SIGHIȘOARA, INCLUSĂ ÎN CEL MAI AMBIȚIOS PROIECT PENTRU DRUMEȚII DIN ISTORIA ROMÂNIEI: “VIA TRANSILVANICA”

Distribuie pe:

Marți, 30 iunie 2020, primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, a avut o întâlnire cu Cristina Ana Iliescu, manager destinație de ecoturism “Colinele Transilvaniei”, partener local al proiectului “Via Transilvanica”: “Am purtat discuții despre implementarea acestui proiect ambițios, care aduce un plus de vizibilitate zonelor pe care le străbate. Călătorii pe traseul Via Transilvanica vor trece și prin Sighișoara, iar noi vom sprijini inițiatorii și partenerii în realizarea traseului. Acest proiect oferă posibilitatea călătorilor de a descoperi repere importante ce țin de identitatea locurilor și a locuitorilor zonei, fiind important în demersurile noastre de promovare a orașului ca destinație turistică”, a declarat primarul Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.

Potrivit proiectului, ruta “Via Transilvanica” este împărțită în șapte regiuni cultural-istorice: Bucovina, Călimani, Terra Siculorum, Terra Saxonia, Valea Mureșului, Terra DacoRomana și Valea Cernei și străbate județele: Suceava, BistrițaNăsăud, Mureș, Harghita, Brașov, Alba, Sibiu, Hunedoara, Mehedinți și CarașSeverin.

Porțiunea din traseu, care traversează Sighișoara, face parte din regiunea “Terra Saxonia” (cu o lungime de 125 de kilometri), zonă locuită, odinioară, de sași, punând în valoare, pe lângă vocația de multiculturalitate a acestui spațiu transilvan, un cadru natural de excepție, trasee de drumeție și bicicletă, propuse de “Colinele Transilvaniei”, încă din 2015, și apreciate de localnici și de drumeți, a precizat partenerul local al proiectului.

Lasă un comentariu