EUROPA, CA UN CUPTOR...

Distribuie pe:

Din Maghreb (Tunisa, Algeria, Maroc) până în Scandinavia, canicula care urmează va invada regiunea Mării Mediterane, fiind vorba de un val de căldură extrem, ca durată și intensitate.

Europa se pregătește să devină un cuptor. Un interval caracterizat printr-un puternic anticiclon de origine africană va dura cel puțin o săptămână, extinzându-se din nordul Africii până în Scandinavia, exercitându-și toată puterea, în special, asupra Portugaliei, Spaniei, Franței, Italiei și nu numai.

Vom experimenta, deși cu temperaturi din fericire mai scăzute, condiții similare cu cele înregistrate în Columbia Britanică, în iunie 2021: o “cupolă de căldură” se va ridica și va pluti deasupra bătrânului continent, cu efectul pe care îl are un capac pe o oală sub presiune. Este un fenomen meteorologic numit tasare, care presupune deplasarea verticală a aerului cald, de sus, care provoacă o comprimare a celui de la sol, crescându-i și mai mult temperatura.

CUM VA FI VALUL DE CĂLDURĂ CARE VA AJUNGE ÎN EUROPA?

În Europa, prognozele indică temperaturi mult peste medie nu numai în Peninsula Iberică, ci și în Olanda, Regatul Unit, Elveția, Austria și Germania. La Londra sunt așteptate maxime de 30 de grade, la Paris 35.

...Ca să nu vorbim de cele 47 de grade care ar putea fi înregistrate la Sevilla și Cordoba, Spania, 41 la Lisabona, Portugalia, sau 39 la Madrid. În Franța, la fel, prognozele indică o creștere continuă până cel puțin marți, 19 iulie, manifestându-se chiar și în Bretania (o regiune din extremul nord-vest al Alpilor, ferită în mod normal de caniculă).

Meteorologii (3Bmeteo) nu văd până acum nimic care să poată alunga această bulă de înaltă presiune în următoarea săptămână. Prin urmare, căldura intensă ar putea dura zile întregi, mărind pericolul de incendii - agravate de secetă -, din Portugalia până în Croația.

Portugalia se confruntă deja cu incendii extinse: 3.000 de pompieri luptă, de trei zile, cu focul, fără a reuși să-l domolească. Incendii au izbucnit și în Croația, în sudul Franței și în Pirinei.

CÂT DE CALD ESTE PREA CALD”?

În fața acestui scenariu, care este gradul de toleranță pentru ființele umane? NASA folosește un index numit wet bulb (termometru umed). Temperatura termometrului umed (tu) este cea măsurată cu ajutorul unui termometru, având elementul termosensibil înfășurat într-o pânză sau într-un tifon umezit, care reprezintă o sursă de umiditate. Este un sistem considerat mai puțin subiectiv și mai precis.

Oamenii de știință cred că cel mai mare indice de wet bulb la care poate rezista o ființă umană este egal cu 35 de grade Celsius, pentru o perioadă de șase ore consecutive. Asta, având în vedere că majoritatea regiunilor calde și umede ale Pământului nu depășesc, în general, un wet bulb de 25-27 grade Celsius. Potrivit datelor culese de NASA, acest prag a fost depășit de nenumărate ori din 2005, de exemplu în regiunile subtropicale din Pakistan și Golful Persic. Iar în ultimii 40 de ani, frecvența s-a triplat.

Agenția spațială americană mai arată că riscul de decese legat de temperatură și umiditate extreme este prezent chiar și cu indici mai mici de 35 de grade. Valul de căldură din iunie 2021 care a lovit nord-vestul Statelor Unite și vestul Canadei a prezentat un wet bulb care nu a depășit pragul maxim, dar a provocat totuși moartea a aproximativ 1.400 de persoane. (sursa - lifegate.it)

Traducere de ILEANA SANDU

Lasă un comentariu