UCRAINA, UZURPATOARE DE TERITORII STRĂINE, INCLUSIV DE PĂMÂNT ROMÂNESC

Deși pentru toate cele rele care ni se întâmplă nouă, cam de multă vreme, ne ,,războim” cu rușii, problemele noastre concrete, care ne dor, se află, în cea mai mare parte, în curtea Ucrainei. Deși slavii de răsărit, la scurt timp după invazia lor din preajma Mării Baltice (sec V-VII), au prins viață în zona Kievului (vezi Rusia Kieveană), centrul lor de putere a fost deplasat în decursul veacurilor spre Petersburg și Moscova, astfel încât civilizatei Ucraine din jurul și vestul Kievului i s-a păstrat numele de Rusia Mică. Mică, într-un fel spus, doar în raport cu mama ei, Rusia Mare (17 mil. kmp), din moment ce ea deține, la ora actuală, cu cei 603.000 kmp, locul întâi din punct de vedere al teritoriului în rândul țărilor europene. O suprafață enormă pentru un stat european.

De unde atâta spațiu vital? Istoricii și politologii sunt în unanimitate de acord că doar o suprafață mică din ceea ce are ea acum constituie Ucraina adevărată, legitimă, formată din ucraineni sadea. Majoritatea teritoriului constituie “achiziții neortodoxe”, de pe la toți vecinii care o înconjoară. Este vorba aici de părți din Polonia, Cehoslovacia, România și chiar Rusia. Mai concret, în componența ei intră Transcarpatia de la slovaci, Maramureșul de nord, sudul Basarabiei și nordul Bucovinei de la români, Galiția de la polonezi, după care, în 1954, a primit în dar Donețkul și Crimeea de la ruși. Aceste teritorii, spun istoricii, n-au fost niciodată ale Ucrainei, dovadă că și astăzi ucrainenii n-au majoritate etnică, pe aproape jumătate din teritoriul ei. Mai mult decât atât, între ucrainenii de vest și cei de est există o ruptură puternică, primii tinzând spre vest, iar ceilalți spre est în relațiile interstatale.

Așadar, istoricii desprind concluzia că Ucraina de azi este un stat artificial, a cărui bază a fost pusă de către Lenin la 1917, beneficiind, ulterior, de sprijin substanțial atât din partea lui Stalin, dar mai ales al lui Nikita Hrușciov și Leonid Brejnev, amândoi de origine ucraineană, ajunși pe treapta cea mai înaltă în conducerea marelui stat sovietic, ca secretari generali ai PCUS. În consecință, avându-se în vedere poziția Ucrainei, ca cea mai apropiată de Occident, liderii amintiți s-au străduit să confere Ucrainei teritorii suplimentare, dar și o imagine cât mai aproape de idealul pe care-l propagau cu atâta vehemență, ce se constituia în: forță, putere, vigoare, caracteristice unei orânduiri ce vine din urmă și pe care o promovau drept gropar al capitalismului. Așa se explică ingineriile la care s-au dedat conducătorii sovietici amintiți, de a-i asigura o temelie solidă acestei țări, realizând tot felul de artificii pentru a o transforma într-un puternic cap de pod și de lungă durată, în fața așa-zisei amenințări capitaliste.

Sunt multe lucruri de spus despre toate acestea, dintre care amintim transformarea Ucrainei, deși componentă a Uniunii Sovietice, ca celelalte 15 republici, fără personalitate juridică, în membră legitimă a ONU, alături de țara-mamă, Uniunea Sovietică, tocmai pentru ca aceasta să-și poată asigura o voce diplomatică în plus la nivel internațional.

Cazul cel mai elocvent în privința ingineriilor aplicate în zonele teritoriale alipite este modul în care a procedat cu Basarabia și Bucovina noastră, în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și înaintea acestuia. După ce Lenin, la 1917, ar fi vrut să încorporeze integral aceste două ținuturi românești ca gubernii ale Ucrainei, în 1945, Stalin a procedat la dezmembrarea lor, lăsând Republicii Moldova, e vident sovietică, din cei 55.143 kmp răpiți, doar 33.846 kmp, restul fiind încorporat Ucrainei, într-un mod foarte ciudat. Este vorba de nordul Bucovinei și ținutul Herța, în partea de nord,și cele trei județe din sud: Cabul, Bolgorod și Ismail, amputări care i-a redus Basarabiei nu numai lungimea graniței cu România, dar și posibilitatea de dezvoltare și de ieșire în lume, suprimându-i complet accesul la Marea Neagră și Dunăre. O izolare completă și sub strict control sovietic. Să nu uităm apoi, printre multe altele, diversiunea cu Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească, creată în 1924, pe o suprafață de circa 10.000 de kmp, în stânga Nistrului, pe osatura actualei Transnistrii, cu scopul de a sabota bunul mers al Basarabiei, care atunci făcea parte din România Mare. Alt adevăr este că majoritatea politicilor de asimilare a românilor basarabeni, de schingiuire a acestora, aplicate de Moscova, era sugerată de către conducerea Kievului. Așadar, “nevinovata” Ucraină ne-a făcut nouă, românilor, de-a lungul vremii, mult rău și, din păcate, continuă.

