Îmbătați de atâtea succese din ultimele secole pe plan științifico-tehnic în aproape toate domeniile și îndeosebi în cele noi și de vârf, adevărate aventuri spre necunoscut, cum ar fi zborurile în spațiul cosmic spre lună și spre celelalte planete, crearea de roboți, cu multiple funcții umane, succesele fulminante în telefonie și transmiterea imaginilor, clonări și multe altele (după ce circa 300.000 de ani s-au trudit să-și facă unelte din piatră cioplită), oamenii au început să creadă că sunt niște dumnezei, că nimic nu le mai poate sta în cale la care să nu găsească soluții pe măsură și imediate. Cu privirea mereu înainte și cu spiritul de aventură turat la maxim, ei au uitat că pe pământ mai sunt încă multe lucruri nerezolvate asupra cărora merită să mai zăbovească, și pentru a-și asigura spatele e nevoie și de circumspecție, adică să privească și “prin jurul casei” dacă totul este în regulă.
Omenirea în ansamblul ei, deși a făcut mult pentru viață în ultimele secole, a lăsat descoperite și suficiente breșe prin care forțele răului pot să-și facă mendrele în voie, iar salba de gripe, aviare, porcine, africane etc., care a dat peste noi în ultimul deceniu, constituie o dovadă a vulnerabilității în protejarea ființei umane, a vieții în general.
Dar să nu uităm nici de acele molime specifice ființei umane ca Ebola, boala țânțarului Zica, Febra galbenă, malaria etc., față de combaterea cărora s-au făcut progrese, fără însă a se merge până la capăt.
Oricum, pașii făcuți a dat oamenilor încrederea că, în cele din urmă, sunt capabili să dea răspunsul cuvenit în orice împrejurare, în sensul că până la sfârșit se găsește ac pentru cojocul fiecărei molime. Cam în acest fel a fost abordată și problema coronavirusului, care, apărut pe piață, învăluit într-un mister, fără a se ști exact cât este de la om și cât de la Dumnezeu, a fost privit de către cei îndrituiți, de sus și cu oarecare dispreț, considerat un fel de buturugă mică cu intenția neobrăzată de a răsturna carul mare. Atunci, la câteva zile după ce a depășit granițele Chinei și a atacat cu putere țări de prima mână din Europa, secretarul general al Organizației Mondiale a Sănătății ne încuraja pe toți să nu ne fie frică, pentru că și ei, cei de acolo (ca și domnul ministru de interne Vela, în cazul interlopilor din România), afirmau că “sunt cu ochii pe el” și în scurt timp va fi anihilat. Ei uită, totuși, că virusul de care vorbim nu s-a speriat de amenințările acestor fandosiți, superficiali și aroganți, și și-a făcut veacul, cucerind într-o viteză uimitoare țară cu țară, continent cu continent, întreg mapamondul, și ceea ce pare uimitor, primele din cele afectate au fost tocmai țările cele mai dezvoltate din toate punctele de vedere, inclusiv bastionul științei, tehnologiei și al democrație - Statele Unite ale Americii, fanion al medicinei în cele mai diverse domenii, care a devenit neputincios în fața acestui flagel.
Evident, România, ca țară a Uniunii Europene, a dansat în același ritm cu celelalte în privința strategiei aplicate împotriva coronavirusului, și trebuie să spunem că inițial și-a jucat bine rolul prin măsurile de combatere, cu restricții adecvate. Deși incomode, oamenii le-au înțeles la vremea aceea, pentru că, în asemenea situații, ca și pe timp de război, nimeni nu poate pretinde măsuri punitive cu respectarea integrală a drepturilor și libertăților. Adică, “la război, ca la război”, cum le place francezilor să spună.
Majoritatea dintre noi am consimțit la aceste constrângeri în ideea că în scurt timp îi vom pune coronavirusului gheara în gât, și-l vom arunca peste bord, trimițându-l acolo de unde a venit. Din păcate, n-a fost să fie așa. Virusul ucigător s-a dovedit o nucă mult mai tare decât credeam noi, dar și cei de la Organizația Mondială a Sănătății, care, iată, acum după mai bine de o jumătate de an sunt obligați să recunoască că sunt depășiți, că se dau bătuți, afirmând oficial că nu se știe dacă pentru acest coronavirus se va descoperi vreodată un vaccin. O atitudine descurajatoare, în ciuda faptului că institute prestigioase de cercetare din lume anunță că vor lansa pe piață o varietate de vaccinuri împotriva SARS-CoV-2.
