MESAJ ÎN SPRIJINUL GRUPULUI DE CONSILIERI LOCALI AI PSD TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

PSD, locul 6 pe buletinul de vot la Consiliul Local Târgu-Mureș

Ca locuitor al municipiului Târgu-Mureș, ca român dedicat cauzei naționale și dorinței de împlinire a ceea ce își dorește neamul românesc, vreau să fac public îndemnul meu de a fi votată lista de consilieri locali propusă de Partidul Social Democrat (PSD) pentru municipiul Târgu-Mureș. Sunt, ca și dumneavoastră, trăitor pe meleagurile mureșene și locuitor al municipiului Târgu-Mureș, și am rămas plăcut surprins de faptul că, până la urmă, PSD Mureș a propus pentru a îndeplini funcția de consilier local un grup tânăr și animat de dorința de a lucra cu dedicație pentru prestigiul municipiului și al locuitorilor săi. Poate că sunt subiectiv, dar a fost de bun augur inspirația Partidului Social Democrat de a propune pentru consiliul local al mun. Târgu-Mureș, și a avut de unde să aleagă, o grupare performantă și consacrată de onești specialiști.

Fiecare dintre ei știe ce are de făcut și, mai mult de atât, toți, împreună, știu să lucreze compact într-un colectiv creat, au abilități de comunicare și de colaborare, sunt deschiși pentru orice propunere care trebuie supusă unui aparat analitic care să ducă la o decizie de calitate. Diversitatea constă în aceea că fiecare dintre aceștia vine cu experiența proprie dintr-un domeniu social și economic, acolo fiecare a dobândit recunoașteri pe care urmează să le aducă la macro-nivel, adică într-un cadru mai larg și cu concepție de acțiune superioară. Manifest gândul că sunt capabili să o facă și nu ne vor amăgi pe noi, târgumureșenii, deoarece în fața lor stă un orizont de așteptare care trebuie apropiat cât mai mult de realizări efective în domeniul de competență care revine Consiliului local al municipiului Târgu-Mureș.

Activitatea administrativă la nivelul municipiului, dar, din păcate, și la nivel național, este total răvășită, la fel, dezordine în organizare, funcționarii publici de la ghișee și până la nivel decizional, adică așa zisul manager care mai degrabă este un “menajer”, nu fac decât să tergiverseze lucrurile, să le amâne sine-die, făcând viața cetățeanului un adevărat calvar, chiar și atunci când este confruntat cu cea mai mică problemă. Începând să exemplificăm de la eliberarea unei simple adeverințe, care i se cuvine, plimbarea cetățenilor pe la toate ghișeele, de către funcționari, ghișee din care sunt priviți cu indiferență de personal care, fie lipsește, fie te trimite la alt birou, fie dau din umeri, fie nu au chef și te cheamă la o data ulterioară ori te privesc impersonal, vorbind la telefon ore întregi în timp ce tu, contribuabilul, stai resemnat și aștepți să își facă timp și pentru tine într-o problemă pentru care este plătit copios să o facă. Am redat doar o secvență pe care o întâlnim zilnic pe la toate instituțiile, unde, cei care sunt aleși, trebuie să aducă respectul față de cetățean și să nu uite că locul său de acolo îl datorează cetățeanului și în slujba lui trebuie să muncească.

Cunoscând bine acest grup de candidați, propuși consilieri locali de Partidul Social Democrat, sunt sigur că vor aduce o îmbunătățire a modului în care instituțiile ce aparțin municipiului Târgu-Mureș vor purta grija cuvenită ce trebuie adusă locuitorilor orașului pe care îl administrează.

Inițiativele fiecăruia dintre ei, proiectele de hotărâre și apoi colaborarea cu consilierii altor formațiuni politice va trebui dusă, și consilierii PSD sunt capabili să o facă astfel încât să aibă ca rezultat respectul și soluții importante pentru comunitate, iar nu pentru simple interese de partid sau conjuncturale în favoarea unei persoane.

Suntem în anul 2020, au trecut deja 30 de ani de la schimbarea regimului politic, deja este cazul să fi dobândit experiența și învățămintele necesare pentru felul în care trebuie condusă o comunitate locală și care este munca ce trebuie să o desfășoare pentru funcția care candidează și putem fi siguri că toți cei propuși consilieri locali din partea PSD Târgu-Mureș, prin abnegație, muncă stăruitoare, cum spunea Nicolae Iorga, poate fi realizat programul pe care cu mult curaj l-au lansat în această campanie electorală pentru alegerile locale.

La fel, și nu în ultimul rând, Consiliul local, care, prin păstrarea proporțiilor, la nivelul municipiului este un așa zis parlament mai mic, trebuie să se implice în adoptarea unor soluții care să creeze un climat de liniște și să aducă pe piedestal doar acele momente istorice, personalități și evocări de momente care într-adevăr, astfel cum este prevăzut în Constituție, statul român este un stat național, unitar și că teritoriul său este inalienabil și indivizibil. Astfel, și consilierii trebuie să facă față unor manifestări pe care unii le surescitează, alții le minimalizează sau chiar complicitează privind crearea unor enclave administrative pe criterii etnice, separatismul și segregaționismul care, după părerea mea, nu mai sunt de actualitate în secolul XXI. Adică, să nu fie aduse din străfundurile întunecate ale istoriei ca să fie recunoscute și prețuite, fapte, momente, persoane care, într-un fel sau altul, au produs drame împotriva populației românești și, la urma urmei, să fie trase învățăturile corespunzătoare pentru o conviețuire normală, în interesul fiecărui locuitor, cu menirea pe care a dat-o Creatorul omului în timpul vieții sale pe pământ.

Trebuie să fie făcută o diseminare între lucrurile importante și care aduc valoare și siguranță fiecărui cetățean față de cele care apar ca simple afișe sau lozinci provocatoare față de populația majoritară și, prin aceasta, să fie direcționate energiile autorităților în altă direcție decât aceea în care ar duce spre un progres benefic. S-a întâmplat, de-a lungul istoriei, dar și în perioada ultimilor 30 de ani, mai cu seamă, când lucrurile au fost îndepărtate din matca lor obișnuită, direcționate spre stări conflictuale și care trebuiesc de la început stopate ca să nu ducă la amplificare, la pierdere de energie, resurse bănești și umane, și care să stagneze viața cotidiană a Târgu-Mureșului. Trăim cu toții într-un oraș frumos, cu evoluție și tradiții istorice în care precumpănesc aspectele frumoase și care trebuiesc duse mai departe, ceea ce sunt convins că o vor face consilierii locali propuși de PSD și votați de către noi, pentru că alegătorii din această campanie pecetluim prin votul nostru, viitorul alegătorilor care vor veni, dar și viața acestora.

Cu gândul la faptele eroilor naționali trăitori sau care au trecut prin această localitate, Mihai Viteazul, Avram Iancu, Al. Papiu Ilarian și, în plan mai larg, pentru specificul vieții cotidiene transilvănene, pentru împlinirea “întru dor...” expresie unică doar în limba română (C. Noica), precum și conturarea personalității care trebuie să caracterizeze un român ardelean, potrivit scriitorului filozof Lucian Blaga, că acela este român ardelean adevărat, care începe un lucru și îl duce până la capăt, îmi permit să închei acest periplu argumentativ în favoarea alegerii grupului de consilieri locali propuși de PSD Târgu-Mureș.

Comandat de Partidul Social Democrat Organizația Județeană Mureș, executat de SC Cuvântul Liber SRL tiraj 2684, CMF 21200019

 

Lasă un comentariu