- Ai mașină?
- Nu. De ce mă întrebați?
- Pentru că vrei să faci școala de șofer.
- A, tata are un BMW nou, care mă ispitește și pe mine.
- Câți ani ai?
- Douăzeci și doi de ani fac în Mai, anul viitor.
- Lucrezi? Ce faci?
- Sunt student la Universitatea “Petru Maior”
- Știi cine a fost Petru Maior?
S-a instalat o liniște jenantă. Interlocutorul care dorea să știe cum se circulă cu BMW prin intersecție, nu putea să scoată un cuvânt despre Petru Maior. Se uita în gol, își strângea buzele și își frământa mâinile, dar fără niciun folos.
- Ai auzit de Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae?
- Nu!
- Ai făcut în liceu limba latină?
- Da, dar nu am luat-o în serios, nici eu, nici colegii.
- Știi ce înseamnă Supplex libellus?
- Nu!
- Bine, am să-ți spun tot eu. Supplex. Ardelenii și maramureșenii îi spun suplică, adică plângere. Libellus este cuvântul libel de la noi cu semnificația de scriere satirică, diatribă și cărticică. Cuvintele au aceeași semantică, iar asemănarea fonetică între ele este evidentă: supplex - suplică, libellus - libel.
Pe vremea când eu eram student ca dumneata, dacă îndrăzneam să spunem că limba română este o limbă romanică derivată din latina vulgară, ne băgau la “zdup” ani grei.
Deci supplex libellus însemnează un memoriu prin care valahii din Transilvania se plângeau împăratului că nu au drepturi, cu toate că sunt majoritari. Să-ți citesc câte ceva din această plângere, din această suplică:
“Numirile odioase și pline de ocară: tolerați, admiși, nesocotiți între stări și alte de acest fel, care, ca niște pete din afară, au fost întipărite fără drept și fără lege, pe fruntea națiunii române, acum să fie cu totul îndepărtate, revocate și desființate. Națiunea română să fie repusă în folosința tuturor drepturilor civile. Clerul acestei națiuni, credincios bisericii orientale, să fie tratat în același fel ca și clerul națiunilor care alcătuiesc sistemul uniunii. La alegerea slujbașilor și a deputaților în dietă... să se procedeze în chip just, în număr proporțional cu această națiune”.
- Cum, românii din acele timpuri nu aveau niciun drept?, m-a întrebat studentul.
- Niciunul! Cererea a fost adresată împăratului Leopold al ll-lea, la Viena, dar ăsta, neavând opinii sau, de frica unei incorectitudini, a făcut o greșeală și mai mare, a trimis petiția spre rezolvare Dietei de la Cluj. Parafrazându-l pe Fouche se poate spune că evitarea soluționării petiției de către împărat a fost mai mult decât o greșeală, mai mult decât o crimă, a fost un afront grav adus valahilor din Transilvania. Așa a început înverșunarea și întărâtarea, care au căpătat amploare după refuzul lui Kossuth de a da drepturi popoarelor din imperiu, iar efectul acestor nedreptăți s-a văzut în 1918.
Nu cred că acum erai student la universitate și nici nu-ți cumpărai mașină dacă pe acel document nu era și iscălitura lui Petru Maior. La ce secție ești student?
Tânărul nu a răspuns. A pus capul în pământ și, în final, a bâiguit:
- Istorie. Mi-este rușine.
Tot este bine dacă îi este rușine, lucru rar pe la noi, mi-am zis, dar sunt consternat că un student de anul III de la o universitate de prestigiu, care poartă numele marelui cărturar și luptător pentru drepturile Valahilor din Transilvania, nu știa cine a fost Petru Maior.
(Va urma)
Dr. ONORIU I. CORFARIU
