INCIDENT MINOR, IMPLICAȚII MAJORE...

Evenimentul de frontieră ucraineano-român de la Vicovul de Sus, când, pe 7 august a.c., în jurul orei 6.00, un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, aflat în misiune de supraveghere și control a frontierei de stat, a observat un aparat de zbor de mici dimensiuni care se deplasa dinspre Ucraina spre România este deja bine cunoscut. Media românească, dar și străină, l-au răspândit în lumea largă și l-au judecat în diferite moduri. Problema, care pare neelucidată încă, este dacă autoritățile românești cu responsabilități legale privind paza frontierelor au procedat corect ori nu. Și dacă nu, cine a greșit. Pentru că, în mod sigur, nu numai Poliția de Frontieră are obligații în directă legătură cu securizarea granițelor României. Cu atât mai mult cu cât frontierele noastre estice și, în parte, cele nordice coincid cu ale Uniunii Europene, marcând, totodată, și limita europeană estică a N.A.T.O.

Dacă ne asumăm o călătorie printre nenumăratele atribuții ale Poliției de Frontieră, întâlnim și următoarele misiuni, unele aflate în conexiune cu incidentul atât de discutat:

- execută supravegherea și controlul la trecerea frontierei de stat a României, previne și combate migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră în zona de competență, precum și orice altă încălcare a regimului juridic al frontierei de stat; supraveghează, prin observare directă permanentă, spațiul aerian adiacent frontierei de stat și mării teritoriale; organizează și realizează cooperarea, în domeniile specifice de activitate, cu organele similare ale statelor vecine, ale altor state sau comunități de state, conform înțelegerilor bi sau multilaterale la care România este parte etc.

Cunoscându-i acum obligațiile legale, se pare că, în situația dată, Poliția de Frontieră nu a greșit. S-a achitat de sarcinile specifice ce-i reveneau: a descoperit dubla încălcarea a frontierei de către o aeronavă străină; a identificat tipul avionului și proveniența sa; a anunțat structurile interne obligate să intervină; - a informat oficialitățile statului vecin; a organizat imediat căutarea bunurilor traficate.

Toți cei care au fost angrenați, într-un mod sau altul, în activități conexe pazei frontierei de stat, cunosc că pentru fiecare astfel de eveniment, la Poliția de Frontieră există, stabilit prin regulamentele interne, un sistem clar de raportare. Acesta include responsabilitățile fiecărui eșalon, modul de raportare ierarhică, timpii limită de ajungere a raportului la nivelul cel mai de sus, măsurile imediate luate la locul producerii evenimentului și eventuale propuneri. Este foarte puțin probabil ca cei de la Vicovul de Sus să fi procedat altfel.

Deși pare un incident minor (presupunând că niște cetățeni ucrainieni au folosit un avion utilitar pentru a arunca țigări de contrabandă în România), la o analiză atentă întâmplarea de la frontiera de nord are suficiente ingrediente menite să ne pună pe gânduri.

Un aparat de zbor străin a evoluat nesupravegheat în spațiul aerian al României, al Uniunii Europene și al N.A.T.O., timp de 40 de minute! Perioadă în care toate (chiar toate!) structurile românești cu obligații de intervenție imediată au rămas pasive. Unitățile de radiolocație din zonă, care au misiunea de a descoperi orice prezență străină în spațiul aerian național, au fost oarbe. Avioanele de interceptare, vestitele F-16 multirol, au rămas la sol. Centrul de Operațiuni Aeriene de la Balotești nu a schițat niciun gest. Nici celelalte structuri responsabile de securitatea noastră, dispuse pe întreg teritoriul țării, cele mai multe aflate în apropierea frontierelor, unele încadrate cu personal al N.A.T.O., nu par a fi întreprins ceva.

Desigur, fiecare a prezentat o anumită motivație pentru propria pasivitate. Ministerul Apărării, spre exemplu, ne anunță că din punctul de vedere al armatei, avionul ucrainean nu a existat. De ce? Pentru că radarele militare nu l-au interceptat. Prin urmare, dacă nimeni nu a încălcat spațiul aerian național, pentru ce să fi fost necesară o intervenție din partea aviației române? “Din analiza informațiilor la dispoziție, nu au rezultat date care să confirme, în mod obiectiv, utilizarea neautorizată a spațiului aerian național în zona de referință”.

Numai că, dacă în locul avionului relicvă (model 1947, supranumit Anușca și Kukuruznik, cu o viteză de croazieră comparabilă cu a unui automobil) ar fi fost un avion de luptă modern, 40 de minute îi erau suficiente pentru a-și descărca încărcătura la Kogălniceanu, sau la Deveselu, sau la Câmpia Turzii, sau chiar asupra Parlamentului ori a Palatului Victoria!

Și, de unde știm că această incursiune, în urma căreia nu s-a descoperit nicio marfă de contrabandă, nu a constituit un test al vigilenței sistemului nostru de apărare? Un test al capabilității de reacție al N.A.T.O.? Poate garanta Ministerul de Interne că nu acesta a fost motivul real al încălcării spațiului aerian național? Sau, poate fi sigur Ministerul Apărării integrat în marea armată a N.A.T.O că nu i s-a verificat astfel operativitatea?

Ca în marea majoritate a cazurilor când, ca stat, ne dăm cu stângul în dreptul, structurile plătite pentru a fi evitate asemenea situații, tac. Nu se discută despre responsabilități, despre sancțiuni și nici despre măsuri imediate de nerepetare.

În aceste condiții, în care instituțiile românești cu obligații privind securitatea țării nu au mișcat nici măcar un deget pentru a reține un avion străin care zburda liber prin spațiul nostru aerian, poate ar fi necesar să ne întrebăm ce ne deosebește de ucrainieni. Ce au ei și noi nu avem?

Să ne întrebăm de ce ucrainienii, în exact timpul cât spațiul nostru aerian a fost încălcat fără ca noi să reacționăm în vreun fel (40 de minute), au reușit să ridice de la sol un avion de luptă aflat la câteva sute de kilometri de Vicovul de Sus, să realizeze interceptarea, să oblige aeronava aflată în culpă, să aterizeze și, în plus, să-i aresteze pe ocupanți? Au știut ei din timp de “incursiune”? Sau, pur și simplu, sunt mai responsabili decât suntem noi?

Măsurile ce au fost luate în urma acestui incident, eveniment de frontieră ce ar putea avea implicații mult mai profunde decât par la o primă vedere, nu le cunoaștem. Nici nu există semne că cineva ar fi preocupat de punerea la punct a ceea ce s-a dovedit greșit în abordarea acestei probleme de securitate a frontierelor. Cu atât mai puțin că s-ar intenționa operarea unor modificări serioase, acolo unde ar fi necesar.

Chiar dacă oficialitățile rămân insensibile, persiflând prin indiferență evenimentul, situația rămâne gravă. Deși pare marginală, ea reverberează puternic la nivel național, pentru că ridică o problemă de încredere. Și, precum în dragoste, unde încredere nu e, nimic nu e.

TEODOR PALADE

Lasă un comentariu