Dezmembrarea Uniunii Sovietice sub Gorbaciov a pus Ucraina în situația de a-și crea o nouă identitate, ca de altfel, toate celelalte republici unionale din Europa, respectiv Republica Moldova, Estonia, Letonia. Ucraina a devenit și ea independentă și, ca renăscută, subiect de drept internațional, ceea ce ar fi însemnat, printre altele, reglarea granițelor cu țările vecine, dintre care Republica Moldova, independentă și ea, ar fi fost prima în drept. Iată ce spunea în acest sens Mircea Drug,viitor prim-ministru al republicii Moldova, cu prilejul marii demonstrații de la Chișinău, din data de 27 august 1989: “Kievul va trebui să accepte ceea ce înțelege foarte bine: nordul Bucovinei, Ținutul Herța, Insula șerpilor, nordul și sudul Basarabiei, sunt pământuri românești. Ucraina va avea stabilitate statală numai dacă va merge pe granițele sale istorice, ca Turcia și Austria”.

Așadar, Moldova a strigat, dar țara-mamă, România, s-a făcut că nu aude, deși era pe deplin îndreptățită să ceară, cu voce tare, ca și Letonia, Lituania și Estonia, anularea Pactului Ribbentrop-Molotov, pentru Basarabia și Bucovina și, cu siguranță, în acel context imediat, astăzi puteam să avem o vecină - Republica Moldova, cu teritoriu întreg. Politicienii noștri nu că n-au știut , dar n-au vrut să bată fierul până era cald și, astfel, s-a pierdut o uriașă ocazie istorică, care nu știm dacă se va mai repeta vreodată.

S-au scurs, din acel moment, peste trei decenii și orizontul de timp s-a îndepărtat tot mai mult de noi. Perspectiva de a recupera cei peste 21.000 kmp de teritorii de la Ucraina și de realipire a Basarabiei este tot mai incertă, dacă nu chiar nulă. La această stare de fapt au contribuit chiar guvernanții noștri care, în 1997, au reînnoit tratatul cu Ucraina privind delimitarea graniței de nord și est, exact în aceleași condiții în care s-a realizat cu Uniunea Sovietică, în 1961, când se știe foarte bine noi, nu aveam niciun cuvânt în fața acesteia. Deși Ucraina avea și are un cu totul alt statut, ea devenind subiect de drept internațional, cu posibilități de negociere, din 1991, când, și-a proclamat independența față de defuncta URSS, ai noștri “bărbați de stat,, n-au ridicat nicio obiecțiune, făcând Ucrainei cei 21.000 kmp, trup din trupul țării, un nemeritat cadou, pe care cu o generozitate inconștientă l-au numit drept sacrificiu istoric din partea noastră. Adică un fel de “treacă de la noi”, pentru că ei, ucrainenii, nu sunt destul de întinși și de puternici.

Dacă noi, românii, suntem niște “papă-lapte”, iată că mama-Rusie a lui Putin nu-i iartă derapajele. Vorbeam la început că Ucraina are încorporat între granițele sale mult teritoriu străin, inclusiv rusesc. Este vorba de Peninsula Crimeea și de Regiunea Donețk, făcute cadou Ucrainei în 1954, de către ucraineanul Nikita Hrușciov, ajuns cel mai puternic om al URSS. Iată că acum, când lui Putin nu-i mai convine comportamentul Ucrainei, printre multe altele, el își cere teritoriul înapoi. Deocamdată, a și pus mâna pe Peninsula Crimeea, iar războiul de acum câțiva ani și marile concentrări de trupe în zona Donețk, de dată recentă, cât și menținerea tensiunilor în zonă, dovedesc intenția acestuia de a sancțina Ucraina și teritorial.

România nu este Rusia, dar și noi am putea face presiuni asupra Ucrainei, cel puțin în privința câștigării unor drepturi ale românilor supuși unui accentuat proces de asimilare. Vorbind de Bucovina, la 1775, ponderea românilor aici era de 74 la sută, în 1918, la unire, de 47 la sută, iar acum puțin peste 400.000. Un trist adevăr care, din păcate, pe guvernanții noștri, de ieri și de azi, îi lasă indiferenți.

2 comentarii

  1. Adi 7 mai, 2021 at 20:54 Răspunde

    Să înțeleg că citesc Cuvântul liber sovietic? E doar propagandă ieftină care nu ține la un popor care a trecut prin comunismul de sorginte rusesc.

  2. Serban Vasile 9 mai, 2021 at 10:49 Răspunde

    Pacatul nostru major,este ca lasam lucrurile sa ”curga”,in avantajul altora,desi intotdeauna am fost furati,injositi si deposedati,dar am acceptat ca ”merge si asa” !! Aveam in fosrte multe imprejurari,dreptul de a ne apara ”ceea ce este al nostru”,dar am avut parte de conducatori tradatori, vinzatori de tara si distrugatori de neam,asa cum avem si acum,si nu stiu,inca,pina cind.Pacat,ca am avut si avem posibilitatea de a fi o tara puternica,cu tot ceea ce este nevoie pentru a trai toti decent sau bine, dar nu am reusit sa ne alegem conducatori potriviti,patrioti,doritori de bine pentru toti, ba mai mult am ales hoti, pungasi,numai pentru binele lor si al familiilor lor!

Lasă un comentariu