BANCHERUL, BOGAȚII... DUMNEZEU

Distribuie pe:

* “Mai vechi decât orice este Dumnezeu, fiindcă nu este născut; mai frumos decât lumea, fiindcă este opera Lui; mai repede decât gândul, fiindcă străbate universul; mai tare decât nevoia, fiindcă învinge totul; mai înțelept decât timpul, fiindcă descoperă toate. Dumnezeu este ființă fără început și fără sfârșit”.

Thales din Milet (640-548 î.d. Hr.) filosof presocratic, matematician grec, numit părintele științelor.

***

* “Bogații consideră averile, care sunt comune tuturor oamenilor, ca ale lor. Dacă fiecare om și-ar opri pentru sine numai atât cât îi trebuie pentru satisfacerea nevoilor sale și dacă ar da ce-i prisosește celui nevoiaș, atunci nimeni n-ar mai fi bogat și nimeni n-ar mai fi sărac ... Oare nu ești lacom, nu ești hoț, când îți însușești cele ce ți-au fost date în administrarea ta? Cel ce dezbracă pe cel îmbrăcat se numește borfaș.

Merită alt nume cel care nu îmbracă pe cel gol, odată ce poate face aceasta? Pâinea pe care o ții tu este a celui flămând, haina pe care o păstrezi în lăzile tale, este a celui dezbrăcat; încălțămintea care se strică în casele tale este a celui desculț; argintul pe care-l ții îngropat, este a celui nevoiaș. Deci, pe atâția oameni nedreptățești, câtorva ai putea să le dai din avuțiile tale (Omilia a VI-a).

Sf. Vasile cel Mare (330-379), Arhiepiscop al Cezareii Capadociei, considerat doctor al Bisericii și unul din cei trei arhiepiscopi de seamă răsăriteni, alături de Sf. Grigore de Nazians și Sf. Ioan Gură de Aur.

***

* “Un bancher s-a îmbolnăvit, pe neașteptate, de o boală foarte gravă, încât medicul nu i-a dat nicio șansă; Era vorba despre câteva ore. Omul, speriat de situația neașteptată, treburile personale nu-i erau puse la punct; el l-a rugat pe doctor să facă tot ce poate pentru a-i mai lungi pentru câteva ore viața, cel puțin până a doua zi, și-i va da o sumă mare de bani. Acesta i-a răspuns astfel: “Eu nu pot vinde zile și viață. Aceasta o poate face numai Tatăl cel Ceresc, Creatorul a tot ce există”.

“Se cuvine ca noi, oamenii, să vorbim mai mult cu Dumnezeul din noi, pentru că nu știm nici ceasul, nici ziua; să priveghem, să medităm și să ne rugăm” (n.a.).

P.S. Epistola I Timotei cap. 2, vers.1-4: “Vă îndemn fraților, înainte de toate, să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri, pentru toți oamenii. Pentru împărați și pentru toți care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viață pașnică și liniștită, întru toată cuvioșia și bună cuviința. Că acesta este lucru bun și primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”.

Lasă un comentariu