AMBIȚII MARI, ÎNSĂ FĂRĂ SUPORT REAL - RĂSPUNS NECONVINGĂTOR

Distribuie pe:

La conferința de presă din data de 31 martie a.c., care s-a ținut la Primăria Târgu-Mureș, i-am adresat primarului Soos Zoltan o singură întrebare: dacă se are în vedere, în perspectivă, prin accesarea fondurilor europene, pentru modernizarea transportului în comun, instalarea unor linii de troleibuze și de tramvai în municipiu. Primarul a răspuns, având în vedere faptul că vor fi achiziționate autobuze electrice, iar stațiile de încărcare au început să fie montate, că nu se justifică instalarea unor linii de troleibuze, ele fiind depășite. Se pare că așa este. În privința liniilor de tramvai, primarul a afirmat că infrastructura rutieră a municipiului Târgu-Mureș nu permite astfel de lucrări, de instalare a liniilor de tramvai, ele sunt prea costisitoare și nu se vor construi linii de tramvai. Cu ani în urmă, a fost un proiect care viza construirea unei linii de tramvai pe strada Tudor Vladimirescu, de-a lungul pârâului Pocloș, dar a fost abandonat.

SĂ VEDEM UNDE NE AFLĂM

Deoarece am auzit de mai multe ori afirmații, din partea oficialilor locali și județeni, cum că Târgu-Mureș trebuie să devină cel mai important municipiu din Transilvania, peste ceea ce este Cluj-Napoca, este util să vedem ce am avut și ce mai avem în industrie, construcții, transporturi, servicii, comerț și altele. După anul 1990, au fost rase de pe teren întreprinderi precum “Imatex”, “Metalotehnica”, “Electromureș”, “Prodcomplex”, “Mopan”, “Fabrica de Conserve”, “Fabrica de Zahăr”, “Fabrica de Piele și Mănuși” și altele. Este util de știut că întreprinderile au fost de mai multe categorii: de interes local, zonal și național. Cele care au fost practic pulverizate, au fost, preponderent, întreprinderi de interes național. Dacă facem un inventar al întreprinderilor importante care ne-au mai rămas, ne referim doar la Combinatul Chimic Azomureș. Dar, o metropolă presupune să dispună de o capacitate importantă de producție, servicii, transport și altele, având o populație semnificativă și cu un bun nivel de trai. Dacă ne referim la transportul urban târgumureșean, nu se deosebește cu nimic față de orașele și municipiile din județ, decât prin anvergura gestiunii, prin numărul de autobuze funcționale care fac cursele pe liniile stabilite. Un municipiu reședință de județ, care se respectă, își introduce noi mijloace de transport în comun, nepoluante.

DE CE NU SE DORESC LINII DE TROLEIBUZE ȘI TRAMVAIE ÎN TÂRGU-MUREȘ?

Răspunsul oficialului este că sunt costuri prea mari pentru realizarea lor, iar infrastructura rutieră nu permite acest lucru. Bun. Întrebarea s-a referit la accesarea unor fonduri europene, nerambursabile, prin urmare, fonduri care nu ar afecta bugetul local. Dar pentru a accesa aceste fonduri, trebuie întocmite proiecte. Aceste proiecte dau bătăi de cap. Trebuie gândit, trebuie muncit. E mai comod să faci proiecte de finanțare pentru a împresura orașul cu camere video, decât să faci un proiect pentru linii de tramvai. E mai comod să faci proiecte cu finanțare europeană pentru amenajarea de parcuri și spații de joacă pentru copii. Primul impediment este că, în cazul în care se construiesc liniile de tramvai, regulile de circulație rutieră sunt diferite. Cel mai important obstacol este faptul că mașinile sunt parcate pe prima bandă de circulație rutieră și pe trotuare. Cum poate fi instalată o linie de troleibuz, sau de tramvai, când mașinile sunt parcate pe două benzi de circulație? Păi, acordăm prioritate problemei parcărilor. Administrația locală nu a pomenit nimic, până la acest moment, despre problema parcărilor autoturismelor. Pe aliniamentul străzilor vedem “cârnațuri” de mașini parcate, care nu fac decât să împiedice circulația rutieră. Orașe mai civilizate sau mai istețe decât Târgu-Mureș, au construit clădiri etajate pentru parcări sau chiar parcări subterane. În felul acesta, au rezolvat problema parcărilor de autoturisme și au avitat comedia rutieră care se perpetuă la noi.

DREPT URMARE...

Să acceptăm realitatea cum că, niciodată, Târgu-Mureș nu va depăși municipii precum Brașov, Cluj-Napoca, Oradea, Arad, Baia Mare, Timioșoara, doar în cazul în care dezvoltarea municipiului, sub toate aspectele, se va face pas cu pas, conform politicii UDMR. Dar nu pentru o dominație etnică, ci pentru o dezvoltare a tuturor domeniilor de activitate, în interesul cetățenilor. Va fi nevoie de o implicare care ar putea avea rezultate mulțumitoare, probabil, după 150 de ani. S-o vedem și pe asta...

 

Lasă un comentariu