* “NU putem vorbi de iubire, de bunătate, de dreptate, de toleranță, decât dacă le ancorăm și le fundamentăm în divin. De pildă, e simplu ca eu să cred în dumneata și dumneata să crezi în mine. Dar nici unul din noi nu poate fi absolutul, nu putem fi un credit absolut. Eu cred în dumneata și dumneata crezi în mine, adică eu am încredere în dumneata și dumneata în mine, când amândoi credem în același adevăr și ne referim la aceeași poruncă, la aceeași ordine sau armonie divină, care este mai presus de mine, și de dumneata. Moralitatea publică, dacă nu se raportează la un fundament stabil, absolut, este nițel suspendată, fragilă...”
Galeriu Constantin (1918-2003), preot, profesor de teologie, unul din cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei românești.
***
* “Oamenii învățați, dar fără talent propriu, adică purtătorii științei moarte, mi-i închipuiesc ca o sală întunecată cu o ușă de intrare și cu una de ieșire. Ideile străine intră printr-o ușă, trec prin întunericul sălii și ies pe cealaltă, indiferente, singure și reci. Capul unui om de talent e ca o sală iluminată, cu pereți de oglinzi. Din afară vin ideile, într-adevăr reci și indiferente, dar ce societate, ce petrecere găsesc. În lumina cea mai vie ele-și găsesc pe cele ce se-aseamănă, pe cele ce le contrariază, dispută concesii și ideile cele mari, chintesența vieții sale sufletești, se uită la ele din această sală iluminată? Multe, întâi inamice, iasă înfrățite, toate cunoscându-se, toate știind clar în ce relațiune stau sau mai pot sta - și astfel se comunică și auditoriului și el se simte în fața unei vieți armonice, care-l atrage”.
Mihai Eminescu (1850-1889), “Poet nepereche”
***
* “DAMOCLES era curteanul regelui Dionisie, din Siracusa. Era un om lingușitor, care nu-l mai slăbea pe rege cu tot felul de laude și lingușeli. - Damocles! - zise într-o zi regele. Dacă tu mă crezi atât de fericit, hai să-ți dau ție câtva timp locul meu, să vezi cum e să te simți în el! Și fu așezat Damocles în scaunul regelui, îmbrăcat în haină regală. Servitorii îi serveau tot felul de băuturi și desfătări. Se veselea Damocles. Dar privind întâmplător în sus, ce să vadă? Un lucru de groază. Deasupra capului său atârna o sabie ascuțită, legată de un singur păr de cal. Damocles s-a ridicat îngrozit să fugă și n-a voit să mai guste din băuturi și desfătări. Atunci regele i-a zis: - Ei, vezi, Damocles, care este fericirea mea ? Griji de primejdii amenință clipă de clipă tronul meu și, peste toate, mă amenință și pe mine sabia morții, care mă poate răpune în orice clipă. Damocles a înțeles lecția.
Și noi, creștinii, trebuie să înțelegem că avem o astfel de sabie deasupra noastră: “Sabia morții”, care ne pândește clipă de clipă. Să ne apărăm contra ei cu singurul lucru cu care ne putem apăra: “Priveghiați deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru!” (Matei 24, 42.)
P.S. Psalmul 111, vers: 1-4: “Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile lui va voi foarte. Puternică va fi pe pământ seminția lui; neamul drepților se va binecuvânta. Slavă și bogăție în casa lui, și dreptatea lui rămâne în veacul veacului. Răsărit-a în întunerec lumina drepților cel milostiv îndurat și drept”.
