SĂPTĂMÂNA PREVENIRII TRAFICULUI DE PERSONAE - INFORMAREA ȘI CONȘTIENTIZAREA PUBLICULUI CU PRIVIRE LA RISCURILE ȘI IMPLICAȚIILE ASOCIATE TRAFICULUI DE PERSOANE

Distribuie pe:

Centrul Regional Târgu-Mureș al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) a marcat Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, printr-o serie de activități. Această zi a fost instituită în anul 2007, la recomandarea Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, pentru a atrage atenția asupra acestei forme de crimă organizată și pentru a influența în mod pozitiv deciziile și acțiunile guvernelor, autorităților locale și ale celorlalte instituții publice, cu privire la sclavia modernă. În egală măsură, are rolul de a crește nivelul de conștientizare a populației și de a stimula comunicarea și interacțiunea între organizațiile care activează în acest domeniu.

Campania vizează promovarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, precum și informarea și conștientizarea publicului, cu privire la riscurile și implicațiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, inițiativa își propune să abordeze ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea și oferta care favorizează existența acestui fenomen.

Elevi mai informați și feriți de capcanele traficanților

Seria activităților incluse în cadrul campaniei de informare și prevenire “Săptămâna prevenirii traficului de persoane” a debutat la Școala Gimnazială “Friedrich Schiller” din Târgu-Mureș, unde a fost adusă în atenție însemnătatea zilei de 18 octombrie, elevii primind informații despre exploatarea prin cerșetorie, în contextul implementării la nivel local a campaniei naționale “Dă-i libertate! Nu-i plăti exploatarea!”.

Totodată, au fost programate întâlniri cu elevi și tineri din cadrul mai multor unități de învățământ din județele Mureș și Harghita, care vor afla cum se previne această formă de abuz, care sunt cauzele și efectele acestui fenomen care afectează grupurile vulnerabile și face victime la nivel național și internațional.

Pe toată durata campaniei, au avut loc 42 de activități, cu 5.028 de elevi, 267 de profesori, 24 de specialiști, 90 de consilieri educativi și aproximativ 115 persoane participante la Bursa locurilor de muncă. Acțiunile au beneficiat și de sprijinul consilierilor educativi ai Inspectoratului Școlar Județean Harghita, care au susținut lecții deschise cu tematica prevenirii acestui fenomen, aflăm de la comisar șef de poliție Zaharia Cristina Gabriela, coordonator al Centrului Regional Târgu-Mureș al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane. Domnia sa adăuga: “Este deja o tradiție acest sprijin și ne bucură interesul pentru acest subiect și, mai ales, implicarea activă pentru a avea elevi informați și feriți de capcanele traficanților”.

Liceul Tehnologic Unitarian “Berde Mozes” din Cristuru Secuiesc...

... a fost una dintre destinațiile specialiștilor mureșeni, care au promovat Campania națională “Dă-i libertate! Nu-i plăti exploatarea!” și cărora le-a fost prezentată importanța Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane la nivel european. “Am găsit elevi interesați de calitatea vieții lor, care au înțeles că o informare bună le poate asigura o viață fericită și în siguranță”, spunea comisar șef de poliție Zaharia Cristina Gabriela.

...și la Școala Gimnazială Sâncraiu de Mureș

Mobilizare exemplară și lucrări artistice cu tematica prevenirii traficului de persoane a fost și la Școala Gimnazială Sâncraiu de Mureș, unde s-a derulat una dintre activitățile de informare. Spe cialiștii Centrului Regional Târgu-Mureș al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane precizează că au fost impresionați de surpriza plăcută din partea elevilor și a cadrelor didactice implicate activ în reducerea fenomenului în discuție, prin interesul constant de informare cu privire la modalitățile de racolare a minorilor și de sfaturile prin care să fie evitate traumele victimelor acestui fenomen.

Elevii au fost atenți la informațiile privind campania națională focusată pe exploatarea prin cerșetorie, cu atât mai mult cu cât au primit materiale realizate special pentru ei (pliante, afișe, caiete, mingi de fotbal și baschet), toate având inscripționat mesajul “Dă-i libertate! Nu-i plăti exploatarea!”

