MDLPA - PLĂȚI DE PESTE 70 MILIOANE DE LEI, PENTRU INVESTIȚII REALIZATE PRIN PNDL

Distribuie pe:

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, la sfârșitul lunii trecute, suma de 70.154.983,81 lei, în vederea decontării facturilor pentru 108 obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I, a fost plătită suma de 11.175.052,89 lei pentru 14 obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 58.979.930,92 lei pentru 94 de proiecte de investiții.

Programul Național de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanțare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităților administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educațională, de sănătate și de mediu, sportivă, social-culturală și turistică, administrativă și de acces la căile de comunicație, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanțare multianuale, încheiate între minister și beneficiarii obiectivelor de investiții.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora sunt publice și pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secțiunea Lucrări Publice, Programul național de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiții, iar transferurile lunare sunt publicate în secțiunea Plăți, informează Serviciul Comunicare din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Lasă un comentariu