Chiar dacă din atâtea variante se va descoperi un vaccin eficient, cu siguranță el va ajunge mult mai târziu la noi. De ce? Pentru că, un monopol se va pune asupra lui, iar primii care vor beneficia vor fi țara producătoare și, desigur, cei care vor dispune de mai mulți bani pentru achiziționarea lui, ceea ce la noi nu este cazul.
Plecând de la această realitate, guvernanții noștri, corpul medical, dar și întreg spectrul politic, ar trebui să judece lucrurile în această cheie, resetând întregul concept, în sensul de a activa acele măsuri care ne sunt la îndemână, și care, dacă ar fi riguros aplicate și urmărite, ne-ar salva de multe necazuri, am putea face față cu mai mult spor propagării coronavirusului. Este vorba de purtarea măștii în anumite condiții, distanțarea fizică și spălarea cât mai des a mâinilor, precum și luarea de măsuri în acele domenii care generează aglomerații, fie că este vorba de spectacole, întruniri sau terase și restaurante etc.
Dacă la începutul pandemiei am avut un start bun în combaterea ei, pe măsura cronicizării stării de fapt, ne-am cam lăsat pe tânjală, politicienii au tratat problema acesteia ca la tarabă, unii sugerând că acest coronavirus ar fi un fel de fata morgană, că el nici nu există, inducând în rândul populației o stare de derută și de neîncredere. Roadele acestor demersuri ca la piață, lipsite de suportul specialiștilor, se văd acum, când unii nu mai respectă nimic, procedând chiar la hărțuirea oficialităților, iar tinerii, prin comportamentul lor, au devenit vectorii principali de răspândire a virusului în comunități.
Întrucât cu acest prilej a fost adusă frecvent în discuție gripa spaniolă din anii Primului Război Mondial, care a afectat cel mai mult populația aptă de muncă din Statele Unite ale Americii, din materialele studiate am reținut că și atunci, în lipsa unui vaccin, s-au folosit ca măsuri de protecție exact ceea ce utilizăm și noi acum, adică purtarea măștilor, distanțarea fizică, spălatul pe mâini, închiderea restaurantelor, a sălilor de concerte, interzicerea adunărilor etc. Iată, nimic nou sub soare. Epidemia de acum un secol a costat între 50 și 100 de milioane de vieți omenești după diverse statistici. Tributul a fost enorm, dar trebuie să înțelegem și contextul războiului. Noi, oare, unde vrem să ajungem?
Revenind la problema zilei, observăm o recrudescență a virusului, peste tot în lume, dar ceea ce trebuie amintit este faptul că noi, românii, am scăzut în sondaje, astfel încât din fruntași în combaterea coronavirusului am ajuns codași, iar după unii oficiali, chiar “ciuma Europei”.
Cu aceste “gratulații” suntem cam obișnuiți, pentru că, la noi, orice zvâcnire nu trece mai sus de genunchiul broaștei. Dar aici este vorba de viața și sănătatea oamenilor, cu care n-ar trebui să ne jucăm. Am avut posibilitatea de a lua pulsul comportamental al cetățeanului din Anglia, Italia, Germania, Spania și Franța. Interlocutorii mei, români, au fost cu toții de acord că la noi s-a lăsat garda jos din partea autorităților, iar pe acest fond mulți cetățeni dau dovadă de o adevărată inconștiență. În acest sens, au invocat situația de pe litoralul românesc, dar și de la terase sau diferite întruniri. Nici la ei lucrurile nu sunt în regulă sută la sută, dar gradul de conștiință al cetățeanului și disciplina comportamentală sunt mai ridicate. Adică procentul de respectare a regulilor de fier este mult mai mare.
La noi, după atâtea retractări și detractări, cu care clasa politică operează, de atâta vreme, în dinamica jocurilor lor, nici nu se putea altfel. Iar suprapunerea luptei împotriva virusului cu lupta politică pe baricadele alegerilor care se profilează este o adevărată nenorocire. De ce ? Pentru simplul fapt că cei chemați să gestioneze acest război contra coronavirusului au abandonat lupta, minimalizând-o, în favoarea celei politice. Dacă vom trata acest subiect cu nepăsarea care s-a profilat, va fi foarte greu să prevedem dacă la momentul alegerilor din 27 septembrie, pentru primării și consiliile județene, numărul celor care vor merge la vot, dacă vor merge, va fi mai mare ca al celor ce vor vota cu urna mobilă prin spitale și carantine decât al celorlalți, care, trecând prin furcile caudine ale virusului, cu ajutorul măștii și distanțării sociale, se vor prezenta la secțiile de votare.
