* “Lăcomia pântecelui e stinsă prin înfrânare; curvia, prin darul dumnezeiesc și prin dorința bunurilor viitoare; iubirea de argint, prin compătimirea celor săraci; mânia, prin dragostea față de toți și prin bunătate; întristarea lumească, prin bucuria duhovnicească; trândăvia, prin răbdare, stăruință și mulțimire către Dumnezeu; slava deșartă, prin lucrarea ascunsă a poruncilor și prin rugăciunea neîncetată întru zdrobirea inimii; mândria, prin aceea că nu judecăm și nu disprețuim pe nimeni, cum a făcut fariseul, ci ne socotim pe noi ca pe cei mai de pe urmă dintre toți”.
Ioan Damaschinul (676-749), este considerat ultimul părinte bisericesc, în ordine cronologică. Este unul din cei mai importanți gânditori ai Bizanțului, de origine aramaică-siriană. Spirit enciclopedic, a încercat să realizeze o sinteză de vaste proporții, a întregii cunoașteri a epocii sale, în spirit creștin, proiectul său fiind comparabil, prin proporții cu cel aristotelic. Lucrările sale intitulate Dialectica și Dogmatica reprezintă inestimabile documente cu privire la vocabularul filosofic și la proiectul, de secol VII, de integrare a aristotelismului în cultura creștină. Dogmatica rămâne până în zilele noastre un text de referință pentru înțelegerea dogmei creștine. Datorită contribuției sale însemnate la muzica liturgică ortodoxă a fost denumit “Maestrul muzicii”. Papa Leon al XII-lea l-a declarat “Doctor al bisericii”.
***
* “Părerea altora, chiar atunci când se deosebește de a noastră, trebuie să ne fie sfântă; să ne ferim să-i acuzăm pe alții de imoralitate, numai pentru că au alt crez sau alte convingeri: să acordăm vederilor opuse celor ce le avem, același respect pe care-l pretindem pentru ale noastre”.
Titu Liviu Maiorescu (1840-1917), academician, avocat, critic literar, eseist, estet, filosof, pedagog, politician, scriitor român, prim-ministru și membru fondator al Academiei Române. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza Junimismului politic și “piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici.
***
* “În anul 1547, a fost încoronat ca rege al Angliei, Eduart al IV-lea. În ziua încoronării, i s-au adus trei săbii, ca o închipuire a celor trei regate pe care le avea Anglia de atunci și pe care tânărul rege urma să le conducă” “Mai lipsește o sabie”, zise regele în ziua încoronării. Toți curtenii se tulburară la auzul acestor cuvinte și începură a se întreba ce sabie mai lipsește. Atunci regele zise: Mai lipsește “Biblia, sabia Duhului Sfânt”... Să o aduceți aici și să o puneți în fruntea celor trei, căci fără această “sabie” nu voi putea conduce împărăția”.
Răspuns înțelept, căci scris este în Sfânta Scriptură: “Îmbrăcați-vă întru toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva meșteșugurilor diavolului... Încingeți-vă mijlocul vostru cu adevărul, luați-vă pavăza credinței, coiful mântuirii și sabia Duhului Sfânt” (Efeseni cap. 6, vers.11-17).
P.S. “Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine și m-ai vindecat. Cântați Domnului cei cuvioși ai Lui și cântați pomenirea sfințeniei Lui. Doamne întru voia Ta, dat-ai frumuseții mele putere; dar când Ți-ai întors fața Ta, eu m-am tulburat. Către Tine, Doamne, voi striga și către Dumnezeu mă voi ruga. Slava mea să-ți cânte Ție și să nu mă mâhnesc; Doamne, Dumnezeul meu, în veac Te voi lăuda” (Psalmul 29, vers. 2, 4, 7-8, 12).
PĂRINTELE ILIE
