LA ZI PE FRONTUL LUPTEI ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI

Distribuie pe:

ÎN JUDEȚUL MUREȘ

Până ieri, 27 noiembrie, în județul Mureș au fost confirmate 11.707 cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2. Față de ziua precedentă, au fost înregistrate 249 de cazuri noi de persoane infectate, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retes-tării pacienților care erau deja pozitivi, 43 de per-soane au fost reconfirmate pozitiv în județul Mureș.

Potrivit informațiilor DSP Mureș, la această dată sunt internate 402 persoane confirmate pozitiv în spitalele din județul nostru.

De asemenea, până la această dată, 1.215 persoane s-au vindecat și au fost externate din spitalele din județul Mureș. În plus față de acestea, 939 de persoane au fost externate la termenul de 10 zile (persoane confirmate pozitiv, dar asimptomatice), iar 470 de persoane au fost externate la cerere.

Un număr de 68 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul Covid-19, potrivit datelor DSP Mureș.

Până acum, 395 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat în spitalele din județul Mureș, potrivit datelor DSP Mureș.

În județul Mureș, 955 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.873 de persoane se află în carantină la domiciliu.

În această perioadă, continuă acțiunile de informare și verificare cu privire la respectarea regulilor de protecție sanitară în județul Mureș. Echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai direcțiilor de sănătate publică, inspectoratelor teritoriale de muncă, direcțiilor sanitar-veterinare și de la Protecția Consumatorului sunt în teren, zi de zi, pentru a veghea la siguranța mureșenilor.

Facem un apel către mureșeni de a respecta normele de protecție: purtarea măștii, respectarea distanțării fizice și spălarea mâinilor cât mai des este posibil. Prin respectarea acestor reguli simple, veți avea grijă de sănătatea voastră și a celor din jur: familie, prieteni, întreaga comunitate.

Îi îndemnăm pe toți mureșenii să aibă o implicare civică activă și să sesizeze orice încălcare a normelor de protecție sanitară la TelVerde - 0800.800.165.

CANCELARIA PREFECTULUI INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL MUREȘ

 

LA NIVEL NAȚIONAL

Până ieri, 27 noiembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 457.848 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

326.657 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.499 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-COV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.208 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până ieri, 10.884 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-COV-2 au decedat.

În intervalul 26.11.2020 (10.00) - 27.11.2020 (10.00), au fost raportate 172 de decese (109 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava,Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani.

165 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.157. Dintre acestea, 1.226 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.048.536 de teste. Dintre acestea, 35.610 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 23.026 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.584 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.039 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 27 noiembrie.

Pe teritoriul României, 46.856 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.916 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 69.180 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 62 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.803 apeluri la numărul unic de urgență 112, și 629 la linia TELVERDE (0800.800.358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 26 noiembrie a.c., 6.345 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.018.355 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, vineri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 4.07.2020, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.876 de cetățeni au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS-COV-2, dintre care 127 au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul SARS-COV-2 la nivel european:

Până la data de 26 noiembrie 2020, au fost raportate 12.530.862 de cazuri în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franța, Spania, Regatul Unit, Italia și Germania.

GRUPUL DE COMUNICARE STRATEGICĂ

Lasă un comentariu