CONSTRUIM PRIN EDUCAȚIE ȘI ÎNVĂȚĂM JUCÂNDU-NE “DE-A ARHITECTURA ÎN ȘCOALA MEA”!

Distribuie pe:

În acest an, Școala Gimnazială “Teleki Domokos” din Gornești face parte din grupul școlilor ce vor implementa programul educațional “De-a arhitectura în școala mea”, coordonat de arhitecți voluntari din cadrul Ordinului Arhitecților din București. Acest program educațional dă posibilitatea elevilor să descopere și să își dezvolte un mod de gândire și abordare a problemelor specifice arhitecților și designerilor (“design thinking”), prin realizarea de propuneri prin care să îmbunătățească sau să reimagineze școala lor, fiind implicați, astfel, într-un proces de învățare activă, în care își folosesc simțul practic și creativitatea. Este o abordare a învățării prin proiect, aplicată pe un exemplu concret, pe care ei îl cunosc și utilizează, școala.

În primele două întâlniri realizate împreună cu dna arhitect Bianca Bărbieru, elevii, utilizatorii de zi cu zi ai școlii noastre, s-au arătat a fi în măsură să ne informeze despre cum și-ar dori să fie școala care să-i pregătească pentru viață. Întâlnirile din proiectul “De-a arhitectura în școala mea” au devenit activități extracurriculare, în care elevii au redescoperit școala, au prezentat-o arhitectului voluntar și au explicat cum își imaginează locul unde ar dori să învețe și apoi au realizat graficul activităților necesare, pentru a-și pune ideile în practică, trecând prin toate etapele și constrângerile unui proiect real. Proiectul se va derula pe toată perioada acestui an școlar.

Lasă un comentariu