Motto: “Hristos e din nou răstignit în refugiații care fug de bombe.” (Mesajul Papei de la Roma, la slujba din Duminica Floriilor)
O știre de ultimă oră anunță că, pentru prima dată de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, tancuri germane vor intra în luptă, pe teritoriul Ucrainei, contra Rusiei. Militarii ucraineni ar putea fi antrenați să folosească tancurile germane în doar câteva zile, dacă au pregătire anterioară.
Conform responsabililor de rang înalt din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, “Rusia este gata să înceapă în perioada apropiată ofensiva spre Donețk și Lugansk.” Potrivit instituției, forțele armate ale Kremlinului și-ar fi consolidat pozițiile și urmează să ajungă pe teritoriul țării vecine pentru a porni operațiunea din regiunea Donbas. “Prognozăm că luptele în regiune vor începe în cea mai apropiată perioadă. Armata ucraineană este pregătită”, susține Kievul. În același timp, și liderul așa-numitei Republici Populare Donețk declara luni, citat de RIA Novosti, că urmează să fie intensificată operațiunea de eliberarea a regiunii. Ministerul Apărării din țara vecină nu exclude, însă, eventualitatea unui nou atac asupra Kievului, condiționat, desigur, de evoluția evenimentelor din Donețk și Lugansk.
Ca să înțelegem prezentul și nebunia lumii în care trăim, trebuie să cunoaștem trecutul. Numai o minte bolnavă poate considera că Istoria trebuie uitată. Nimic nu este mai prezent decât Istoria, în toate veacurile existenței umane, fiindcă ea se repetă (ciclic ori în spirală, cu aceleași premise și concluzii, doar personajele și decorurile se schimbă).
Așadar Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S. sau Uniunea Sovietică), formată din Rusia și 14 țări înconjurătoare, care se întindea de la statele baltice din Europa de Est până la Oceanul Pacific, incluzând majoritatea Asiei de Nord și porțiuni din Asia Centrală, a încetat să existe pe 26 decembrie 1991, prin declarația nr. 142-H a Sovietului Suprem, fiind recunoscută independența a douăsprezece republici ale Uniunii Sovietice, și crearea Comunității Statelor Independente (CSI), un efort oarecum nereușit al Rusiei de a menține URSS împreună într-o alianță economică. S-a format în 1991 și a inclus multe dintre republicile independente care alcătuiau URSS. În timp, CSI a pierdut câțiva membri și alte țări nu s-au alăturat. Dintre cele cincisprezece republici constitutive ale URSS, trei dintre acestea și-au declarat și li s-a acordat independența cu câteva luni înainte de căderea Uniunii Sovietice în 1991. Restul de 12 nu au devenit independente până când URSS a căzut complet, pe 26 decembrie 1991: Armenia, Azerbaidjan, Bielorusia, Estonia (independentă în septembrie 1991, nu este membră a CSI), Georgia (retrasă din CSI, în mai 2005), Kazahstan, Kârgâzstan, Letonia (independentă în septembrie 1991, nu este membră a CSI), Lituania (independentă în septembrie 1991, nu este membră a CSI), Moldova (cunoscută anterior ca Moldova), Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan (membru asociat al CSI), Ucraina (membru participant al CSI), Uzbekistan.
Ne reamintim că URSS fusese fondată în 1922, la cinci ani după ce Revoluția Rusă a răsturnat monarhia țarului Nicolae al II-lea, asasinând întreaga familie regală. Vladimir Ilici Lenin a fost unul dintre liderii revoluției și a fost primul lider al URSS până la moartea sa, în 1924. Orașul Petrograd a fost redenumit Leningrad în cinstea sa. În timpul existenței sale, URSS a fost cea mai mare țară, pe zone, din lume, incluzând mai mult de 8,4 milioane de mile pătrate (22,4 milioane de kilometri pătrați), cu o întindere pe 10.800 de mile, de la Marea Baltică în vest, până la Oceanul Pacific în est. Capitala URSS a fost Moscova, care este și acum capitala Rusiei moderne.
