SIMPLIFICAREA PROCEDURII ÎN CE PRIVEȘTE CADASTRAREA TERENURILOR ÎN ROMÂNIA

Distribuie pe:

Au fost supuse dezbaterii în această săptămână, în plenul Camerei Deputaților, modificări importante la Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, care aduc o serie de clarificări în ceea ce privește notarea posesiei inclusiv asupra terenurilor dobândite prin titluri de proprietate emise în baza Legii nr. 18/1991 înscrise în cartea funciară, la cerere sau din oficiu.

În cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară au fost indexate prețurile plătite din veniturile proprii ale ANCPI. Astfel, prețul per imobil a fost indexat la extravilan cu coeficienți de dificultate în funcție de relief, iar pentru intravilan, în funcție de efectuarea lucrărilor de cadastru sistematic la nivel de comună, oraș sau municipiu reședință de județ, respectiv pentru municipiul București și județul Ilfov.

De asemenea, complexitatea lucrărilor de identificare a vechilor cărți funciare din zona de aplicare a Decretului-Lege nr. 115/1938 a fost cuantificată cu un coeficient de majorare de 1,4.

Aceste măsuri au în vedere accelerarea lucrărilor de cadastru sistematic și deschiderea de noi cărți funciare, gratuit pentru cetățeni, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară.

O altă reglementare vizează includerea în categoria imobilelor înscrise din oficiu în cartea funciară a terenurilor pentru care se vor emite titluri de proprietate, atât în baza planurilor parcelare, cât și a planurilor de încadrare în tarla. Astfel, cetățenii vor obține titlul de proprietate însoțit de încheierea de carte funciară și de extrasul de carte funciară.

Proiectul de lege - în forma ajunsă la plen - este rezultatul efortului comun al parlamentarilor, indiferent de formațiunea politică, eu însămi propunând amendamente semnificative, unanim admise.

Proiectul de lege a fost adoptat în această săptămână în Camera Deputaților, legea fiind trimisă la promulgare.

Deputat DUMITRIȚA GLIGA

Lasă un comentariu