ȘTIAȚI CĂ ÎNTRE 1934 ȘI 1939 ROMÂNIA A AVUT IEȘIRE LA MAREA MEDITERANĂ?

Între 1934 și 1939 România a avut un teritoriu (exclavă) la Marea Ionică, în Sarandë (Saranda), Albania.

Regele Zogu l-a donat lui Nicolae Iorga, drept recunoștință pentru contribuția sa la istoria Albaniei. Istoricul a donat apoi statului român 50% din suprafață și astfel România a dobândit ieșire la Mediterană.

În 1931, profesorul Nicolae Iorga a primit din partea poporului albanez și a regelui Zogu al Albaniei un teren pe malul portului Saranda (atunci Zogai, apoi Santa Quaranta, Porto Eda, în albaneză Saranda) aflat pe malul Mării Adriatice, în fața insulei Corfu, ca recunostință pentru sprijinul dat de marele istoric român în obținerea și recunoașterea independeței statului albanez. Recunoștința regelui era așa de mare, încât acesta s-a implicat direct în acțiunea de donare și alegere a terenului.

Profesorul N.Iorga a primit cu multă bucurie donația și era încântat de locul ales, de peisajul de la Santi Quaranta: “Răsăritul cu soarele lui cald, cu albastra lui Mare, cu dumbrăvile lui de portocali, cu zâmbetul Adriaticii și cu munții unde s-a născut mitologia elenică, prin această ereditate sunt deci așa de adânci ai mei, și cum soarta a făcut ca din darul grațios al regelui Albaniei să-mi am moșioara mea la Santi Quaranta, în față cu vechea Corcira, picioarele-mi vor atinge, poate, un pământ cunoscut strămoșilor”, scria Prof. Adina Berciu-Drăghicescu.

Profesorul N.Iorga a dăruit acest teren, în 1934, statului român, cu condiția înființării unui Institut român în Albania și construirea pe terenul de la Saranda a unui edificiu propriu, destinat institutului și a unui spațiu anume rezervat profesorului.

Prin Legea de înființare, terenul și clădirea Institutului de la Saranda devenea proprietatea Statului român. Conducerea a fost încredințată marelui istoric Nicolae Iorga, cel care elaborase prima istorie a Albaniei și care l-a desemnat ca director delegat pe prof. univ. Dumitru Berciu.

După ce Albania a fost ocupată de armata mussoliniană, în aprilie 1939, au crescut mereu greutățile întâmpinate în desfășurarea activității Institutului. Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei, a devenit și regele Albaniei; s-au introdus instituții fasciste etc.. Cercetarea arheologică începută “sub un foarte bun augur”, după cum mărturisea N. Iorga, a trebuit să înceteze. Nu s-a mai putut încheia nici Convenția de cercetare cu guvernul albanez, iar evenimentele din România din anul 1940, culminând cu asasinarea profesorului N. Iorga, în noiembrie 1940, au facut ca noul guvern al României să desființeze Institutul, din lipsă de fonduri.

Prin activitatea depusă, vreme de câteva luni bune, înaintând memorii după memorii, Institutul a fost reînființat de către Mareșalul Ion Antonescu prin Decretul nr.1354 din 13 mai 1942. Profesorul D.Berciu a fost numit mai întâi Secretar și apoi director al Institutului.

La Saranda a găsit clădirea Institutului ocupată de armata italiană și tot inventarul dispărut. Întregul inventar al institutului, în valoare de peste 1.000.000 lei, dispăruse.

După 23 august 1944, problema Institutului a dispărut din discuțiile româno-albaneze. După 2000, statul român a demarat eforturile pentru recuperarea proprietăților sale din Saranda.

(Sursa foto: Dumitru Berciu și Institutul Român din Albania - Caietele Dumitru Berciu, Publicație anuală a secției de istorie memorială Tom I, septembrie 2011, Giurgiu)

 

Lasă un comentariu