Încă de la debutul pandemiei de Covid-19, au existat voci credibile din zona analiștilor de profil, care avertizau cu privire la impactul asupra economiei globale pe care l-ar putea avea blocarea parțială a activității industriale din China, însă atunci nu se putea preconiza gradul în care economia va fi afectată, pentru că avem mai multe variabile ce trebuiau luate în calcul: amploarea pe care urma să o capete pandemia, durata în timp și răspândirea geografică. Acum, după mai bine de două luni, nu mai încape îndoială că economiile lumii vor intra în criză, mai ușoară pentru unele state și categorii sociale care sunt mai pregătite să facă față, mai violentă pentru altele.
Există două elemente principale care stau la baza afirmației de mai sus. Pe de o parte, asistăm la o prăbușire a prețului țițeiului, de la circa 70$/baril la 20$/baril în decurs de câteva săptămâni. Pe de altă parte, trebuie să luăm în calcul că cea mai mare economie a lumii (conform metodologiei PPP), a înghețat, la propriu, pentru cinci săptămâni și chiar după această perioadă, nu toate companiile și-au reluat activitatea la capacitate maximă. Acest repaos forțat a dus la ruperea lanțurilor de producție și aprovizionare în întreaga lume, deoarece China nu este o țară izolată, ci influențează major comerțul mondial. Pentru a ne face o idee, a șasea parte a importurilor și exporturilor din lume are legătură cu China, iar exporturile acestei țări s-au redus cu 17% în primele două luni ale anului, în timp ce balanța comercială a intrat pe un deficit de 7 miliarde dolari, după un excedent de 50 de miliarde la finele anului trecut. În funcție de cât va dura și “închiderea” altor state care joacă un rol important în tot acest ciclu, precum Italia, Spania sau Statele Unite, PIB-ul global ar putea pierde între 5 și 10 procente. Implicit, cererea de materii prime a scăzut peste tot în lume, așadar avem toate premisele ca pandemia de coronavirus să servească drept catalizator pentru următoarea criză.
Revenind la scăderea prețului petrolului, de altfel cea mai mare devalorizare de după Războiul din Golf, America și Uniunea Europeană sunt cele mai afectate de acest aspect, pentru că prețul de extracție este mai scump față de prețul practicat de țările din golf (undeva la 10$/baril) și, instantaneu, această prăbușire a antrenat și căderea principalilor indici bursieri de pe Wall Street. Uniunea Europeană a primit o lovitură teribilă exact de unde nu și-ar fi dorit, anume din Italia. Țara peninsulară, care momentan este cea mai afectată în contextul pandemiei, este cea mai vulnerabilă din zona Euro. Aceasta are o datorie publică de peste 100% din PIB, a înregistrat cel mai modest avans economic în 2019 în comparație cu celelalte state membre și este la un pas de a patra recesiune din ultimii 12 ani. România va fi direct afectată de închiderea Italiei, care este al doilea partener comercial al său și gazdă a peste un milion de concetățeni, dar voi reveni la acest subiect. Leadership-ul Uniunii Europenenu a sesizat furtuna care urma să vină și s-a trezit extrem de târziu, lăsând decizia la nivelul statelor naționale. Odată cu izbucnirea epidemiei la Wuhan, se putea lua decizia comună a închiderii tuturor granițelor Uniunii, iar cetățenii statelor membre să fie repatriați de urgență și carantinați. Ar fi fost firesc să se întâmple asta, din moment ce într-un spațiu de liberă circulație este normal să aplici același tip de restricții simultan. Acum, UE pare să funcționeze după lozinca “scapă cine poate”.
România pare năucă în mijlocul acestei crize, cu un sistem sanitar descoperit în urma plecării masive a un sfert dintre cadrele medicale și bâlbe la nivel înalt în privința unor măsuri de protecție socială care pe alocuri sunt modeste sau, pur și simplu, nu există în comparație cu alte țări atinse de pandemie. Mai mult, a venit vremea decontului pentru falimentarea industriei de farmaceutice și a Institutului Cantacuzino, odinioară un producător de top mondial în materie de vaccinuri, pentru că am preferat să importăm vaccinuri la prețuri de cinci ori mai mari. Iar pentru asta se fac vinovați absolut toți cei care au fost la cârma statului în ultimii 10 ani. Chiar și acum, când virusul ajunsese din China în Europa, care era preocuparea guvernanților, în loc să fi luat măsuri drastice din prima secundă și să fi pregătit spitalele? Să plănuiască alegeri anticipate, să pună oameni în funcții și să transfere traseiști. Lăsând la o parte puternicele legături comerciale și bancare pe care le avem cu Italia, criza ne va lovi și pentru că din cele peste 600.000 de companii românești cu o cifră de afaceri totală de 1.500 miliarde lei la nivelul anului 2019, mai mult de jumătate sunt în domenii în care activitatea este sistată (mai ales comerț, industrie auto, turism). România va fi și mai afectată pentru că a devenit un importator net de produse agro-alimentare, cu un deficit de aproape 3 miliarde $ pe acest palier, deși are o capacitate de producție extraordinară, care ar putea fi speculată în următoarea perioadă dacă am avea o strategie guvernamentală serioasă și pe termen lung, având în vedere că alimentația va fi mereu vitală și o parte din forța noastră de muncă revenită acasă ar putea fi încadrată în domeniul agricol.
Omenirea se va schimba, cu siguranță, din mai multe puncte de vedere, după ce va fi traversat criza sanitară și economică. Putem avea parte de o recalibrare a polilor de putere și relocarea unor industrii dintr-o parte în alta a globului. De asemenea, multe companii își vor schimba modul de organizare și vor oferi posibilitatea angajaților să muncească de acasă, acolo unde este posibil, pentru a preîntâmpina astfel de situații viitoare. Oare noi, ca oameni de rând, vom reuși în sfârșit să învățăm ceva, să nu mai tolerăm indolența cu care politicienii noștri tratează sectoare-cheie din economie și să ridicăm capul din noianul de minciuni în care ne-au îngropat?
