* “Cel ce va proslăvi pe Dumnezeu, și Dumnezeu va proslăvi pre dânsul, și aici, și întru împărăția ceriului; iar cel ce nu va proslăvi pre Dumnezeu, ci-și va proslăvi puterea și înțelepțiia (înțelepciunea) sa, acela de Dumnezeu nu va fi proslăvit (lăudat, mărit). Dumnezeu fiind milostiv, iarăși va întoarce mila sa spre voi, măcar (chiar) de te-au și întristat pentru păcatele tale. Și de te vei smeri lui Dumnezeu, El nu te va lăsa, ci în toată vremea te va milui. Frica lui (de) Dumnezeu este mumă (mama) tuturor binefacerilor și îndreptărilor.
Tudor Arghezi (1880-1967), scriitor român, cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române.
***
* “Pentru redresarea țării, ne trebuie familii sănătoase, pentru că aici se vor forma viitorii bărbați de stat. Aici se formează geniul, eroul, mucenicul... familia, împreună cu școala, biserica împreună cu școala, legătura mai strânsă dintre religie și știință, între credință și viață, toate acestea, în sfârșit, vor putea, în timp, să ne readucă acolo unde merităm. Calea va fi lungă, poate cât a durat stricăciunea, dar avem șansa restaurării în viitor”.
Părintele Iustin Pârvu (1919-2013), urmează Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica începând cu anul 1939. Între anii 1942-1944 merge, ca preot misionar, pe Frontul de Est, până la Odessa. Este arestat pe motive politice și condamnat la 12 ani închisoare în anul 1948; mai primește încă 4 ani de condamnare la închisoare pentru faptul că nu s-a lepădat de credință. Împreună cu părinții duhovnici: Ilie Cleopa, Ioanichie Bălan, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloaie, Arsenie Papacioc, Paisie Olaru, au format o pleiadă de duhovnici care au intrat în istoria Bisericii Ortodoxe Române și a neamului nostru Românesc. Pe mormântul părintelui Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, jud. Neamț, găsim următorul epitaf: “Eu toată viața mea am mers înainte cu Evanghelia lui Hristos, iar în spate cu Națiunea Română!”.
***
* “Filosoful grec Socrate (469-339 î.Hr.), odată de ziua numelui său, a primit de la învățăceii și admiratorii lui tot felul de daruri scumpe. Pe urmă a venit la el și un sărac care a zis: - Învățătorule, eu n-am avut daruri să-ți aduc; eu n-am avut nimic altceva să-ți aduc decât pe mine însumi! Dispune de mine cum voiești. - Acesta-i darul meu cel mai scump, a zis înțeleptul Socrate”.
Acesta este, dragii mei, darul pe care-l așteaptă Domnul Iisus Hristos de la noi: să avem o viață în Hristos, trăită cu El, în slujba Lui.
Strămoșii noștri din vechime, în conducerea “cetății” lor, aveau două direcții inimitabile: “Sfatul bătrânilor înțelepți” și “Sfatul lui Dumnezeu”. Acum, în “era tinerilor debordanți și ultrainteligenți”, se pare că s-a renunțat la sfatul înțelepților bătrâni. Ceea ce este o greșeală gravă cu urmări, care de 31 de ani le vedem, dar, din păcate, le și suportăm. Ne-a mai rămas “Bunul Dumnezeu” - Cinstea, Onoarea, Demnitatea, Dragostea, Cumpătarea, Iertarea, Bunătatea dar... “cumpătată” și nu dusă la extremis, fiindcă vorba proverbialului: “Capul plecat sabia nu-l taie, dar... nici soarele nu-l vede”. Dumnezeu și înțelepciunea românească au salvat de multe ori țara noastră; O putem face și acum... trebuie doar să vrem și să ne dăruim total lui Dumnezeu, și El va ști ce să facă cu cei ce-L iubesc. Ne ajută și sfatul “Sfântului Ardealului” care ne reamintește mereu: “Cine are minte, să ia aminte!”
P.S. “Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor” (Matei cap. 5. vers. 8-10).
PĂRINTELE ILIE
