Rândurile ce urmează, înscrise în mod excepțional în spațiul editorial, se adresează, desigur, în primul rând, persoanei care mi-a trimis o scrisoare la redacție, înflăcăratul “discipol Cultură”, cum se autointitulează adresantul - domnul Marius Nanu, reprezentant de nădejde al Cercului “Astra” din Iernut -, dar și acelora care nu uită că “taina” supraviețuirii unui popor stă în a servi cultura acestuia, cu orice preț, în pofida tuturor furtunilor. De aceea toți cei care doresc să suprime popoare le atacă prima dată rădăcinile și identitatea națională. Dar aceasta este altă temă pe care o vom relua cu obstinație până va pricepe toată lumea.
Să revenim la scrisoare! O voi cita integral, fiindcă e extrem de interesantă și pentru că îl admir pe domnul Marius Nanu pentru dăruirea cu care ține “garda sus” la Iernut, alături de membrii Cercului “Astra”. Voi și răspunde solicitării dumnealui în acest context. Așadar...
“Stimată Doamnă Mariana Cristescu, vă scrie, din Iernut, admiratorul și discipolul nemuritorului Lazăr Lădariu. Mama mea a fost profesoară de Geografie și, în secundar, de Istorie, așa că aceste două discipline se “mâncau” acasă la noi, cum s-ar zice, “pe pâine”... Am o mare dilemă. Ați publicat, nu demult, în «Cuvântul liber», un articol despre Insula Șerpilor, vechi pământ al României Mari, răpit samavolnic de ruși și apoi de ucraineni. Ați afirmat că, în urmă cu 3 ani, la Haga, un avocat expert român a reușit să delimiteze Platoul Continental al României în Marea Neagră, de o asemenea manieră încât și Insula Șerpilor a fost retrocedată României, dar autoritățile române tac chitic în mod lamentabil...
Eu știam că Insula Șerpilor a rămas totuși la ucraineni...
De vreo doi ani, eruditul senator Dan Silviu Boerescu publică pe bandă rulantă lucrări despre Familia Regală Română și Mistere și enigme din România. În colecția «Ezoterica», volumul 15 (2019), la pagina 49, el afirmă despre Insula Șerpilor: «În prezent este parte a raionului Chilia și regiunii Odessa din Ucraina.»...
Doamnă Mariana, vă rog, reveniți în «Cuvântul liber» cu precizări de rigoare: Insula Șerpilor este a Ucrainei sau este a României???
Cu multă considerație, Marius Nanu, Cercul «Astra» Iernut, 27 iunie 2019.”
Distinse domnule Marius Nanu, eu nu doresc să intru în polemici sterile cu nimeni. O carte apărută în 2019 poate fi elaborată cu mult timp înainte și, între timp, lucrurile se mai schimbă, poate autorul nu și-a amintit să facă o corectură. Lumea e vie. Pentru liniștea Dumneavoastră și a celor preocupați de tema în discuție, voi reda următorul text, cu valoare de document oficial.
“Exploatarea resurselor din Insula Șerpilor, un proiect latent. România are șanse maxime să concureze Rusia pe piața energetică europeană
“Prin decizia din 3 februarie 2009 a Curții Internaționale de la Haga, ce restituia României Insula Șerpilor, am devenit unicul stat din Europa, cu excepția regiunii Caucazului, care deține importante rezerve confirmate de hidrocarburi. Practic, revenirea Insulei Șerpilor sub autoritatea statului român, ne plasează automat într-o poziție extrem de favorabilă din punct de vedere economic și geopolitic, poziție încă neexplorată și neexploatată”, susține diplomatul Cristian Diaconescu, fost ministru de Justiție și Externe, dar și consilier prezidențial.
* * *
Să ne reamintim! Ocupată în 1944 de către Uniunea Sovietică, cedată forțat de România acesteia, mica formațiune stâncoasă, răsărită în Marea Neagră, la 45 de km de țărmurile de astăzi ale României și Ucrainei, a avut o istorie zbuciumată. (...) Pe 23 mai 1948, prin Protocolului sovieto-român încheiat la Moscova, s-a semnat, pe Insula Șerpilor, un proces-verbal prin care stânca (în suprafață de 17 ha), situată în Marea Neagră, a fost cedată rușilor. Actul a fost semnat de către Nikolai P. Șutov, prim-secretar al Ambasadei URSS din București, și de Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar al noii Republici Populare Române. Procesul-verbal nu a fost ratificat însă niciodată de Adunările Naționale (parlamentele) ale României și URSS.
Procesul verbal din 1948 era secret, astfel încât, în 1949, românii aflați pe insulă au refuzat să predea farul, fiind arestați. Abuzurile din anii 1948-1949 au fost recunoscute prin Tratatul cu privire la regimul frontierei româno-sovietice, încheiat de cele două guverne la București, în 1961. Descoperirea, în anii '80, a unor zăcăminte de hidrocarburi a mărit importanța insulei.
După destrămarea URSS, în 1990, Insula Șerpilor a trecut în stăpânirea Republicii Ucraina.
