10 SEPTEMBRIE - ZIUA MONDIALĂ PENTRU PREVENIREA SUICIDULUI

Distribuie pe:

Ziua mondială pentru prevenirea suicidului este marcată, în fiecare an, la 10 septembrie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare în rândul populației cu privire la gravitatea acestui fenomen, dar și pentru a promova o serie de măsuri de prevenire pentru a-l combate.

Asociația Internațională pentru Prevenirea Suicidului informează, pe site-ul său oficial (iasp.info), că la fiecare 40 de secunde se înregistrează un suicid, acesta numărându-se, an de an, printre primele 20 de cazuri de deces la nivel mondial, cu un total de peste 800.000 de persoane. Numărul celor care au tentative de suicid este, însă, de până la 25 de ori mai mare, ceea ce înseamnă că mult mai multe persoane au fost pe cale să comită un act suicidar sau au trăit în preajma unei astfel de persoane. Se estimează că pentru fiecare viață pierdută ca urmare a suicidului, alte 135 de persoane sunt afectate, ceea ce duce la o cifră de circa 108 milioane de persoane afectate de comportamentul suicidar în fiecare an. Comportamentul suicidar cuprinde nu doar suicidul propriu-zis, ci și gândurile sau tentativele suicidare.

Tema ediției din 2019 a acestei zile, “Working Together to Prevent Suicide”, îndeamna la o colaborare a întregii comunități pentru prevenirea suicidului. Asociația Internațională pentru Prevenirea Suicidului amintește faptul că un simplu minut acordat unei persoane cu o astfel de problemă îi poate schimba acesteia cursul vieții. Deseori, oamenii au o retincență în a interveni în astfel de situații, din diferite motive, inclusiv de teamă că nu vor ști cum să abordeze o persoană care se confruntă cu gânduri suicidare, dar specialiștii ne asigură că nu există o formulă standard, iar empatia, compasiunea și chiar simpla dorință de a ajuta sunt elemente-cheie în prevenirea unei tragedii. De asemenea, mulți se confruntă cu teama de a nu înrăutăți situația, gândindu-se că simpla abordare a acestei chestiuni poate influența negativ persoanele vulnerabile, conducându-le chiar către comiterea suicidului. Studiile, însă, dovedesc contrariul, și anume aceea că oferirea sprijinului și simpla disponibilitate de a asculta problemele celuilalt reduc stresul și în niciun caz nu îl exacerbează. De asemenea, o atenție deosebită trebuie acordată celor care prezintă simptome alarmante, cum ar fi: lipsă de speranță, furie necontrolată, dorință de răzbunare, acțiuni nesăbuite sau foarte riscante, consum abuziv de alcool sau de droguri, anxietate, insomnii sau schimbări bruște de dispoziție.

Mulți dintre cei care au avut tentative de suicid mărturisesc că în momentele de disperare, când nu mai vedeau altă soluție decât aceea de a-și lua viața, ar fi avut nevoie de implicarea unui apropiat, ar fi avut nevoie ca cineva să le vadă suferința și să-și ofere sprijinul. De multe ori, însă, nici măcar nu au fost întrebați dacă au vreo problemă sau dacă ar avea nevoie de ajutor. Tocmai de aceea, pentru că au trecut prin astfel de stări, aceste persoane își oferă astăzi sprijinul, desfășurând, totodată, activități de prevenire a suicidului.

Inițiată în anul 2003, de către Asociația Internațională pentru Prevenirea Suicidului, în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății, Ziua mondială pentru prevenirea suicidului este marcată printr-o serie de evenimente, conferințe, campanii și activități publice, menite să atragă atenția asupra suicidului, una dintre cele mai frecvente cauze de mortalitate prematură. Pentru organizarea acestora, Asociația Internațională pentru Prevenirea Suicidului necesită sprijinul instituțiilor de stat, al agențiilor guvernamentale, al organizațiilor non-guvernamentale, al asociațiilor naționale și internaționale, al comunităților locale, al cercetătorilor, al medicilor și al voluntarilor. (evz.ro)

Lasă un comentariu