UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR, OBLIGATE SĂ ÎNSCRIE ȘI PERSOANELE FĂRĂ COD NUMERIC PERSONAL

Distribuie pe:

În Monitorul Oficial nr. 132, din 9 februarie 2022, a fost publicat Ordinul comun al ministrului Educației și al ministrului Afacerilor Interne nr. 165/2021/3.080/2022 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 16, alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011 referitoare la obligația unităților de învățământ preuniversitar de a înscrie persoanele care nu dețin un cod numeric personal.

Astfel, părintele sau reprezentantul legal al unei persoane minore care nu deține un cod numeric personal, întrucât nu este înregistrată în registrele de stare civilă române, poate solicita înscrierea acesteia într-o unitate de învățământ preuniversitar, înscrierea făcându-se în baza datelor de identificare declarate de părinte sau de reprezentatul legal al persoanei minore.

După primirea solicitării, unitatea de învățământ preuniversitar informează, în scris, serviciul public de asistență socială din cadrul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia își desfășoară activitatea cu privire la situația persoanei pentru care s-a solicitat înscrierea în învățământul preuniversitar, în vederea efectuării demersurilor necesare înregistrării nașterii respectivei persoane în registrele de stare civilă române.

Noile norme metodologice au intrat în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, respectiv 9 februarie 2022. (L.P.)

LUCREȚIA POP

Lasă un comentariu