Pandemia provocată în lume de Coronavirus i-a îndepărtat de Biserică pe mulți credincioși. Dincolo de spaimele provocate de acest virus, bâlbele guvernanților prin măsurile restrictive privind întrunirile au încurajat reținerile de a participa la Sfânta Liturghie duminicală și pelerinaje la moaștele Sfinților români. Poate aceste restricții, impuse de niște conducători, care dau impresia că sunt străini de neamul românesc și țară, au favorizat apariția pe scena politică a unui nou partid, AUR, partid necunoscut în urmă cu trei luni.
Peste o săptămână, creștinii de toate confesiunile din România celebrează Praznicul Împărătesc al Nașterii Domnului Iisus Hristos - Crăciunul, tot în lipsă de comuniune.
În tradiția Bisericii Ortodoxe și Greco-Catolice există obiceiul ca, în cele patru posturi, creștinul să se spovedească și să se Împărtășească cu Trupul și Sângele Mântuitorului. În Pandemie, politicienii, mari “români” și creștini, au încercat să interzică Sfintele Taine, o terapie în practica Bisericii, de sute ani, împotriva bolilor sufletești și trupești. S-a demonstrat științific că beneficiarii acestei terapii sunt întăriți prin comuniunea cu Iisus Hristos.
Spovedania, una din cele șapte Taine ale Bisericii, sau Mărturisirea, presupune iertarea păcatelor săvârșite după Botez, spre înnoirea comuniunii credinciosului cu Dumnezeu și readucerea creației în starea de curățire de la început. A fost instituită prin cuvintele Mântuitorului “Primiți Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute”. Practicarea acestei taine este confirmată de scrieri și scriitori din perioada patristică. După ce creștinul și-a mărturisit păcatele și primește dezlegare de la preot, trăiește o anume ușurare, o anume fericire că s-a lepădat de povoara păcatului. O realitate confirmată de trăirile noastre.
Mai este o săptămână până la Crăciun, perioadă în care avem șansa să ne mărturisim păcatele la preoții duhovnici din Bisericile parohiale sau Mănăstări.
Taina Mărturisirii presupune patru elemente: primele două având caracter personal, iar celelalte două au un caracter liturgic, sacramental:
Căința este determinarea de a fi iertat și de a ierta, părerea de rău, regretul pentru greșeli. În Vechiul Testament, căința este întruchipată de regele David (II Regi 11; 12, 1-25) Ps. 50.
Mărturisirea păcatelor înaintea preotului, adică apelul la Biserică de a fi iertat. În Biserica primară, mărturisirea era publică, în semn de împăcare cu întreaga comunitate, cu timpul dobândind un caracter personal.
Rugăciunea de iertare și dezlegarea preotului, prin punerea mâinii pe epitrahilul așezat pe capul celui care se spovedește. Toate păcatele pot fi iertate, nu există restricții, cu o singură execepție- păcatele împotriva Duhului Sfânt, fiindcă Dumnezeu nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Preotul, cu discernământ, poate recomanda credinciosului un canon de pocăință: rugăciuni frecvente, ajutoare săracilor, citiri biblice, opere de binefacere, fapte de milă, pelerinaje, oprirea pentru o perioadă de la Împărtășanie. Acestea nu au un caracter de pedeapsă, ci de remediere.
Împăcarea cu comunitatea se celebrează prin Taina Împărtășaniei, o comuniune între credincioși cu Iisus Hristos. Creștinii trebuie să fie îndrumați de preoți să practice Împărtășania, sau Taina Comuniunii, care reprezintă un moment esențial în Sfânta Liturghie. Are loc după împărtășirea slujitorilor, la invitația “Cu frică de Dumnezeu și cu dragoste să vă apropiați! În primele trei secole s-a practicat împărtășania frecventă, chiar zilnică, potrivit regulii că nu există participare reală la liturghie, fără împărtășanie. Regulile apostolice 8 și 9 poruncesc, sub pedeapsa afurisaniei, ca să nu rămână nimeni neîmpărtășit cu Dumnezeieștile Taine, când se săvârșește Sfânta Liturghie. “Dacă cineva nu se împărtășește când se săvârșește Liturghia să spună pricina pentru care nu se împărtășește și de va fi binecuvântată să se ierte, iar dacă nu o va spune, să se afurisească. Iar canonul al 9-lea zice “Biserica trebuie să afurisească pe toți creștinii care merg la biserică, ascultă Sfânta Scriptură și nu stau nici la rugăciune, nici la Sfânta Împărtășanie, ca unii care produc sminteală în Biserică”. Astăzi sunt discuții, în sensul că mărturisirea păcatelor și canonul de pocăință reprezintă o condiție pentru împărtășire?
Cu toate restricțiile impuse de autorități, credincioșii care se cred cu adevărat că se împărtășesc, din același potir, cu aceeași linguriță, din Trupul și Sângele lui Iisus Hristos și că intră în comuniune cu ceilalți credincioși, devenind Frații întru Hristos, conștienți că Împărtășania este un medicament divin, leac pentru tămăduirea bolilor sufletești și trupești.
IPS Serafim Joantă - Mitropolitul Germaniei și Europei Centrale, în Prefața la lucrarea “Deasa împărtășanie cu Preacuratele lui Hristos Taine”, autor Sf. Nicodim Anghioritul și Neofit Kavsokalivitul, recomandă, extrem de documentat, Împărtășania deasă, ca un medicament.
Maslul este o Taină care se oficiază ori de câte ori este nevoie, prin această Taină cel bolnav, prin ungerea cu untdelemn sfințit și invocarea harului Sfântului Duh de către preoți, primește tămăduirea trupului și iertarea sufletului. Această taină cuprinde: Pocăința, Citirea celor șapte pericope biblice din Apostol și Evanghelii, Șapte rugăciuni pentru binecuvântarea undelemnului.
