) și-a cam făcut de cap, manifestând o atitudine ostilă față de populația majoritară și ordinea constituțională din țările din care ele fac parte, producând mari daune nu numai relațiilor interetnice, ci și dezvoltării fiecărei țări, refuzăm să credem că, cu toată îndoctrinarea draconică ce se realizează cu aportul Budapestei, toți maghiarii sunt ostili, pentru că în acest mod ei și-ar renega statutul legal de apartenență la țara în granițele căreia locuiesc. Și aici îi avem în vedere nu numai pe cei din categoria marilor personalități, ci și a oamenilor de rând.
Referindu-ne la maghiarii din România, suntem convinși că mulți din aceștia nu împărtășesc ideile și acțiunile separatiste, autonomiste, iredentiste ale liderilor lor, fie că este vorba de: Tõkés László, Marko Bela, Kelemen Hunor, Frunda Gyorgy, Borbely Laszlo, Izsak Balazs et Co, dar nu se expun, și ca urmare, dau impresia unei false unanimități, care de foarte multe ori, ne obligă și pe noi la concluzii eronate în privința gradului lor de adeziune la asemenea îndemnuri.
Printre marii oameni de cultură ai maghiarimii care au avut curajul să spună nu îndemnurilor agresive ale acestei politici neghioabe, care a făcut atâta rău dinamicii relațiilor și climatului de conviețuire dintre români și maghiari este scriitorul Hajdu Gyõzõ, care prin tot ce a întreprins, prin scrisul și acțiunile sale s-a străduit să aducă pe calea cea bună pe acei maghiari amăgiți de deșartele promisiuni de reînviere a Ungariei mari. Criticând derapajele liderilor lor, și colaborând cu mari oameni de cultură români, îndeosebi cu poetul Adrian Păunescu, a încercat să construiască o punte de legătură solidă între românii și maghiarii trăitori pe aceste meleaguri, demonstrând, prin scrisul său, că adevărata patrie a maghiarilor transilvăneni este România, la înflorirea și bunăstarea căreia sunt chemați să pună umărul, deopotrivă și românul și maghiarul.
Din păcate, concitadinul nostru, Hajdu Gyõzõ, nu mai există. El a trecut la cele veșnice pe 4 decembrie anul trecut, la vârsta de 88 de ani. Ne-a lăsat însă nepieritoare mărturii și dovezi despre această dragoste de țară, considerând România singura patrie natală a maghiarilor transilvăneni, pe care i-a chemat de fiecare dată să-i urmeze îndemnul. Și astfel, în vreme ce unii lideri ai minorității maghiare din România îi îndemnau pe maghiari să marcheze prin doliu Ziua Centenarului, domnia sa s-a străduit să lase drept moștenire, cu prilejul aceluiași eveniment, o carte minunată intitulată “La mulți ani, singura noastră patrie natală, ROMÂNIA CENTENARĂ”.
Este cunoscut faptul că în anii postdecembriști, scriitorul Hajdu Gyõzõ, deși desăvârșit patriot maghiar, a suferit mult din cauza convingerilor sale, opunându-se curentului iredentist, criticând sever pe acei lideri maghiarofili care promovează separatismul și autonomia ca singurele soluții de propășire a maghiarilor din România.
Întrucât cu acest tip de idei retrograde ale liderilor maghiari ne confruntăm zi de zi, mai ales pe măsură ce ne apropiem de momentul Trianon-99 (4 iunie a. c.), considerăm că ideile cuprinse în cartea marelui scriitor vor da de gândit acelor minți înfierbântate care se văd deja pe cai mari într-o Ungarie mare (care nu va mai fi niciodată), dar și mulțimii de creduli manipulați în acest sens, demonstrând că singura șansă a maghiarimii ardelene este buna conviețuire într-o Românie puternică și prosperă, la făurirea căreia este chemată să pună umărul cu bună credință, alături de toți românii.
De ce am alcătuit acest volum?
Răspunsul la întrebare este o chestiune de bun simț. Este, prin urmare, un răspuns pe care nu-l pot da cei lipsiți de bun simț, cei care nu sunt preocupați în adâncul sufletelor lor de destinul românilor cu care coabităm de mai multe sute de ani. Lipsiți de cea mai redusă fărâmă de empatie, la minoritari referindu-mă, aceștia nu sunt capabili să înțeleagă de pe poziția culturii politice europene istoria poporului român, a României, chiar dacă și pentru ei aceasta este patria natală.
Am alcătuit deci acest volum din convingerea profundă că e firesc ca, în calitate de scriitor și publicist maghiar transilvănean cu spirit european, să aduc un omagiu uman și civic Centenarului Marii Uniri.
Legătura omului față de pământul natal se bazează pe acel respect și loialitate prin care dăm întâietate mamei noastre. Țara, patria natală, nu este identică cu regimul politic care se schimbă permanent, este mult mai mult decât atât; patria natală este o lume a cărei căldură de cămin este unică, care poate fi schimbată, dar niciodată înlocuită.
Din creștet și până în picioare sunt maghiar reformat. Patria mea natală este România și mă declar patriot român, chiar dacă în toate situațiile am avut grijă de identitatea mea națională, culturală și lingvistică maghiară ca de ochii din cap. Și voi avea grijă până la ultima bătaie a inimii mele, mândrindu-mă cu dubla mea identitate culturală - română-maghiară - îmbogățită prin această dublă identitate națională cu experiențe culturale deosebite.
Simbolic vorbind: datorită lui Eminescu și Brâncuși mă simt român. Da, simt și românește datorită nemuritoarelor lor creații mistice deosebite, care au avut un efect asupra mea. Asemenea efect au avut și au asupra sufletului meu performanțele culturale, geniale ale tuturor popoarelor, națiunilor.
Târgu-Mureș, noiembrie 2018
HAJDU GYÕZÕ