Republica Sovietică Socialistă Ucraineană a fost creată pe 25 decembrie 1917, fiind una dintre cele patru republici constituente ale Uniunii Sovietice din momentul formării acesteia. După Al Doilea Război Mondial, în 1945, au fost făcute anumite amendamente în Constituția RSS Ucrainene, care permiteau republicii să acționeze ca un subiect separat al legii internaționale în anumite cazuri și cu un anumit grad de libertate, rămânând în același timp parte a URSS. “În particular, aceste amendamente i-au permis să devină unul dintre membrii fondatori ai Organizației Națiunilor Unite, alături de RSS Bielorusă și de Uniunea Sovietică. În realitate, acest fapt asigura încă un vot în Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite pentru URSS, de vreme ce Ucraina nu avea o politică externă independentă. În 1954, RSS Ucraineană a căpătat Crimeea, până în acel moment parte a RSFS Ruse. În zilele noastre, regiunea, locuită de o majoritate rusofonă, este subiect de dispută cu Rusia, care a ocupat republica și a anexat-o după referendum.
RSS Ucraineană a fost redenumită Ucraina pe 24 august 1991, în momentul în care s-a desprins de Uniunea Sovietică și a devenit o țară independentă. Prima capitală a fost Harkov (în 1918-1934), după care capitala a fost mutată la Kiev.
URSS a fost cea mai mare țară comunistă. “Războiul său rece cu Statele Unite (1947-1991) a umplut cea mai mare parte a secolului XX cu tensiuni care s-au extins în întreaga lume. În cea mai mare parte a acestui timp (1927-1953), Iosif Visarionovici Stalin a fost liderul totalitar. Regimul său este recunoscut ca unul dintre cele mai brutale din istoria lumii; zeci de milioane de oameni și-au pierdut viața în timp ce Stalin deținea puterea.
“În anii 1980, un nou tip de lider a apărut, datorită lui Mihail Gorbaciov. Într-o încercare de a stimula economia lăsată a țării sale, Gorbaciov a introdus o pereche de inițiative cunoscute sub numele de Glasnost și Perestroika. Glasnost a cerut deschidere politică și a pus capăt interzicerii cărților și a KGB, a permis cetățenilor să critice guvernul și a permis ca alte partide decât Partidul Comunist să participe la alegeri. Perestroika era un plan economic care combina comunismul și capitalismul. În cele din urmă, planul a fost un eșec, iar URSS a fost dizolvată. Gorbaciov a demisionat la 25 decembrie 1991, iar Uniunea Sovietică a încetat să mai existe șase zile mai târziu, la 31 decembrie. Boris Elțîn, un lider-cheie al Opoziției, a devenit ulterior primul președinte al noii Federații Ruse.”
Pe 9 august 1999, Vladimir Putin prelua primul său mandat de premier al Rusiei. “Cel în care mulți își puneau atunci speranța este astăzi extrem de controversat - în Rusia și în lume, apreciază Miodrag Soric. Inițial a fost perceput drept un «anti-Elțîn», fiind cu mult mai tânăr decât președintele Rusiei la acea vreme, plin de elan, sigur pe el în aparițiile sale publice și nu mare iubitor de vodcă. Cu două decenii în urmă, noul prim-ministru al Rusiei, care avea să devină peste nu multă vreme președinte, a reprezentat pentru concetățenii săi, profund dezamăgiți, un simbol al încrederii. Dezamăgiți erau rușii mai ales din cauza eșuării reformelor democratice din anii 1990, din cauza războiului civil din Caucaz și a degradării economice a țării. Noul lider politic de la Kremlin a avut noroc. Creșterea prețurilor la zăcămintele naturale a adus miliarde în vistieria statului. Putin a investit în economie, a achitat datoriile externe ale țării, a combătut sărăcia. Cu mână de fier a pus capăt războiului din Cecenia, a conferit din nou glas Moscovei în arena politicii mondiale.”
Mandatul actual al lui Putin se încheie abia în 2024. Până acum, țarul a evitat să anunțe dacă intenționează să mai candideze sau nu. Putin cel de astăzi nu mai este cel de acum 20 de ani. În trecut semnaliza că dorește un parteneriat cu Vestul. Astăzi contestă ordinea mondială dominată de SUA. Astfel, împreună cu alți lideri autoritari - din China sau Iran - face lumea mai nesigură. Și aceasta pentru toate popoarele planetei, inclusiv pentru ruși.
