Am văzut că viața Transilvaniei a parcurs situațiuni și epoci complexe datorită invaziei popoarelor migratoare, cât și prin felurile raporturilor de drept și de fapt avute cu Ungaria, cu Imperiul Otoman Suzeran și cu Austria.
Mai aproape de noi, amintim două dintre aceste epoci: 1. Timpul principatelor, care s-a desfășurat în două faze: a) Statul transilvan, sub suzeranitatea otomană, și b) Statul transilvan, sub stăpânire austriacă; 2. Epoca dualismului austro-ungar (1867-1918). Până la epoca dualismului, Transilvania a avut o istorie cu autonomie proprie, autonomie care a dispărut în anul revoluționar 1848, pentru a se atinge complet în 1867. După aproape 200 de ani de dominație austriacă (1688-1867), Împăratul Francisc Iosif, cu un imperiu slăbit în urma pierderii războiului cu Prusia, încheie, la 27 iunie 1867, un ,,compromis" cu Ungaria, care durează exact 51 de ani, până la sfârșitul războiului 1914-1918. Compromisul a avut darul să așeze toate naționalitățile imperiului Austro-Ungar, nu puține la număr (slovacii, românii, croații ș.a.), împotriva noului stat maghiar, deschizându-se o prăpastie între naționalități și maghiarime. Acest act a avut drept consecință și includerea Transilvaniei în Ungaria, prin lichidarea statutului de principat autonom, de care se bucurase timp de sute de ani. În perioada ce a urmat, neamul românesc transilvan a trebuit să treacă prin cea mai odioasă nesocotire a dreptății umane și a dreptății sale naționale. Condiția esențială a compromisului dualist dintre habsburgi și aristocrația maghiară a fost să se asigure o supremație a elementului unguresc în Ungaria și a elementului german în Austria. În acest sens, guvernul de la Budapesta a trecut la adoptarea unor legi care să netezească drumul spre maghiarizarea populației de altă etnie, diferită de cea maghiară. O primă măsură a fost anularea legii electorale existente, ce permitea accesul mai larg al românilor la viața politică a statului. Prin noua reglementare se prevedeau măsuri mai permisive pentru secui și unguri și mai restrictive pentru români. Potrivit noii legi, 4-6 mii de secui puteau alege un deputat, în timp ce un deputat la români putea fi ales de minimum 60.000 de votanți. S-a ajuns astfel ca în parlament 7 milioane de unguri să fie reprezentați de 400 de deputați, iar 13 milioane de slavi și români să aibă doar șapte deputați. Trebuie menționat că stăpânirea maghiară în Transilvania s-a exercitat numai asupra anumitor domenii de activitate. Compartimentele principale: armata, finanțele externe ș.a. depindeau în continuare de Viena. Cireașa de pe tort vine de la faptul că însăși împăratul era și rege al Ungariei. Aflându-se în această situație, guvernanții de la Budapesta, printr-un întreg arsenal de forțe și mijloace - școală, biserică, armată, administrație etc., duc o politică de deznaționalizare a etniilor și de creștere a influenței maghiarismului, dând legi de maghiarizare a numelui familiilor, orașelor, satelor, instituțiilor din Transilvania etc. Timp de 46 de ani (1868-1914), guvernanții de la Budapesta s-au folosit de instituția numită școală pentru slăbirea limbii române, limba majoritară în Transilvania, și a întăririi limbii maghiare, ca proces de întărire a elementului maghiar. Dacă în prima treime a sec. al XIX-lea în Ardeal, deci și în Cristur, funcționarea școlilor primare se făcea potrivit reglementărilor austriece, care prin planurile de învățământ prevedeau o repartizare echilibrată a numărului de ore pentru învățarea limbilor (ex. la cl. a II-a erau alocate 12 ore, câte 4 pentru fiecare din limbile ce se studiau: română, germană și maghiară), după 1868 lucrurile se schimbă. Prima reglementare din 1868, legea XXXVIII a lui Zozef Eotves pentru învățământul primar, stabilește două cicluri de învățare: Cursul de toate zilele, cu o durată de șase ani, și Cursul de repetiție, cu durată de trei ani. În anul 1879, legea XVIII prevede obligativitatea folosirii limbii maghiare în toate școlile confesionale. În anul 1907, Appany elaborează o lege care, printre altele, acorda un număr mult sporit orelor de predare în limba maghiară. Legea prevede ca și religia să fie predată în limba maghiară; la art. 17 se stipula că ,,învățătorii trebuie să întărească în elev… conștiința că el aparține nației maghiare". Totul făcut cu scopul să mărească în mod artificial numărul maghiarilor făcuți, în lipsa maghiarilor născuți. Legea mai prevedea măsuri dure pentru școlile cu performanțe slabe în învățarea limbii maghiare. Sute de școli au fost găsite vinovate și închise și dascălii destituiți. Toate aceste prevederi ale legislației școlare au fost aplicate cu strictețe și în școala satului natal Cristur - Grindeni. Despre cristureni s-a zis și se zice că au fost și că sunt oameni iubitori de carte; acest lucru îl confirmă și o statistică din anul 1882, care arată că din cei 1.339 de locuitori, 413 erau știuitori de carte, adică cca.45% din populația matură, mult superioară mediei Ardealului acelor vremuri.
Este știut că nedreptățile la care a fost supusă populația românească în perioada dualismului au fost cunoscute de Europa și că personalități de mare valoare mondială au luat atitudine în favoarea românilor. Amintim aici pe Georges Clemenceau, ajuns prim-ministru al Franței, pe B. Bjornson, cunoscut om de cultură norvegian, și nu în ultim rând, pe Lev Tolstoi, titanul literaturii ruse.