A fost nevoie de un lung proces, la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, pentru ca România să reintre în drepturi. La Haga s-a judecat, în fapt, delimitarea platoului maritim dintre Ucraina și România, după ani de negocieri fără rezultat.
“Acest dialog a fost inițiat practic politic prin Tratatul de bază din 1997, încheiat între România și Ucraina, care preciza că urmează să înceapă o negociere privind un acord de frontieră, inclusiv în ceea ce privește delimitarea Platoului Continental al Mării Negre. (...) Discuția se purta pe solicitarea Ucrainei ca Insula Șerpilor să se considere punctul cel mai avansat al teritoriului ucrainean, având propriul spațiu maritim, propria mare teritorială. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, pierderea teritorială pentru România ar fi fost semnificativă. Partea română a arătat că insula nu este locuibilă, deci este o rocă, deci, conform Dreptului Internațional, nu are dreptul la platou continental”, a explicat, pentru Radio Constanța, fostul ministru Cristian Diaconescu.
Procesul privind Insula Șerpilor s-a încheiat în februarie 2009 și a fost un mare succes. Interesant este faptul că, printre alte argumente, agentul României la Curtea Internațională de Justiție, Bogdan Aurescu, a arătat că porțiunea în litigiu nu este altceva decât o stâncă, ea nu poate avea activități economice proprii.
În sala de judecată au fost proiectate imagini din sateliți, furnizate de NASA, care arătau că stânca nu era integrată în coasta ucraineană.
Astăzi, deși explorarea resurselor este departe de a se finaliza, specialiști în economie susțin că dispunem, deja, de suficient depozit de hidrocarburi pentru a încălzi aproximativ 3.000.000 de gospodării, care, în prezent, folosesc lemne de foc, iar astfel am pune capăt și unor tăieri masive de păduri în România.
Aceleași resurse ar fi, de asemenea, suficiente pentru relansarea puternică a industriei petrochimice din România.
O altă perspectivă ne spune că, odată finalizată explorarea în adâncul Mării Negre, putem începe construcția planului care să ne includă pe scena marilor actanți din domeniul energetic și să devenim parte a coridoarelor paneuropene ce asigură independența de gazul rusesc.
“Practic, România a obținut toate zonele în care există rezerve de hidrocarburi. Noi, la data negocierii, știam acest lucru și ucrainenii știau. Dar, sigur, nefiind efectuate prospecțiuni direct în zonă, datele le știam doar pe baza investigațiilor de satelit. De ce nu se făcuseră prospecțiuni în zonă? În primul rând, pentru că era un teritoriu în litigiu și nicio mare companie nu dorea să intre într-o astfel de zonă până când nu apărea reglementarea bilaterală. În al doilea rând, pentru că, într-adevăr, era nevoie de o mare companie pentru a face atât explorarea, cât și exploatarea, fiind o zonă geografică foarte complicată, o zonă de mare adâncă, în care, poate și spre șansa noastră, nici România, nici Ucraina nu aveau capacități tehnice de investigare. Ulterior, situația a evoluat, iar astăzi companiile din zonă ne certifică faptul că a meritat acest efort și că, într-adevăr, cei 13.000 km2 de platou continental reprezintă un câștig pentru România, pentru că toată zona conține, practic, întreaga resursă de hidrocarburi semnificativă din Marea Neagră.
(...) Dacă România nu este interesată sau nu are sofisticarea necesară pentru a intra în jocul de energie regional, care este extrem de complex, dar și extrem de ofertant, atunci, sigur, vor explora până vor găsi piețele necesare. Din acest punct de vedere este vorba, până la urmă, și de planurile pe care România chiar politic le face, pentru că, așa cum știți, energia reprezintă un instrument politic folosit de unele state chiar pentru a exercita presiuni. Practic, în regiune, în afară de Caucaz, numai România are, în acest moment, rezerve de hidrocarburi confirmate. (...) Avem această resursă, în jurul nostru nimeni nu are astfel de rezerve, toată lumea este interesată de gaz și de alternativă la gazul rusesc. Acum, repet, depinde de talent, capacitate și profesionalism ca, plecând de la această șansă pe care ne-a dat-o Dumnezeu, să știm să o exploatăm în interes național”, subliniază fostul ministru Cristian Diaconescu.(...) “După părerea mea, nu numai din punct de vedere economic trebuie să ne grăbim, pentru că, și din punct de vedere geopolitic, s-ar putea să avem dificultăți. Eu acum speculez, dar situația s-ar putea să devină complicată. În calculul perimetrelor, al liniilor de demarcație în Marea Neagră a avansat, în ceea ce privește Ucraina și Peninsula Crimeea. Astăzi pare că s-a schimbat suveranitatea în legătură cu Peninsula Crimeea și nu mi-aș dori să fie un alt stat, care, în acest moment, are autoritate în legătură cu Peninsula Crimeea, să fie doritor să intre într-un astfel de joc și să încerce să ridice probleme. Deocamdată, din câte știu, nu s-a întâmplat acest lucru”. (...)
Asta este! Politica e o treabă foarte mare și, de când e lumea lume, comisioanele au fost ochiul Necuratului.
(Sursa: Radio Constanța)
