ZURRIBURI (III) DETERMINISM VERSUS STĂPÂNUL GENELOR

Distribuie pe:

Așadar, șansa stă la baza existenței universului, a existenței noastre, șansa stă la baza revoluției științifice, a păcii, a fericirii etc. Pe de altă parte, degeaba vreau să fiu fericit dacă ADN-ului meu îi place singurătatea și suferința, dacă are alte preferințe (sexuale, de pildă). Dorința mea nu contează. Eu acționez doar în consecință! Dar, oare, pot avea dorințe? Parcă Schöpenhauer întreba: pot să vreau ceea ce vreau?

Iluminismul secolului al XVIII-lea, care e considerat drept o coroană a rațiunii umane, explică originea omului legându-l exclusiv de natură, identificându-l în totalitate cu materia, dezlegându-l de orice legătură cu sacrul și sacralitatea, adică de o așa-zisă paranoia mitologică. Ea ar fi (fost) provocată, după sociologul Robert Scott, de forțe exterioare (external force) care controlau viața omului religios. Odată eliberat de ele, de credința în ele, de autoritatea lor, de dogme, misticism și viziuni, omul areligios devine unul al rațiunii și, deci, al progresului, umanismului și științei carteziene. Puterile demonice, satanice, toate ființele mitologice care împânzeau cerul, natura în întregime, considerate un fel de întunecime a minții, sunt exorcizate de prezența luminii revoluției rațiunii umane secularizate. Dar dacă citim lucrarea profetică ,,Demonii” a lui Dostoievschi, și ne gândim la regimurile totalitare care au luat locul forțelor mitologice zise paranoice, ne cutremurăm! Pe ele cine sau ce le-au determinat?

Acum suntem eliberați de aceste forțe mitologice exterioare periculoase, paradoxal, tocmai prin faptul că sunt inexistente, dar sunt consternat să citesc operele unor cercetători (Richard Dawkins, Yuval Noah Harary, Micho Kaku, Steven Pinker, Stephen Hawking etc.) și să aud la diferite conferințe sau interviuri faptul că suntem controlați, de data asta de forțe interioare, de bunul plac al genelor moștenite de fiecare individ, și că suntem doar niște manifestări vii determinate de acestea. Eu cred că aceste afirmații științifice pot provoca o mai mare paranoia decât forțele mitologice exterioare menționate de Robert Scott.

Dacă forțele mitice înfricoșeau omul primitiv (cutremure, furtuni, tunete, fulgere, eclipse, meteoriți etc.), constatarea faptului sau simpla idee că laptopul meu = copilul meu, ca să-l citez pe fizicianul Presura Cristian, pe care îl pot înlocui oricând cu un altul, sau îl pot vinde pentru diferite interese meschine, inumane, infanticide, poate conduce astăzi la furtuni, tulburări psihice considerabile, chiar la manifestări paranoice și agresive grave. Ne mai miră atentatele teroriste contemporane!? Pentru teroriști, viața e redusă deja doar la un simplu joc, unul electronic...

Așa încât întreb: ce am câștigat și ce am pierdut prin iluminarea seculară a minții umane? Am pierdut credința într-un Dumnezeu atropomorf și în minunile Sale am marginalizat, banalizat religiosul în întregime, izolându-l într-un tărâm părăsit al imaginației. Am câștigat, înlocuind dinții de lapte ai începutului civilizației moderne, colții unui ateism agresiv și tot mai intolerant. Dar pentru creștinii atei mai pun o întrebare: Hristos tot un produs al selecției naturale este? Căci istoricitatea lui e incontestabilă! Iar din învățătura Sa, căci dacă o negăm pentru simplu fapt că El personal nu a scris nimic, atunci o putem nega în egală măsură și pe cea a lui Socrate, aflăm că nu. Ne-a mințit? Poate Dumnezeu să mintă? Poate minciuna să fie determinată la nivel de genă așa încât, ca simplu Om, să nu fi avut de ales? Ne-a tras pe sfoară, ne-a jucat vreo festă evoluționismul? Ori suntem noi zurriburi!?

Ce a scris, totuși, Hristos pe nisip nu știm. Știm însă efectul: iertarea femeii adulterine. Mă întreb, de ce iudeii vroiau să o omoare? Pentru că așa zicea legea lui Moise? Dar ce este această lege aspră, antică, veche și de demult?, ca să fiu un pic ironic. Probabil expresia unor gene imature, în curs de evoluare, slab informate, în comparație cu Declarația de Independență a Statelor Unite din 4 iulie 1776 sau cu legile de azi care nu mai încriminează, cel puțin în lumea creștină, adulterul. Pe de altă parte, acolo unde încă e încriminat se constată o rămânere în urmă a evoluției genelor umane? O fi anticipat genele Mântuitorului vremurile de azi? Dacă da, atunci înseamnă că au avut un scop, au fost profetice, și selecția naturală cade. În caz contrar, înseamnă că Mântuitorul nu a fost determinat genetic în hotărârea luată. Așadar, transfigurat în Hristos, sufletul omului devine Stăpânul genelor. Acum, în această stare într-adevăr iluminată, inelele... cad!

 

Lasă un comentariu