Colaborare instituțională

Cea mai importantă activitate a avut loc în Sala mare a Palatului Administrativ din cadrul Instituției Prefectului - județul Mureș. La prezidiu au fost inspectorul șef al ITM Mureș - Eva Man, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi “Colonel Sabin Motora” Mureș, ai Grupării de Jandarmi Mobile “Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș, prof. Macarie Ioan - Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Mureș, subcomisar de poliție Natalia Dulău din cadrul I.P.J. Mureș, directorul general adjunct al D. G. A. S. P. C. Mureș - Deak Maria Elida, și vicepreședintele Consiliului Județean Mureș - Alexandru Cîmpeanu.

Evenimentul a reunit mai mulți actori sociali, de la elevi și cadre didactice, până la membri ai echipei antitrafic constituite la nivelul județului Mureș și reprezentanți mass-media. De asemenea, a inclus și o parte artistică, oferită de elevi ai Școlii Gimnaziale “Bernady Gyorgy” și ai Colegiului Național Pedagogic “Mihai Eminescu” din Târgu-Mureș, îndrumați de cadre didactice.

Totodată, a avut loc și “Roata siguranței”, ce este inclusă în cadrul proiectului “Educație pentru siguranță!”, inițiat de Fundația Comunitară Mureș, care are mai mulți parteneri în cadrul proiectului și a fost realizată alături de alte materiale de prevenire, din fondurile Consiliului Județean Mureș. Cu aceasta roată a siguranței se testează nivelul de însușire a cunoștințelor legate de fenomenul traficului de persoane și a atenției pe timpul prezentărilor adresate elevilor.

Help – Line la 0 800 800 678

Rămâne de actualitate Help - Line-ul 0 800 800 678, linie telefonică pusă la dispoziția victimelor traficului de persoane, de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.), care evaluează și monitorizează, la nivel național, activitatea desfășurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane, de către instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor național.

Pentru marcarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane, începând cu luna octombrie 2007, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane organizează anual, independent sau în colaborare cu partenerii săi guvernamentali și neguvernamentali, campanii și activități de prevenire la nivel național.

Consfătuirea județeană a coordonatorilor de proiecte și programe educative școlare și extrașcolare

Lansarea în plan local a campaniei naționale “Dă-i libertate! Nu-i plăti exploatarea!”, focusată pe exploatarea prin cerșetorie, a inclus și consfătuirea județeană a coordonatorilor de proiecte și programe educative școlare și extrașcolare.

“În cadrul evenimentului, organizat de Casa Corpului Didactic din Miercurea Ciuc, consilierii educativi au primit informații despre traficul de minori, cu accent pe obligarea la cerșetorie, au vizionat spotul campaniei naționale, au primit materiale de prevenire care să fie folosite în activitatea proprie, astfel încât, ÎMPREUNĂ, să reducem acest fenomen. Au fost discuții interesante, cu atât mai mult cu cât la activitate au fost invitați elevi, care au și transmis un mesaj de îndemn la colaborare și înțelegere la un alt nivel a actului educativ, de către toți actorii societății (profesori, elevi, părinți, autorități). Am profitat de ocazie și am convenit asupra acțiunilor care să fie derulate cu ocazia Zilei Europene de Luptă împotriva Traficului de Persoane, de către consilierii educativi, un sprijin real pentru structura noastră, sprijin care a devenit deja o tradiție și care dă posibilitatea elevilor de a fi beneficiari ai informațiilor legate de exploatarea minorilor, dar și a sfaturilor prin care să fie feriți de pericolul care pândește în spatele unei oferte tentante pentru ei. Mulțumim doamnei Lucica Erdei pentru invitație și interesul pentru promovarea acțiunilor de prevenire a acestui fenomen”, preciza comisar șef de poliție Zaharia Cristina Gabriela.

 

Lasă un comentariu