CONCURSUL DE POEZIE ȘI PROZĂ SCURTĂ “ION LAZĂR DA COZA”, EDIȚIA I, 2021

Distribuie pe:

Regulile concursului:

- concurenții, membri sau nemembri ai site-ului (cei care nu sunt membri și doresc să participe trebuie mai întâi să-și facă un cont pe http://insemneculturale.ning.com), se pot înscrie, o singură dată, la una sau ambele secțiuni (poezie și proză), însă cu o singură lucrare/secțiune, având următoarele dimensiuni:

- poezie, până la 60 de versuri (dacă poezia e în strofe, se ia în calcul și rândul liber dintre acestea);

- proză maxim șase pagini A4;

- concursul este netematic, deci textele nu vor avea o temă anume; acestea vor fi trimise în Word, font Times New Roman, corp 12, la un rând, cu diacritice și fără greșeli gramaticale, vor fi creații proprii, inedite, adică să nu mai fi fost publicate în vreo carte, revistă (printată sau nu), site literar, blog ori alt spațiu virtual și semnate cu numele real sau cu pseudonim literar consacrat; materialele care nu se conformează cerințelor vor fi descalificate; pot participa la concurs scriitori de limbă română, indiferent de naționalitate și oriunde s-ar afla pe această planetă, începând cu vârsta de 16 ani;

- fiecărei lucrări i se va da un număr de ordine și va fi postată de către coordonator, la vedere, fără numele autorului, pe o pagină a site-ului, special deschisă în acest scop; participanții sunt rugați să nu-și promoveze creația cu numărul respectiv, pe propriile pagini de internet;

- votanții, după scara proprie de valori, vor nota obligatoriu toate creațiile cu note de la 10 la 1 (deci mai multe texte pot primi, de la același votant, mai multe note de 10, de 3, de 5 etc.!); această notare a membrilor se va încadra în calendarul stabilit și va înceta la semnalul “STOP VOT!”.

- autorul este obligat să-și voteze (din modestie) lucrarea proprie cu nota 7 (șapte), aceasta fiind o notă care nu iese prea mult în evidență; dacă nu și-ar vota lucrarea, ar fi avantajați concurenții care nu participă la vot, pentru că ar avea o notă în plus!

- atenție, pentru a se evita anumite influențe, voturile membrilor site-ului vor fi trimise tot coordonatorului, acesta afișându-le cu puțin timp înainte de afișarea rezultatelor;

- se acordă câte trei premii pe secțiune, rezultate exclusiv din notarea membrilor site-ului (Premiul I, Premiul al II-lea, Premiul al III-lea), dar și Premiul special “Ion Lazăr da Coza” (unul la poezie și unul la proză), ambele, foarte prețioase, fiind acordate de către Administrația ÎNSEMNE CULTURALE, motiv pentru care administratorii site-ului vor constitui ei înșiși un juriu și vor vota separat;

- coordonatorul concursului nu are voie nici să concureze, nici să voteze, fiind singura persoană care cunoaște numele autorilor;

- indiferent de numărul participanților la o secțiune a concursului, se vor acorda premii, în ordinea descrescătoare a mediilor, doar textelor care au obținut cel puțin nota finală 7 (șapte);

- odată trimise la concurs, textele nu mai pot fi retrase de către autori;

- notele administratorilor nu vor fi afișate, ci doar media acestora.

Etapele concursului:

- în perioada 15 decembrie 2020 - 15 februarie 2021, concurenții vor trimite materialul pe adresa de e-mail vasilisia1964@yahoo.com cu specificarea: “Pentru concurs”;

- 16 februarie 2021 - 24 februarie 2021 inclusiv, va fi perioada în care juriul și membrii site-ului votează;

- 25 februarie 2021 - 1 martie 2021, se stabilește clasamentul;

- 1 martie 2021, cel târziu ora 20:00, vor fi afișate rezultatele.

Sunteți așteptați să participați în număr cât mai mare!

 

Lasă un comentariu