Numărul tot mai mic de cai din gospodării și reticența tinerilor în a învăța meșteșugul potcovitului au făcut ca unul dintre ultimii potcovari de pe Valea Gurghiului să fie Ioan Călin Husar din satul Cașva, comuna Gurghiu, care a împlinit vârsta de 52 de ani și care face această meserie de 36 de ani.
Meșteșugul potcovitului, considerat o artă în care se folosește ciocanul și nicovala pentru a confecționa potcoave și a le prinde de copita calului, deși era extrem de popular în urmă cu 25-30 de ani pe Valea Gurghiului, a devenit tot mai rar, în prezent existând un potcovar la trei-patru sate, Ioan Călin Husar fiind cel mai tânăr dintre ei.
...L-am găsit în atelierul său, potcovind doi cai din satul Jabenița, cai puternici, folosiți la pădure de proprietar și, în ciuda muncii dificile și a problemelor pe care i le-a ridicat un cal cam nărăvaș, era pus pe glume.
“Îi potcovim, dacă vreți să țineți piciorul calului, vă arăt cum se face. Aici, în zona asta de pe Valea Gurghiului, aproape nimeni nu mai practică meseria, oamenii care au fost au îmbătrânit ori
s-au dus. Dar caii sunt puțini, nu mai e ce a fost cândva. Nu pot să zic exact câți cai potcovesc pe an, dar nu sunt chiar foarte mulți. Un cal se potcovește cam în două ore și jumătate, depinde cum stă la potcovit. Dacă stă bine, e bine, dacă stă rău, e foarte rău, trebuie să ducem muncă de lămurire și durează mai mult. Te mai sfădești cu ei, dar îi dovedesc pe toți, că nu mi-e frică de ei. Potcoava trebuie prinsă bine. Dacă nu o prinzi cum trebuie, nu ține, iar caii aceștia lucrează la pădure, nu stau în grajd. Fac activitatea asta din pasiune, ca să mențin vie o tradiție, fiindcă oamenii au nevoie de potcoave pentru cai. Nu trăiesc din asta, eu trăiesc din creșterea animalelor, am crescut oi, dar am renunțat la ele pentru că nu ai profit. Acum cresc porci”, povestește Husar.
Întrucât numărul de cai de la Valea Gurghiului este foarte mic și de cele mai multe ori se practică doar un potcovit pe an, din rațiuni materiale, meșterul nostru spune că face de toate, căruțe, pluguri, ascute cuțite, pluguri de tractoare, coase.
“Nu lucrăm numai cu caii, facem de toate. E o treabă anevoioasă. Acum, aici, pe partea asta, la Ibănești, mai sunt câțiva potcovari. În Gurghiu este un bătrân care are vreo 79 de ani. În Glăjărie, meseriașii mari au fost mulți, dar gata, nu mai lucrează nimeni”, susține potcovarul.
Husar ne-a spus că față de anii '90 au dispărut peste 70% din cai, că în satul său mai sunt maximum 30, deși în comuna Gurghiu erau câteva mii de cai:
“Lumea a îmbătrânit, iar tineretul nu se mai ocupă, din cauză că asta-i viața, au plecat în afară, nu-i mai interesează. Eu continui fiindcă țin la tradiție. Meseria asta am pornit-o din 1985, am fost ucenic la Glăjărie, unde am învățat meserie. Moșu a murit la 92 de ani și mi-a zis să nu desființez meseria. Acum nu mai am cu cine să mai lucrez. Am doi băieți, dar nu le place. Nu pot să îi oblig. E o muncă mai grea, miroase, dar mie îmi place. (...) Un potcovit de nou durează cam 3 ore, făcut de la zero”.
El afirmă că un potcovit de cal costă de la 150 până la 200 de lei, preț care include tot, de la material, la caiele, însă acest lucru este necesar, întrucât în zona Munților Gurghiului caii sunt întrebuințați atât în agricultură, cât și la pădure.