“Cine e Putin? Ex-șeful NATO, Rasmussen, l-a numit «gangster politic». Mai nou, «Putler» a devenit șef de stat terorist și pentru mulți europeni. Iar președintele american Biden l-a calificat drept «asasin fără suflet», pe vremea când Putin nu părea chiar atât de periculos, deși devenise un veritabil criminal de război demult, din al doilea conflict cecen. Apoi, își dăduse «doctoratul» în asasinat în Georgia și în provinciile ei furate de ruși, Oseția și Abhazia, ori în Siria și Ucraina lui 2014.
“Nu e adevărat că n-ar avea suflet. Are. Atâta doar că e un suflet pervertit. E un suflet de violator și de ucigaș al propriul său popor. Căci n-are nicio milă de compatrioți, pe care-i trimite la moarte în Ucraina cu o indiferență tipică. Or, cu această latură-cheie a profilului psihologic al kaghebistului Putin și cu semnificațiile ei practice, Vestul încă nu s-a familiarizat. Spre paguba sa și, dacă nu-și remediază neștiința, spre dezastrul lui. Căci Vestul îl crede un simplu dictator naționalist mai mult sau mai puțin dezaxat. Agenții lui de influență din Apus îi țes imaginea de patriot și pravoslavnic. L-au tămâiat frecvent, l-au transformat în victimă, l-au eroizat și idealizat. Extrema stângă și dreaptă din Europa și SUA i-au creat o veritabilă hagiografie. Îl descriu ca victimă, erou și mucenic provocat și încercuit de Vest și de NATO. A rostit deunăzi discursul justificativ de «război metafizic» al patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Kiril, potrivit căruia America ar fi, chipurile, «de vină» pentru războiul declanșat de Putin.”
“Putin vrea să anihileze identitatea și cultura poporului ucrainean pentru a-l asimila cu cel rus”, este de părere filozoful și jurnalistul ucrainean Volodimir Iermolenco. Acesta a făcut o analiză care, susține el, ar putea duce la înțelegerea “uneia dintre cauzele principale ale războiului”. Filozoful spune că analiza este “propria mea încercare de a înțelege de ce rușii îi urăsc/îi dezumanizează pe ucraineni atât de mult”. Rusia recurge la o “politică a amneziei” pentru a șterge identitatea poporului ucrainean: “Mărturiile ucrainenilor despre întâlnirea cu «soldații ruși» în timpul ocupației îi menționează adesea pe buriați, bașkiri, ceceni etc. Acesta este un exemplu practic pentru a înțelege că rușii nu sunt o națiune, ci un imperiu, care a adunat diverse etnii în interiorul corpului său. Singura sa capacitate de a exista este să anihileze identitatea și cultura tuturor «națiunilor constitutive», referindu-se la ele ca la «ruși». Dar, în loc să creeze o situație în care acești oameni cu identități diferite se amestecă treptat și se sprijină reciproc, a creat o societate în care oamenii trebuie să-și uite originile. Această politică a amneziei a transformat oamenii în unități biologice/fizice fără origini, ale căror identitate și cultură trebuie să fie șterse. Aceasta era natura «poporului sovietic» din URSS. Dar «poporul rus» este și o construcție imperială bazată pe această amnezie forțată.” Filozoful ucrainean susține că Rusia, a cărei națiune “abia există”, îi privește pe ucraineni ca pe o amenințare pentru că “în ciuda mai multor secole de ștergere a identității și memoriei ucrainene, de exterminare fizică (Holodomor etc.), ucrainenii au reușit în mod miraculos să construiască o națiune.”
Surse: Adrian Iclozan, Victoria Laur, Adelina Miron, Departamentul de Stat al Statelor Unite, “Prăbușirea Uniunii Sovietice”, Universitatea din Carolina de Nord, “Căderea Uniunii Sovietice”, Deutsche Welle).
MARIANA CRISTESCU
