GUVERNUL A APROBAT ALOCAREA A PESTE 310 MILIOANE DE LEI PENTRU ASIGURAREA ALIMENTĂRII CU ENERGIE TERMICĂ ÎN 31 DE LOCALITĂȚI

Distribuie pe:

Guvernul a aprobat joi, printr-o hotărâre, alocarea a 310.426.000 lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Executivului în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populației în 31 de unități administrativ-teritoriale.

“Asigurăm continuitatea furnizării de energie termică în localități. Am asigurat resursele financiare necesare pentru acoperirea facturilor datorate către furnizori de autoritățile locale”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, citat în comunicat.

El a precizat că “abia” miercuri seară a fost primită și solicitarea de alocare a sumei de 968 milioane lei din partea municipiului București, pentru care nu a existat timpul fizic pentru o analiză care să permită o fundamentare corectă în raport cu celelalte solicitări.

Cererea va face obiectul unei analize ulterioare împreună cu Ministerul Finanțelor, se arată în comunicat. (AGERPRES)

Lasă un comentariu