“Acum majoritatea cailor umblă numai cu potcoave de iarnă din cauză că este mult asfalt, înainte era mai mult pământ, nu se uzau așa ușor, acum asta e. Când nu mai țin, le dăm jos, fac din nou. Caii ăștia lucrează și la pădure, că de-aia îi țin pentru pădure, pentru gospodărie, pentru una-alta. (...) Dar tinerii nu vor să facă meserie, nu vor să mai țină cai”, declară potcovarul.
Potrivit meșterului, pentru ca un cal să stea la potcovit, stăpânul său trebuie să îl îmblânzească, astfel încât potcovarul să nu aibă probleme.
“Avem și cai care nu stau la potcovit. Mulți gospodari nu le pun mâinile pe picioare, iar ei nu sunt obișnuiți și se tem. E mai greu să lucrezi cu astfel de cai, fiindcă îi poți răni. Potcovarul trebuie să le știe pe toate, în primul rând, că o copită de cal nu e un material mort. Material mort e doar pe margini, dar poți atinge foarte ușor ceea ce e viu. Dacă nu dai cum trebuie caiaua, deranjează calul. Trebuie să știi. De-aia trebuie să iasă bine, că dacă nu-i bun, calul nu-i cum trebuie și șchiopătează”, povestește potcovarul.
Unul dintre foștii colegi de bancă ai potcovarului, Vasile, care vine frecvent să își viziteze prietenul, ne-a spus că Ioan Călin Husar, căruia îi zic Nelu, era extrem de pasionat de meserie încă din copilărie și că, deși era bun la învățătură, a fugit de la liceu pentru a face ucenicie în meserie.
“Am fost colegi de bancă, am fost colegi de școală. Asta i-a plăcut lui Nelu de când eram la școală. Eram colegi, cu el, cu primarul, toți am fost deodată. Asta a visat de când eram la școala generală, apoi la liceu. Nu știu ce s-ar face proprietarii de cai fără potcovar. Nelu a învățat și asta a fost plăcerea lui. E o meserie bănoasă și frumoasă pentru el, eu am învățat tâmplăria. A renunțat la liceu, la Târgu-Mureș, și a mers slugă la fierărie să învețe meserie. Eu am rămas, el a luat nota 10 la examen, dar asta i-a plăcut mai mult să facă și asta face și acum”, dezvăluie colegul potcovarului.
Crescătorii de cai spun că un cal fără picioare sănătoase nu mai este cal și că de aceea îngrijirea copitelor este esențială pentru a avea un animal sănătos și activ.
“Potcovitul este o manoperă obligatorie și trebuie realizat periodic, ideal ar fi și vara și iarna. Acum, din lipsă de fonduri, mulți îi potcovesc doar de iarnă, dar ar fi nevoie de o verificare o dată la opt săptămâni. Evident că și stăpânul trebuie să îngrijească copitele calului, să i le verifice în permanență, fiindcă acestea sunt extrem de sensibile la umezeală. Curios este faptul că în sezonul de vară, când instabilitatea atmosferică este crescută, copitele necesită cea mai multă atenție. De aceea, e bine să mergi frecvent cu calul la potcovar”, spune un crescător de cai din Cașva.
În plus, afirmă acesta, caii sunt animale foarte curate, nu se așează în bălegar decât în cazuri excepționale și de aceea podeaua din grajd trebuie menținută curată și uscată.
“Calul știe instinctiv că umezeala dejecțiilor îi atacă rapid copita, de aceea evită zonele murdare. Cine are cai știe că grajdul trebuie curățat zilnic, iar când îi lași liberi, e bine să nu îi lași în noroi, fiindcă nici asta nu e bine pentru picioarele lor. Calul necesită multă atenție, te ajută mult, dar trebuie să îl îngrijești, să îi cureți copitele după fiecare muncă la care îl pui. Dacă nu ai timp de țesălat în fiecare zi, nu se supără, dar copitele trebuie să i le cureți. Nu mai suntem mulți care avem cai pe aici, dar nu știu, zău, ce ne-am face dacă nu ar fi Nelu a lu' Husar să ni-i potcovească”, susține crescătorul (sursa și foto - agerpres.ro)
