MINISTERUL SĂNĂTĂȚII DESPRE ADOPTAREA OUG CARE MODIFICĂ LEGEA 95: NU SE PRIVATIZEAZĂ SERVICIUL MEDICAL

Distribuie pe:

Pacienții tratați în programele naționale de sănătate nu vor plăti nimic dacă vor alege să se trateze într-un spital privat sau într-unul de stat, a precizat joi Ministerul Sănătății într-un comunicat remis presei, subliniind că nu se va privatiza niciun serviciu medical în urma adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului care modifică Legea 95 privind reforma în sănătate.

MS a afirmă că modificările aduse “dau șansa pacienților în stare critică” să beneficieze mai repede de intervențiile de care au nevoie în cel mai apropiat spital, fie că este de stat sau privat.

“Infarctul miocardic acut și accidentul vascular sunt bolile care generează o mortalitate mare în România. Cauza? Modificarea actuală este o actualizare a legislației din 2014 în care era lăsat în suspans această formulare ambiguă: când sunt excedate anumite capacități de primire pot fi accesate de către pacienți anumite servicii, lucru absolut neclar și greu de interpretat. Mai mult, se dă posibilitatea ca spitalele de stat care au această capacitate să trateze pacienții critici cu infarct miocardic, accident cerebral etc. Astfel, crește numărul unităților sanitare în care se rezolvă astfel de cazuri, pacientul doar beneficiază de tratament, nu plătește nimic”, se arată în comunicat.

În cazul spitalelor private, pacienții nu vor plăti nimic în plus, susține Ministerul Sănătății.

Astfel, în cazul pacienților aflați în stare critică (infarct miocardic, AVC etc.), prin modificările aduse, afirmă MS, li “se deschide” acestora accesul și la alte spitale de stat decât până acum, dar și private, care pot opera aceste programe.

O altă modificare “importantă” este pentru Programul Național de Oncologie, care aduce ca noutate crearea unui subprogram de chirurgie oncologică.

“La fel, pentru un bolnav de cancer se vor face servicii integrate în care sunt prinse toate componentele: medicamente, radioterapie, intervenții chirurgicale. Și pentru acești pacienți, MS deschide posibilitatea de a opta între spitalul de stat și cel privat”, se arată în comunicat.

MS precizează că OUG “va da startul”, în anul 2020, derulării programului național pentru persoanele cu afecțiuni din spectrul autist, precum și faptul că în cadrul unor programe naționale de sănătate curative vor fi acordate “în premieră”, conform recomandărilor Comisiei Europene, servicii integrate.

“O altă modificare a Legii 95, propusă prin ordonanță, este corectarea unei nedreptăți care li se făcea pacientelor cu vârsta de peste 18 ani, care beneficiau de decontare din fondul de sănătate pentru reconstrucție mamară prin endoprotezare, în cazul intervențiilor chirurgicale oncologice. Până acum pacientele trebuiau să scoată bani din buzunar pentru intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare. Acum nu mai este nevoie, iar contravaloarea intervenției va fi decontată de CNAS”.

De asemenea, o altă prevedere din Ordonanța de modificare a Legii 95 se referă la persoanele care au lucrat în străinătate și au cotizat la bugetul asigurărilor de sănătate a altui stat membru din UE. Acestora li se vor asimila perioada de cotizare de acolo și în sistemul de asigurare românesc.

“O altă modificare vizează durata de acordare a concediilor și a indemnizației pentru incapacitatea temporară de muncă în cazul unor boli cu caracter special. De exemplu, pentru tuberculoză, concediu se dă din prima pe toată perioada de tratament, până la vindecare. Nu mai trebuie să vină pacientul lunar la medicul specialist pentru prelungire. Pentru unele boli cardiovasculare, stabilite de CNAS, perioada de reavizare a concediului va fi de un an, în intervalul ultimelor doi ani și un an și șase luni pentru SIDA și neoplazii, tot în același interval de timp”, se mai susține în comunicat.

 

“MODIFICĂRILE ADUSE DOMENIULUI SĂNĂTĂȚII PRIN OUG VOR DESTABILIZA SECTORUL PUBLIC DE URGENȚĂ”

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, susține că unele articole din ordonanța de urgență care modifică legislația în domeniul sănătății vor “destabiliza tot sectorul public de urgență”.

“În cadrul ședinței de guvern, au fost introduse în OUG destinată sectorului privat noi articole, care vor avea cu siguranță un impact major, și nu unul pozitiv, asupra sistemului național de urgență. (...) Spre surprinderea mea și a multora dintre colegii mei, s-a mers și mai departe, prin introducerea unor noi articole, care deschid drumul integral sectorului privat comercial pentru accesarea bugetului de stat destinat sectorului medical de urgență, care și așa este limitat ca sumă comparativ cu nevoile reale. Nu înțeleg care a fost caracterul de urgență ca să se ia astfel de decizii peste noapte, fără analiza reală de impact și fără dezbateri reale, luând măsuri fără precedent, care vor destabiliza tot sectorul public de urgență, de la serviciile de ambulanță până la SMURD și UPU, fără excepție”, a scris Arafat pe Facebook.

Potrivit acestuia, deschiderea accesului “comercianților” la bugetul de stat prin care este finanțat sectorul public de urgență reprezintă un pas care va duce la “reducerea finanțării sectorului public în favoarea celui comercial”.

“Un pas care înseamnă că în câțiva ani vom împărți sumele cu toți care vor apărea pe piață în urma acestei decizii aberante, ducând implicit la reducerea finanțării sectorului public în favoarea celui comercial”, a mai susținut Raed Arafat.

“Aceste demersuri, a adăugat el, nu sunt în favoarea pacientului, chiar dacă ele sunt prezentate în acest mod”.

“Nu înțeleg de ce se dorește atât de mult destabilizarea unui sector funcțional și care și-a dovedit eficiența inclusiv prin gradul de încredere al populației în acest sector, care mai necesită mult de făcut în următoarea perioadă. Ca să înțelegeți mai bine, tot sistemul integrat de urgență este finanțat din bugetul de stat, partea medicală consumă sub jumătate din suma totală, iar această sumă, încet-încet, va fi împărțită cu comercianții care au multe metode ca să elimine treptat sectorul public”, a afirmat Raed Arafat.

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind accesul pacienților la servicii medicale indiferent de furnizori, publici sau privați, a anunțat șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Lasă un comentariu